ioana ginghina

De vorbă cu Ioana Ginghina despre MiniArt Show si alte minunatii (ep. II)

Aţi citit prima parte a interviului cu Ioana. Acum, partea a doua

Care a fost investiţia iniţială în MiniArt Show?

Avantajul acestui gen de afacere… de fapt, sincer, nu este o afacere propriu-zisă, pentru că tot itmpul trebuie să reinvestesc. Deci, investiţia iniţială, per total, a fost cam de 2000 de lei. În banii aceştia intră sumele cheltuite pe înfiinţarea firmei, pe achiziţionarea unor mese, scaune, materiale. Acum, însă, investiţia e mult mai mare, pentru că în momentul de faţă cumpăr costume, păpuşi – că am şi păpuşari, am salarii de plătit. Dar, având echipă mai mare, e mult mai bine, căci programele oferite sunt variate, acum am timp să gândesc spectacolele. Nu puteam face singură totul, pentru că aveam nevoie de păpuşari, de tineri cu idei proaspete, de un psiholog.

De unde te inspiri?

Ruxi, din lumea ei mă inspir foarte mult. Uite, de Moş, ea a primit mai multe cărţi, iar din două dintre ele chiar am găsit nişte idei pentru câteva ateliere. De exemplu, într-una dintre ele este o poveste despre o vulpe, care are un pui, dar mai face unul. Practic îi învaţă pe copii cum să-şi accepte frăţiorii sau surioarele. E o idee de atelier, pentru că eu vreau să fac atelierele nu doar distractive, ci şi educative, vreau să le transmit un mesaj copiilor care vin la noi. Mai ales pentru că în perioada asta ei sunt ca nişte sugative şi prind repede, fie că e vorba de un minut sau de o oră în care fac ceva. Bine, atelierele la noi rar depăşesc o oră, pentru întrucât copiii nu rezistă atât de mult. Avem ateliere de 90 de minute, dar sunt pentru cei mari.

Unde îi găsesţi pe oamenii cu care lucrezi? Faci castinguri, dai anunţuri de angajare?

Ei vin la mine. Eu postez pe Facebook despre activităţile noastre, îi tăguiesc pe cei care lucrează cu noi, iar prietenii sau colegii lor văd şi, apoi, mă caută. Mai toţi sunt absolvenţi de actorie. De exemplu, cele două fete cu care lucrez acum pe spectacole sunt la masterat şi m-am bucurat că au ales specializarea în pedagogie şi terapie pron teatru. Cei care vin aici mă bucur că sunt oameni care vor să lucreze cu copiii, care sunt un public special şi, pe lângă răbdare, trebuie să acorzi mai multă atenţie în programe. În cazul copiilor, e mare nevoie să fii atent la mesajul pe care îl transmiţi şi cum îl transmiţi. De aceea şi lucrăm cu un psiholog. De exemplu, de la psiholog am aflat că nu era în regulă faptul am făcut o fereastă la o casă şi le-am spus copiilor că ferestrele sunt ochii casei. Psihologul mi-a zis că fereastra e fereastră, copilul asta trebuie să înţeleagă, pentru că, altfel, se pot întâmpla accidente.

Adică atunci când faci scenarii pentru spectacolele adresate copiilor, înainte să le pui în scenă, le dai psihologului spre citire, spre ”curăţare”?

Da. Dar consult psihologul pentru tot ce înseamnă concept de spectacol. Vezi tu, mie îmi place să mă implic total în ceea ce fac. Şi chiar dacă am o armată de oameni, tot nu pot sta pe margine.

Papi, soţul tău, se implică şi el?

Uite, dacă vrei, se implică şi el, la modul că mi-a adus azi cu maşina recuzita pentru spectacolul Yin şi Yang. El mă susţine, mă admiră pentru răbdarea pe care o am. Când Ruxi era mai mică, nu o puteam lăsa singură în timp ce eu jucam, iar el venea cu ea în public şi îmi spunea că am foarte multă răbdare cu copiii. Mi-a şi zis că el n-ar putea face ce fac eu, n-ar avea atât de multă răbdare.

Renumele tău te-a ajutat, ţi-a deschis uşile?

Da. Am avut noroc că nu am stat foarte mult până mi-am format un public.

Prin şcoli sau grădiniţe mergi cu spectacole?

Da, am început să mergem, dar la grădiniţe particulare. Una sau două de stat ne-au chemat. Din partea noastră există deschidere, căci toate programele pe care le avem se pliază foarte bine grădiniţelor. (aici, interviul nostru este întrerupt de Alexia, care mă vede prima oară cu un reportofon în mână. Nu i-a păsat ce fac, doar a vrut să-mi arate telefonul ei, să mă asigure că e cuminte, apoi a fugit înapoi la Ruxandra, fiica Ioanei. Hmm, mă aşteptam să îmi ceară reportofonul, dar n-a făcut-o. Şi când mă gândesc că, la turtă, Alexia a ales şi reprotofonul de pe tavă… Poate, totuşi, nu se va face jurnalist. Sper)

De telenovele nu îţi e dor?

Abia ce-am terminat o telenovelă, ”Îngeri pierduţi”. Deocamdată nu pot să spun că mi-e dor. Ştii cum e? În această meserie, pe linia asta, eşti ”pe aşteptare”, pe hold mereu. Tot timpul eşti în aşteptarea unui telefon.

Cât timp filmezi pentru telenovele, ce faci cu spectacolele de la MiniArt Show?

Nicodată n-am fost atât de ocupată cu filmările la telenovele încât să nu pot să mă ocup de MiniArt Show. În principiu, la telenovele nu se filmează în weekend, când sunt spectacolele şi atelierele. Iar dacă am o zi plină de filmări, a doa zi e liber. Nu am fost nicodată în situaţia de a nu putea face una dintre activităţi din cauza celeilalte.

Unde te simţi mai bine: pe platoul de filmare, la telenovele, sau la MiniArt, printre copii?

Măi, e altceva. Eu am făcut meseria asta din plăcere. Am deschis MiniArtShow pentru că aici am şansa de a fi aproape de public. La Teatrul Ion Creangă sunt pe o scenă, la o oarecare distanţă de copii, dar aici sunt printre ei, iar mie îmi place asta foarte mult. De fapt, dacă mă întrebi dacă am deschis acest club pentru bani, am să-ţi spun că nu ăsta a fost primul meu gând. Ci pentru că-mi place să lucrez cu copiii. Pentru ei mă trezesc sâmbăta cu noaptea-n cap, să vin să joc în faţa lor. Bine, nu pot să spun că nu mă simt bine când filmez la telenovele, pentru că şi acolo îmi place. Dar e altceva.

Pe platoul de filmare pentru telenovele eşti adultul Ioana, la MiniArt eşti copilul Ionana…

Da, exact. Acolo sunt FEMEIE. Mă duc, mă machez, mă îmbrac altfel, aici, printre copii joc alte roluri.

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close
Scroll Up
%d bloggers like this: