Nu cred că nu există parc în care să nu găseşti o babă binevoitoare, săritoare, maerstră în a da sfaturi, atotştiutoare, care se bagă în seamă cu toată lumea, fără să fie invitată la dialog! Am cutreierat o gorază de parcuri cu fii-mea, din dorinţa de a-i arăta mereu ceva nou. Cică face bine pentru dezvoltarea psihică a copilului dacă îl plimbi de colo colo şi nu-l ţii veşnici în acelaşi loc de joacă. Plus că, se pare, dacă îl duci mereu în celaşi loc, începe să considere că acel loc este al lui şi dezvoltă o anumită posesivitate faţă de acel perimetru. Adică o chestie ca la animale care îşi apără teritoriul. Aşa am citit nu mai ştiu unde. Mă rog. Eu îmi duc copilul când într-un parc, când în altul doar pentru a-i oferi atracţii noi, stimuli noi pentru ea. Şi asta am decis să fac înainte de a citi toată polologhia de mai sus. Pur şi simplu am observat cât de plictisită şi de apatică devine atunci când se obişnuieşte cu un loc de joacă. Aşa că, prin rotaţie, luăm parcurile la rând.
Revenind la babele mele, ei bine, în nici unul dintre cele nşpe parcuri prin care tot merg cu fii-mea nu am găsit unul în care să nu fiu abordată/apostrofată, după caz, de vreo cucoană care să corespundă descrierii de la începutul acestei postări. Fapt care mă enervează la culme! Mă ştiţi, voi cele care sunteţi mai vechi pe-aici, că nu-mi place genul de dialog în care cutare persoană îmi spune imperativ să fac un anumit lucru pentru că aşa e bine, pentru că aşa a procedat persoana cu pricina cu copilul său şi metoda a funcţionat. Mă ştiţi că nu spun niciodată altor mămici „fă aşa sau aşa!” tocmai pentru că nici mie nu-mi place acest gen de sfaturi. Mai pe scurt, nu îmi place să primesc/să ofer sfaturi nesolicitate. Fiecare copil e diferit. Cel mai potrivit mi se pare genul de atitudine: „eu am făcut aşa sau aşa. La mine a funcţionat, NU ştiu dacă e universal valabil”, iar eu să fiu cea care alege dacă aplică sau nu.
Mai concret, ce m-a făcut să iau foc? Zilele trecute eram cu fii-mea într-un parc nou. La un moment dat, piticania a devenit foarte irascibilă, se enerva din te miri ce şi ulra de mama focului. Înarmată cu cea mai blândă voce, calmă până la Dumnezeu şi înapoi, am tot încercat să o fac să se liniştească. Ea nu şi nu! Dă-i cu plâns, dă-i cu trântit în fund şi urlete care au atras toate privirile încruntate asupra mea. Ca de obicei, mi s-a rupt că lumea se uita urât la mine. Mai ales când am decis să mă îndepărtez de Alexia şi să o las să se dea cu fundul de pământ până se va fi săturat. „Vai, mamă, dar de ce îi faci aşa? Hai sus, puiule!” sare o bunicuţă. Pe un ton politicos, deşi eram plină de spume, îi zic: „Doamnă, vă rog frumos să o lăsaţi. Se va calma singură. Dacă îi daţi atenţie, va face şi mai rău”. „Păi cum să o laşi să plângă aşa, nu vezi cum se uită lumea la voi?”. Sincer, aici mi-a explodat capul. „Doamnă, cu tot respectul, nu mă interesează ce zice lumea. Nu lumea îmi educă sau creşte copilul!”. Fireşte că printr-o astfel de replică nu am făcut decât să îmi aprind paie în cap şi să le stârnesc şi pe celelalte bunicuţe. „Mamă, îţi zic eu, care am crescut 3 copii, doi nepoţi şi pe fraţii mei, că nu e bine ce faci! Şi uite, se freacă la nas când plânge. Asta înseamnă că îi este somn. Şi dacă se freacă la ochi, la fel. Îţi spun că te văd tinerică şi neexperimentată. Ascultă tu aici la mine!”. Sincer, nu ştiu ce a fost în mintea mea când i-am spus femeii că fii-mea se freacă la ochi şi la nas de fiecare dată când plânge. Invariabil. Iar la concluzia asta am ajuns după nenumărate încercări de a o culca ori de câte ori prezenta aceste două dintre clasicele semne că bebe ar vrea să doarmă.
Am tot căutat soluţii cum să scap de astfel de persoane. Dar, fir-ar să fie ea de treabă, le atrag mai ceva ca un magnet! Să mă izolez, să nu socializez, nu e bine. Nu doar pentru mine, dar mai ales pentru fii-mea! Să le ignor? Da, pot face asta, dar nu-mi iese de fiecare dată! Să le dau replici usturătoare? La ce bun? Aşadar, ce ne facem, fetelor?
nu cred ca o spun cu rautate. Si eu sfatuiesc proaspetele mamici sa nu il obisnuiasca sa adoarma leganat,in brate si daca se poate sa il obisnuiasca sa adoarma singur…eu n-am facut asa si acum trag ponoasele. Poate modul in care iti sugereaza e gresit dar sunt convinsa ca nu ti-o spun cu rautate. stii vorba aia “cine n-are batrani sa-si cumpere”? o sustin cu fermitate.
si da! Metoda “las-o ca se calmeaza singura” e cea mai buna 😉
Cris, eu sunt de principiul că mai bine nu te bagi dacă nu eşti întrebat. Mai ales atunci când omul e nervos. Aşa sunt eu…
Uneori la noi merge metoda asta, alteori nu, ba dimpotrivă, crizele devin mai puternice. Atunci aplic metoda distragerii atenţiei. Dacă nu şi nu, improvizez…
Imi permit si eu sa raspund, chiar daca nu sunt fata 😛 Eu zic sa faci ce iti spune instinctul, si daca e cazul sa ignori ce zic ”cele care stiu ele cum se face ca au crescut 300 de copii acum 500 de ani” sau daca e cazul si ce vrei tu sa faci coincide cu ce zic si ele, sa faci. Sau pe scurt fa ceea ce ai prefera sa ti se faca daca ai fi in locul Alexiei 🙂
P.S. Bine ai revenit 😉
Alex, nu am vrut să vă exclud pe voi, taţii. Pur şi simplu aşa e vorba. Oricum, nu-mi fac griji în privinţa ta, ştiu că eşti de treabă şi nu te superi 😉 Ai dreptate, instinctul rules!
PS Am revenit printre picături, că tot mai am de alergat cu casa 😉
de ce pui, bre doamna intrebari d’astea retorice? este un cerc vicios… 🙁 fara scapare!!! 🙁 🙁
Bre, n-am ce face, d-aia. De fapt, am mintea prea odihnită şi n-am cu ce să mi-o obosesc 🙂 🙂 DIn păcate, da, constat şi eu că e un cerc vicios. Cred că metoda cea mai sigură e să adopt atitudinea “Câinii latră, caravana trece…” Pupăm
Nu am o solutie, eu incerc sa le ignor cat mai mult, pur si simplu ele vorbesc si eu imi vad de ale mele, pe cat posibil – de obicei merge pentru ca daca vad ca raspund monosilabil nu mai insista. Socul la mine a fost insa imediat dupa ce am nascut: parca era o competitie a lui “care cum si cat de impresionant ” a nascut. Politicoasa, dadeam raspunsuri evazive si ma fofilam diplomat pana cand intr-o zi mi-a pus o cucoana capac rau de tot cu cezariana x a nurorii ei si i-am taiat-o scurt cu a mea preeclampsie, cezariana de urgenta, copil la incubator, 2300g. Nah, depaseste asta daca poti!!! Ulterior m-am simtit diabolic de bine, dar si usor vinovata… insa zilele trecute o prietena mi-a povestit cu naduf cum n-a mai rezistat in parc si i-a taiat uneia macaroana descriind cezariana ei combinata cu indepartarea unui chist de x centimetrii :-))…
🙂 🙂 🙂 Hai că m-ai făcut să râd cu lacrimi! Din păcate, ăsta e crudul adevăr. Şi pe mine mă enervează competiţia asta. Ignor şi eu la greu, uneori mă fac că nu aud, dar sunt cazuri în care nu mai reuşesc să fac asta. De multe ori îmi vine să fug cu fii-mea undeva unde să nu mai fie nimeni… Dar izolarea chiar nu e o soluţie. Pupăm
:)) Si pe mine ma enerveaza. Cumplit de tare. Incerc sa fiu draguta, pe cat posibil, dar uneori nu merge. Eu am izbucnit cand o baba binevoitoare mi-a spus sa imi sperii copila neascultatoare cu bau-bau, cica asculta garantat. Si cum i-am spus dulce ca fie-mea nu stie ce-i ala, a sarit ea repede sa o ameninte pe fie-mea “vine mosu si te baga in sac daca nu asculti de mama”. Atunci am uitat de politete
Da, Ana, au “darul” ăsta de a te face să uiţi de cei 7 ani de acasă. Iar chestia asta cu voluntariatul în ceea ce priveşte educarea copiilor altora mi se pare total lipsită de bun simţ. Norocul meu că am un stil al meu de a vorbi într-un anumit fel de îi piere omului şi cheful de viaţă, nu doar de băgat în seamă aşa, aiurea 😀
Evita de a va mai opri la aleele cu babe, in principal cele mai insorite, ca acolo se aduna bunicule sa se dezmorteasca la soare!
Eu lui Bubu cind face fitze si urla in parc , asa cum a facut fetita ta, ii zic clar: “esti obraznic, gata mergem acasa”! Il iau si-l pun in carut si daca pina la iesirea din parc se calmeaza il mai plimb in continuare, daca nu, “hopa” in masina si via “home”!
Nu bag in seama nimic din ce imi zic babele ci doar /poate, anumite sfaturi de la alte mamici.
Crizele lor de nervi sint datoarete maselutelor, vad ca si fetita ta are tot 1 an si 4 luni! Sa-ti traiasca si crestere usoara iar tie mami, nervi de otel!
Alina, nu e parc fără bunicuţe de genul acesta. Am găsit unele chiar de gaşcă, dar, din păcate, pădurea are şi uscături. Chiar am asistat la o fază în care o bunică apostrofa o alta că dădea sfaturi unei mame necunoscute fără să i se fi cerut părerea. Dar rar astfel de cazuri. Mai aplic şi eu metoda descrisă de tine din când în când. De regulă, reuşesc să o calmez. Dar nu mereu… Mulţumim asemenea pentru urări!
Costin se freaca la ochi si nas si cand e plictisit sau il irita ceva, de exemplu, dar cui sa-i explici. Eu de obicei zic “DA?! Asa o fi!” si merg mai departe si fac tot cum vreau eu. Trebuie sa fie o baba tare nesimtita daca tot insista dupa ce-i zic asta si-i intorc spatele, asa ca daca e asa chiar nu-mi bat deloc capul.
Dar si eu ma macin un pic in sinea mea de nervi cand imi inghit niste cuvinte usturatoare care-mi vin pe limba atunci…
Cris, fazele astea mă deranjează pt că, după ce că am atâtea griji şi sunt destul de stresată, mai trebuie să fac faţă şi unor astfel de persoane. Eu merg în parc să mă relaxez, să mă joc cu copilul, nu să fac pe politicoasa cu babele băgăreţe. Mă gândeam să fac pe proasta, dar mi-a fost teamă să nu stârnesc în felul acesta o avalanşă de sfaturi binevoitoare…
Ah, cat ma enerveaza si pe mine…. Si de obicei ma prind cand sunt cea mai plina de draci si atunci le trantesc cate un ‘nu-mi aduc aminte sa va fi solicitat vreo parere’ de se inverzesc babele de nerusinarea si obraznicia mea 😀
Aşa păţesc şi eu de cele mai multe ori, fix când sunt un car de nervi şi obosită moartă.
Cris, si Natalia a avut o perioada cu multe crize de nervi aseamanatoare cu cele ale Alexiei. Am aplicat “tehnica IZOLEAZA+IGNORA” si vad ca acum s-a mai calmat. Pupici!
Merci pt pont.
Apasa butonul de IGNORE si tine-l asa pana ajungi acasa! :)) Eu i-am zis uneia ca daca vrea, i-l dau acasa (pe Razvan) sa il educe ea si vin si il iau la 18 ani! N-a mai zis nimic cu voce tare. A plecat bombanind :)))
Cât de tareeeeeeeeee!
Si ce ai sa faci atunci cand ai sa ajungi la fel ca si ele????
Eu cred ca nu merita sa ma intreb ce sa ma fac cu astfel de babe. Imi consum e energia degeaba, ele vor exista mult de acum inainte. Si daca le dai atentie, vin cu replici si te enervezi degeaba 🙂
Un „mulțumesc” și-un văzut de ale tale după aceea e soluția de bază. Tanti crede că a făcut un bine, tu scapi de sfaturi suplimentare… nimeni nu se supără cu nimeni și toată lumea e fericită! 🙂
Eu le trimit politicos la origini. Daca nu le trimite fiica-mea mai intai, caci nici ei nu ii plac strainii bagaciosi, nu suporta nici interventiile familiei extinse. 😉