Cu mult înainte de a începe Alexia să meargă m-am gândit că i-ar fi util un „ceva” pe care să-l împingă astfel încât să o ajute să treacă de la mersul în 4 labe la cel biped. Premergătorul, în cazul ei, nu a fost indicat (din cauza problemelor cu picioruşele), aşa că un fel de „antemergător” a părut mai la îndemână. După ce am tot căutat pe net şi prin magazine, am optat pentru Locomotiva+trailerul de la Ecoiffier. De ce? Pentru că Alexia avea deja destul jucării muzicale, pentru că nu am vrut un antemergător “cântăreţ” ca nu cumva butoanele colorate şi muzica să îi distragă atenţia de la funcţia principală a produsului: aceea de a o ajuta să meargă. Nu zic, şi cele muzicale sunt bune. Am testat unul când am fost în vizită la Măriorul drag. Dar am vrut ceva cât mai simplu, pe care să îl folosească şi după ce merge. Deh, educaţie comunistă: “nimic nu se pierde, totul se reciclează!” (mai ţineţi minte sloganul?). Noi am luat acest trenuleţ destul de scump, dar l-am găsit mai ieftin aici.
Despre Locomotiva +trailerul Ecoiffier
*produsul e recomandat 12 luni+ – dar eu i l-am dat Alexiei de la 9 luni fără probleme
*se livrează împreună cu un set de cuburi constructive (destul de greu de asamblat/demontat de un copil la 12 luni)
*pentru început, locomotiva poate fi folosită ca antemergător, ulterior, după ce copilul e stăpân pe mers, ea poate fi trasă de acesta cu ajutorul unui mâner special care poate fi montat în partea din faţă a locomotivei
*traillerul poate fi folosit ca spaţiu de depozitare
*cuburile pot fi asamblate şi pe trailler (are podeaua cu protuberanţe pe care se pot fixa cuburile constructive)
*locomotiva e destul de rezistentă, astfel că poţi pune copilul pe ea şi să îl plimbi prin casă/curte. O susţine şi acum, fără probleme, pe Alexia (10 kg). Ca să nu mai zic că sunt zile în care ea papă cocoţată pe locomotivă 🙂
*PUNCT SLAB: traillerul de demontează fff uşor, astfel că nu de puţine ori jucăriile depozitate în el, la o simplă forţare, pot ateriza pe jos. Soluţia: lipirea cu Picătura 😀
Ah, şi mai e bună la ceva locomotiva asta: să plimbi… biscuiţii cu ea 🙂
Mama, dar ce viteza aree! :)) se vede ca i place foarte mult
Daaaaaa, e vitezomană. Un pui de Schumacher! Uite-o şi aci cum aleargă…
E totala, cum tot incearca ea sa faca punga aia de biscuiti sa aterizeze unde trebuie!:)))
daaaaaa, asta m-a dat gata! Vezi ce ambiţioasă e? Nu se lasă cu una cu două…