Stagiunea de vară de la Teatrul Țăndărică se mută în stradă. Sub mottoul ”Fă ceva diferit! Du un copil la teatru azi!”, vara asta (și o bună bucată din începutul toamnei), Teatrul pentru copii Țăndărică își va muta spectacolele în parcurile din București.
Spectacolele marca Teatrul Țăndărică se vor desfășura în:
- Parcul Sebastian (22 mai-17 iunie)
- Parcul Lumea Copiilor (23 iunie – 22 iulie)
- În Parcul Carol (1-23 septembrie)
Dar nu vor fi numai spectacole de teatru, ci și ateliere pentru copii. Și pentru părinți, că doar nu pot fi lăsați pe margine, nu 😉 De exemplu, copiii pot participa la atelierele de jocuri teatrale și construcție de marionete. Iar părinții pot da și ei o mână de ajutor, că, nu-i așa, ce e mai plăcut decât lucrul în echipă?
Proiectul Stagiunea de Vară Teatru, stradă și copil, ce se desfășoară în perioada 22 mai-23 septembrie 2018, are ca scop conștientizarea privind dezvoltarea și educarea copiilor prin artă, dar și deplasarea teatrului acolo unde aceștia nu au acces la cultură. Pentru realizarea acestui deziderat, Primăria Municipiului București, prin Teatrul de Animație Țăndărică, au lansat proiectul Teatrul Itinerant Țăndărică. Astfel s-a născut un proiect cu caracter unic în peisajul teatral local, atât la nivel autohton, cât și la nivel regional.