(dermato)cosmetice prietenoase cu pielea copilului, cu pielea mea

De Paşte, anunţam pe pagina de Facebook a blogului că am avut un iepuraş taaare darnic, care mi-a adus o groază de produse de la Optima Shop. De atunci, mă tot răsfăţ cu ele. Şi eu, şi fii-mea. Acum, după ce le-am testat, pot să vorbesc în cunoştinţă de cauză despre ele. M-au încântat toate, fără excepţie, dar am să vă povestesc despre o parte din ele. Nu de alta, dar veţi avea ocazia să le testaţi, căci am un cadou pentru voi. 

Alexia are o piele cu dermatită atopică, deci nu îi este recomandat orice produs cosmetic şi de îngrijire a pielii. Ţinând cont de acest lucru, specialiştii de la Optima Shop mi-au recomandat SVR Topialyse – cremă lavantă pentru piele cu dermatită atopică, care a făcut minuni şi pe pielea mea (deh, nu m-am putut abţine să nu-mi bag nasul în cremele ei 😉 ). Crema lavantă, adică un fel de gel de duş (traducerea şi adaptarea by me 😉 ), nu doar că i-a făcut Alexiei pielea şi mai catifelată, dar a avut rezultate bune folosită şi ca şampon. Este ea destinată spălării pe corp, dar noi am folosit-o şi pentru a spăla părul, care, ud fiind, nu s-a mai încurcat, aşa că am putut pieptăna copilul fără să mai chiţăie că o doare. Pam-pam

 

Un alt produs care m-a uimit: Fiolele cu apă de mare – Isomar, care au ajuns la noi fix într-o perioadă în care atât Alexia, cât şi eu eram ”fonfăite”, adică aveam nasurile înfundate. Prima reacţie când am scos fiolele, am exclamat: ”Câtă risipă!”. Fiolele mi s-au părut mari şi îmi făceam probleme că după cele două picături puse în nasul copilului, restul ar ajunge la gunoi, deci risipă. Dar nope! Capacul fiolei este făcut astfel încât, după desigilare, să poată fi refolosit. Ei? Tare!

 

Marea mea revelaţie a fost Apa micelară Noreva Sensidiane . Nu am folosit până acum, şi rău am făcut! Iar în combinaţie cu Crema hidratantă Noreva Sensidiane, am descoperit… pielea catifelată. Să vă zic! Pentru mine, iarna este un iad, mai bine zis, pentru pielea mea, căci ea este cea mai afectată de temperaturile scăzute. Cum ies din iarnă? Cu pielea uscată-uscată, cu tenul extrem de iritabil şi de uscat (deşi iarna îl tratez cu creme şi cu fond de ten mai gras). În special pomeţii se transformă în cel mai fin… şmirghel. ”Ia încearcă tu apa micelară! Ai încredere!”, mi-a spus Diana, care reprezintă Optima Shop, atunci când i-am spus că nu mă arunc cu capul înainte când vine vorba de testat cosmeticele. Şi a avut gura aurită! În combinaţie, apa micelară şi crema de faţă pentru ten cuperozic mi-au transformat şmirghelul în… catifea 😉 Apa micelară pe post de demachiant, crema pe post de bază de machiaj.

V-am povestit doar despre aceste patru produse, pentru că, împreună cu Optima Shop, am decis să vi le oferim cadou. Mâine detalii 😉

Ah, nu închei înainte să vă spun un lucru esenţial: produsele pot fi găsite online, dar şi în farmacia Crisia (Calea Dorobanţilor, nr 111-131, sector 1 , Bucureşti).

4 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close