De vacanţă

Mă tot uit la pozele de la mare, la ce am filmat şi zău dacă pot să mă decid! Habar nu am ce să scriu şi ce să păstrez pentru noi, familia. O fi ăsta un jurnal online de mamă, da’ v-aţi prins voi că nu scriu aici chiar tot-tot ce ni se întâmplă. Partea urâtă a vacanţei aţi aflat-o deja şi, aşa cum am promis, vin şi cu ceva frumos.

Încep cu concluziile, că, poate până termin de scris, mă mai loveşte muza, îmi mai amintesc ceva-ceva. Şi, dacă nu, atunci vă iau ochii cu pozele. Ina, din păcate pentru tine, sunt poze de vacanţă, nu de indoor, nu cred te vor ajuta cumva la decorarea casei… ( 😉 )

Deci, după săptămâna în trei la mare, am plecat acasă super-mega-extra încântată că fii-mea şi-a învins teama de valuri.  De data asta a intrat în ”apa male cale se mişcă”. Iniţial ţinută de mână, cu colacul pe ea, apoi singură cu colacul, apoi singură, fără colac.

Dacă anul trecut ne dădeam de ceasul morţii că, vai!, mergem cu copchilu’ la mare, iar el, copil nerecunoscător, nici nu vrea să intre în apă din simplul (din punctul nostru de vedere) consdiderent că se teme de valuri, anul acesta am avut dureri de cap din cu totul alt motiv: cum mama zmeilor convingem fata să iasă din apă? Nu de alta, dar movul închis era culoarea predominantă a buzelor ei. Chiar şi după 15 minute de ţinut cu forţa pe uscat din motive precum vânt puternic, soare bine ascuns după nori, apă destul de rece, Alexia mea tot avea buzele vineţii, plus un tremur de neoprit. Da’ ce contează toate astea? Răţuşca ştia una şi bună: ”vleau să mă bălăsesc” (pentru cei care au nevoie de traducere: ”vreau să mă bălăcesc”).

Ah, şi, ca să vedeţi cum dăm noi dintr-o extremă în alta, Alexia nu doar că abia ieşea din apă, dar cu greu o opream din… scufundări. Dap, S C U F U N D Ă R I! A stat mai mult pe sub apă decât pe deasupra… asta ca să ne cadă chiar toate plombele din gură!

Răsărit de soare n-am prins nici anul acesta, deşi eram chitită să mergem de cu dimineaţă pe plajă, la aerosoli. Dar am prins câteva apusuri. Cel din Mangalia fiind de departe cel mai spectaculos

 

 

Deşi fii-mea e o singuratică, preferând să se izoleze de copii, şi-a făcut repede o prietenă, pe Ana. Ba chiar mi-a cam bocit că de ce nu o luăm să doarmă cu noi, de ce nu aia sau ailaltă cu Ana…

Tot la capitolul premiere (pe lângă înot şi prietenie) trec dormitul pe plajă. După ce şi-a văzut prietena făcând nani pe şezlong, Alexia a ajuns la concluzia, spre fericirea noastră, că mai bine trage şi ea pe dreapta. Şi nu doar ea, ci şi noul său prieten blond, care a supravegheat-o câteva zile. Ne găsea el în fiecare zi…

O altă premieră: ca o mamă denaturată ce sunt, mi-am dus copilul să se tatueze. Şi eu m-am lăsat pe mâna doamnei drăguţe care ne-a mâzgălit. Un desen care, cică, ar fi trebuit să reziste 10 zile. Al meu s-a şters în mare, a doua zi. Al Alexiei acasă, după 5 zile. Dar, măcar am primit cadou două libelule, să ni le punem când vrem, unde vrem. Ce-i drept, la 9 lei desenul (un autocolant), ce pretenţii să ai?

Vremea a fost nici prea-prea, nici foarte-foarte. Dar am prins soare cât să mă înnegresc. A şi plouat, dar nici că a fost bai, căci în timp ce afară turna cu găleata, eu m-am conversat cu colega sau colegul meu de balcon… Nu mi-am dat seama ce sex avea.

Chiar dacă mulţi i-au înjurat, mie mi s-au părut drăguţi norii. Buni de tras în poze

Ne-am plimbat prin staţiunile vecine. Pe faleza din Mangalia…

Apoi prin Constanţa. Şi, uite aşa, am ajuns la Cazinoul din Constanţa de unde am plecat cu un gust amar, căci aşa frumuseţe de clădire a ajuns o paragină. Da’ nu-i nimic, dom’ Primar are bani de circ şi bâlci la Mamaia

 

Am vizitat Acvariul din Constanţa.

20 de lei ca să te benoclezi la câţiva peşti în acvarii de diverse mărimi (şi peştii şi acvariile)

 

L-am găsit şi pe Nemo…

Dar cel mai palpitant experiment din vacanță…  ne-am tamponat cu maşinuţele. Eu, neposesoare de permis auto, eu, fricoasa fricoaselor din trafic (care stă numai pe bancheta din spate) m-am urcat într-o maşinuţă şi am călcat pedala de acceleraţie. MI-A PLĂCUUUUT! MAI VREAAAAAU!

Am reuşit să facem şi o poză în trei, formula completă…

Ăsta a fost concediul nostru la mare, anul de graţie 2014! Ne vedem la anul. Am pus gând rău Salinei de la Praid, care, din poze, ni se pare cea mai tare. Vom trăi şi vom vedea. Şi, ca să nu mergem la Praid ca la pomul lăudat, vă rog, chiar insist! să îmi împărtăşiţi impresiile voastre despre această salină, dacă aţi văzut-o. Comparativ cu cea de la Slănic, cum este?

11 Comments

  1. Eu am fost intr-o delegatie la salina prin 2008 si iti zic: merita! Comparativ cu asta de la Slanic este mai mare, mai frumoasa, mai…cum vrei tu. Peisajele sunt superbe, au și ștrand…E de vis! Drumul nu este plictisitor, chiar daca este lung, cam vreo 7 ore. Numai ca alocati-va un buget pe masura pentru masa si cazare, pentru ca sunt foarte multi straini si cred ca tarifele sunt adaptate salariilor lor…

  2. Și eu vreau sa ajung la Praid. Am surse sigur ca merita :). S-ar putea sa ajung anul acesta asa ca-ti spun după. Știu doar ca pensiunile din zona sunt cu rezervare timpurie dc vrei sa găsești locuri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close
Scroll Up
%d bloggers like this: