Din weekend

Am cam tras chiulul în ultima vreme… Vă spun şi de ce, acuşica. Şi mă veţi întelege, sunt sigură 🙂 Oboseala şi lipsa de timp, astea m-au ţinut departe de calculator. Lipsa timpului pentru că, de când a dat căldura, don’şoara noastră comandă, la început pe un ton mieros, apoi pe unul imperativ: “uuuta-uuuta/ UTA-UTA-PA!!!”.  Adică vrea în parc. Astfel că, de weekendul trecut suntem numai prin parcuri. Da la plural, parcuri, pen’ că maimuţica se plictiseşte dacă merge într-un parc de 3-4 ori la rând. Şi uite aşa, dimineaţa în weekend şi seara de luni până vineri, colindăm parcurile din cartier – deocamdată, pentru a-i oferi Alexiei distracţie la cote maxime. Şi mai interesant e (şi aici se explică de ce s-a instalat şi oboseala) că de două weekend-uri încoace suntem primii prin parcurile patriei. De ce? Păi dacă a noastră minunată fetiţă se trezeşte pe la 5,30-6,30 în weekend… Şi uită-te la noi cum, la ora 8-9 o luăm spre parc. Sincer, după ce am văzut ce nebunie e prin parcuri după ora 16, am zis că mai bine dăm noi deşteptarea, decât să nu găsim un loc liber şi unde, doar pentru că e mică, Alexia să fie împinsă, bruscată şi călcată în picioare de alţi copii mai mari şi mai zăpăciţi. Aşa că, de două săptămâni, funcţionăm după programul: L-V deşteptarea ora 6,30, mers la creşă, curat/gătit/spălat/călcat. Ora 16 mers la creşă, luat copilul şi dus în parcurile dintre blocuri, ceva mai libere, până se satură copilu’ – pe care cam pe la ora 18-19 o ia plictiseala.  În weekend, trezirea se face mai devreme (nu înţeleg de ce şi sper din tot sufletul să nu o ţină prea mult etapa asta…), păpat, splălat, alergat prin casă, refuzat anumite haine sau încălţări pentru ca, pe la 8-9 să ieşim pe uşă spre parc. La 11-12, când lumea iese la aer, noi mergem la nani. Pân’ pe la 16, când o luăm de la capăt.

În primul weekend matinal am mers într-un părculeţ de lângă Palatul copiilor. Cam cu teamă, cam greoi (şi din cauza hainelor grosuţe, dar şi pentru că a trecut mult timp de când nu s-a mai dat pe un tobogan), Alexia s-a bucurat de ieşirea în aer liber şi de faptul că totul era numai al ei!

La prânz, dezastru! Nu a avut loc de nimeni, ba chiar era să o pierdem prin mulţime. Duminică dimineaţă am mers în acelaşi parc. Plictiseală. Aşa că am decis să schimbăm parcul…
… dar asta s-a întâmplat abia weekendul care tocmai a trecut. Am mers în cel de la poalele Palatului Copiilor, “La burlane” cum îi spun eu. SUCCES TOTAL!

Şi aşa s-a vindecat şi de teama temporară de tobogan. Ba chiar s-a dat singură pe tubul cel mai mare. Iar noi ne distram pe seama ei că, la sosire, era toată un arici din cauză că se electriza 🙂

 

Succesul a fost garantat, zic eu, mai ales că era singură cuc la sosirea în parc şi am lăsat-o să se plimbe în voie prin burlanele întortochiate. Şi, pentru a mă “asigura că nu se pierde pe acolo sau că nu se sperie” (acesta a fost textul oferit paznicului parcului 😉 ), m-am jucat şi eu cu ea. A fost singura dată când mi s-a părut că sunt prea înaltă la cei 1,50 m ai mei… Dar a fost super fun!!!!

 

Ah, şi ce mi-a mai plăcut: Alexia a cunoscut o Alexie de vreo 6 ani. Alexia mare rupea iarbă şi dădea căluţului “Maximus” – nimeni altul decât căluţul în care ele se dădeau uţa. Fii-mea a văzut faza şi a sărit de pe calul ei, a rupt iarbă şi i-a dat calului ei să pape :)))

Şi a mai făcut ceva frumos: a învăţat să arunce mizeria la gunoi! Bravo mami, save the planet!!!!

Ah, şi după ce am stat vreo două ore la burlane, am plecat în alt parc… tot pe la Palatul copiilor, ăla cu avionu’ “parcat” pe iarbă :)) Aici, distracţie maximă în leagăn

Iar asta e faţa de “La revedere parcule!”