Mi-am început anul 2016 cum nu se poate mai bine! Am intrat în reparaţii capitale. De oase. Asta după ce am neglijat ani buni nişte banale dureri, care s-au acutizat. Din vina mea. Deh, unde nu-i cap, vai de… oase. Cervicale, lombare şi una bucată genunchi. Un fleac, nu?
Crăciunul şi Revelionul 2014-2015 „sărbătorite” înţepenită de-a binelea nu m-au convins suficient de tare ca să iau măsuri. M-am mulţumit cu nişte pastile, masaje şi injecţii al naibii de dureroase. Recomandate de un doctor de oase, nu luate după ureche. Au funcţionat. Trebuia doar să evit mişcările bruşte. Şi să stau pe scaun mult timp, sau să merg mult prin frig (ha!, la ce job am, mai greu), sau să car greutăţi (păi cum să nu mai sară fii-mea în cârca mea?). Şi, uite aşa, cum a dat iar frigul, în Ajun de Crăciun m-am trezit iar înţepenită. Dar nu numai în zona lombară, ci şi în cervicală, plus un genunchi care trosneşte la fiecare mişcare. Şi uite aşa am ajuns să fac potecă la doctor. Tot de oase. În timp ce unii făceau sarmale, tobă şi caltaboşp, cu trimiterea de la medicul de familie şi cu adeverinţa de salariat, m-am dus să fac „poze” la… oase. Cu radiografiile la cervicală şi la genunchi, m-am prezentat la medic. După ce le-a analizat şi tot analizat, doctorul mă întreabă şugubăţ: „Câţi ani ziceaţi că aveţi?” „39”, murmur spăşită. „Doamnă, da’ ce oase rablagite aveţi la vârsta asta! Hai, gata cu gluma, intraţi în revizie capitală dacă vreţi să prindeţi bătrâneţea pe picioare”. A, bun, m-am liniştit!
Cu gândul la sarmale, dar, mai ales la prăjituri, am mers la tratament. Dar, cum era Ajunul Crăciunului, apoi urma Revelionul, prima zi a reviziei mele a fost stabilită pentru 4 ianuarie 2016. Gimnastică, electroterapie şi (preferatul meu) masaaaaaaj. Gimnastica ca gimnastica (da, ştiu, am făcut o cacofonie!), dar nimic nu se compară cu electroterapia. Nenică, senzaţii tari, nu glumă! Am sărit de pe pat când am simţit cum mă pătrunde curentul. La propriu! „Poi nu mai bine băgam eu deştele în priză, doamnă?”, o întreb eu, inocentă, pe simpatica doamnă de la aparate. Prima zi a fost de acomodare. În a doua, încă simţeam furnicături pe noadă şi după ce s-a terminat programul de „curentare”. „Daţi-mi, doamnă, un bec, să vedeţi cum îl aprind cu puterea degetelor, la cât curent am în mine!”. „Ei, să vedeţi ce economie veţi face la factura de lumină după ce terminaţi cele 10 zile de tratament”, mi-a ţinut femeia isonul.
La gimnastică, am dat peste o tiză. Tot Cristina. Şi acolo am reuşit să mă fac remarcată, că nu mă pot abţine. „Te aşezi în patru labe, ca un căţel, şi duci genunchii spre bărbie”, îmi dă Cristina indicaţii. „Şi vrei să latru când termin cele 20 de repetări?”. „Nu, să miorlăi”. Şi am miorlăit. Aşa m-am ales cu porecla „pisica”. Nici nu se putea mai bine, nu?
Râdem noi, glumim, dar, oameni buni, nu e a bună cu durerile de oase. Căutaţi-vă din timp! Altfel, ajungeţi ca mine, şi zău că doare al naibii de tare!
Ah, şi nişte detalii tehnice, pentru cei interesaţi şi „posesori” de dureri, care vor să facă tratament decontat de Casa de Sănătate în cadrul unei clinici/spital de stat (căci la unii privați am înțeles că se decontează parțial doar):
-aveţi nevoie de adeverinţă de salariat/plătitor de „impozit pentru sănătate” + trimitere de la medicul de familie pentru un doctor de oase, care, după ce vă ascultă, după ce vă controlează, decide ce radiografii se impun
-doctorul scrie un bileţel către cei care fac radiografii
-după ce vede radiografiile, medicul mai face un bileţel, către cei de la „recuperare medicală”
-cu altă trimitere de la medicul de familie, de data asta una pe care să scrie „recuperare medicală”, vă prezentaţi la tratamentul de recuperare ce v-a fost prescris
-doar 10 zile pe lună beneficiaţi de gratuitate
Hai să fiţi sănătoşi şi un 2016 de poveste!
