#Alexisme. Din înţelepciunea Alexiei

După vârsta de 3 ani, copiii încep să dea replici care îi lasă pe adulţi fără… replică. La cei trei ani şi jumătate ai ei, Alexia ne uimeşte pe zi ce trece cu înţelepciunea ei, logica, răspunsurile şi reacţiile ei în anumite situaţii. Astfel de situaţii, clar, trebuie notate, să nu fie uitate, să le citim şi recitim peste ani, să i le/ni le  amintim când avem ocazia şi, fireşte, să i le spunem viitorului ginere 😉 Ştiţi voi, faze d-alea în care copchilu’ îşi ia inima-n dinţi şi vine acasă cu iubitul, iar noi, părinţii, nişte moşi care trăiesc din amintiri şi care spun la fiecare reuniune de familie aceleaşi poveşti, scoatem albumele cu poze de care copchilul se jenează şi i le arătăm prinţului. Apoi îi mai povestim mândrului flăcău ce năzbătii făcea iubita lui în copilărie. Cam aşa ceva… Cred că, inevitabil, toţi vom ajunge la etapa asta.

Aşadar, notez mai jos ”perlele” şi replicile pline de înţelepciune ale Alexiei. Le voi updata pe măsură ce mi le voi aminti sau de cum se produc.
– Primul pupic la grădiniţă. Băiatul a pupat-o, Alexia l-a pârât educatoarei. Am povestit aici. Reacţia aş axplica-o astfel: noi am instruit-o ca, atunci când copiii o supără la grădi, să se ducă la educatoare să-i spună, nu să-şi facă singură dreptate. Şi s-a dus, da?

– Într-o seară stăteam pe aceeaşi canapea cu Alexia şi cu taii. Pentru că eram moartă de oboseală, dau să mă întind. Mă culc pe-o parte, şi încerc să îmi ”cocoţ” picioarele pe genunchii lui taii. Alexia sare ca arsă: ”Nu pune tu picioarele pe taii meu!”. ”De ce, dragă? E şi taii meu şi-mi dă voie”. ”Ba nu e taii tău. E taii meu şi tati tău. Dar nu te las eu să pui picioarele pe taii meu!”. ”Bine, mă duc la piaţă şi îmi cumpăr alt taii, nah!”, zic eu, crezând în naivitatea mea că i-am închis gura copilului. Nţ! Alexia a fost mai tare-ngură: ”Dacă îţi iei alt taii, să cumperi şi altă maii. Că taii ăsta e cu maii meu şi nu ţi-o dau şi pe maii mea!”

– Într-o zi, am mers val-vârtej la grădi să iau copilul că vomita ”cu jet” (cum s-a exprimat educatoarea). Am mers la doctori cu ea (slavă Domnului că era ok!) să o ”repar”. Păţania i-a rămas întipărită Alexiei în minte. Zilele trecute, arătându-mi un deget julit îmi spune, pe tonul ăla grav, inocent, specific copiilor: ”Mami, după ce mai vomit la grădi şi mergem la doctor, te rog să îi spui doctorului să îmi repare degetul ăsta că mă doare”.

• Într-o seară, Alexia ne spune aşa: ”Băieţelul de la grădi a spus pusă (=puţă), căcat şi pida mătii”. Intrigaţi, am întrebat-o: ”Şi nu i-ai atras atenţia că nu e frumos să vorbească aşa? Nu i-ai spus doamnei că băiatul a vobit urât?”. ”Nu” ,”De ce?”, ”Doamna zicea că eu dorm. Dar nu dormeam”, spune ea fericită că a păcălit-o pe doamna…
• Tati către Alexia: ”Îmi dai să-ţi pap guriţa?”, ”Nuuuu”, ”De ce, tati?”, ”Că îmi trebuie să vorbesc cu ea”

– După ce i-am spus Alexiei că maii stă mai mult la spital pentru că are buba la inimă şi merge la doctor să o repare, fetiţa mea a decis: ”Mă fac docol, ca Puşica (doctoriţa Pluşica), să am multe jucălii, să vobec cu ele, să le lepal. Şi vleau să o lepal şi pe maii la inimă, să nu mai mealgă la pistal”

-În fiecare seară, după ce o ducem la culcare, Aleixa are un ritual, indiferent de cât de obosită este. Show-ul durează de la câteva minute până, chiar, la mai bine de o oră. Din pat, strigă continuu: ”Maaami, fac nani cu ochii închişi?”. Mami nu răspunde, iar Alexia strigă din ce în ce mai tare. Apoi, dacă mami nu reacţionează, îşi încearcă norocul cu tati: ”Tatiiii, cu ochii închişi?”. Totul pe diverse voci, doar doar îi intrăm în joc. Uneori sărim pe ea, la joacă, ş-apoi ţine-te chiţăială. Alte ori o lăsăm să strige până adoarme

-Atunci când râgâie (elimină gazele din stomac pe gură – pentru persoanele mai sensibile), Alexia strigă încântată cât o ţine gura:  ”Am făcut pârţ cu guraaaa!”

• În unele duminici, când o las la taii şi la maii, Alexia mă zoreşte: ”Hai mami, du-te mai lepede a biciu să nu întâlzii. Să vii lepede înapoi cu bani de la biciu să îmi iei jucălii”
• O discuţie educativă cu Alexia, în care o învăţam să nu se mai bată. Eu: “Alexia, deci ce trebuie să faci dacă vine copilul de la grădi şi te bate?” Alexia: “Să râd!”… Eu taman ce îi zisesem că trebuie să meargă la doamna educatoare să spună că a bătut-o copilul X şi că nu e frumos şi facă singură dreptate…