De ce să dăm copiilor lapte?

”pentru că are calciu”, e primul argument care-mi vine în minte.  Însă, un răspuns mai documentat, mnai pertinent, mai bun l-am găsit în comunicatul de presă al campaniei ”Laptele, aliatul creşterii echilibrate a copiilor preşcolari şi şcolari”, iniţiată de Tetra Pak. Campania face parte din programul strategic de promovare a consumului de lapte ambalat în rândul copiilor preșcolari și școlari, ca parte a unei alimentații echilibrate, venind în completarea eforturilor făcute în cadrul programului european „Lapte în școli” și în cadrul unor inițiative ale Organizației Națiunilor Unite, Food and Agriculture Organization (UN-FAO).

O astfel de campanie e mai mult decât binevenită, având în vedere că un studiu a scos la iveală un lucru nu tocmai plăcut: în România, nu acordăm suficientă importanță alimentației echilibrate și consumăm una dintre cele mai reduse cantități de lapte ambalat din UE – doar 32 de ml de lapte ambalat pe zi, de persoană1, în condițiile în care Societatea de Nutriție din România recomandă două-trei porții de lapte și derivate pe zi, o porție de lapte însemnând o cană de lapte (declară Cristina Dumitru, Communications Manager SEE, Tetra Pak South Eastern Europe.)

Din fericire, noi (adică familia noastră) nu ne numărăm printre cei care beau atât de puţin lapte. Dimineaţa, nici nu face bine ochi, că Alexia bea pe nerăsuflate 250 ml de lapte, apoi, după ce ”şi-a înghiţit găluşca”,  mai înfulecă un bol mare de cereale cu lapte.  Deci, slavă Domnului, lapte bea destul! Şi noi, adulţii, suntem înnebuniţi după lactate, care nu ne lipsesc din frigider şi, fireşte, din meniul zilnic.

Dar, chiar dacă noi bem destul lapte, zic că nu strică să ne (vă) informăm mai mult despre campania de încurajare a creşterii consumului de lapte iniţiată de Tetra Pack. Aşa că voi reda mai jos câteva date care mi-au atras atenţia.

Laptele este un aliment esențial pentru creșterea și dezvoltarea armonioasă a copilului preșcolar și școlar datorită conținutului de micro și macronutrienți precum proteinele, calciul, fosforul. Laptele trebuie să fie ambalat deoarece acesta este steril, adică a fost controlat sanitar-veterinar și, prin procesul de ambalare la temperatură înaltă, toți potențialii germeni au fost distruși fără afectarea compoziției laptelui.

”În urmă cu câțiva ani, a fost realizat studiul MAMM şi s-a constatat că 93% dintre copiii preșcolari aveau un aport zilnic de calciu din alimentație sub nivelul recomandat. Prin campania aceasta ne propunem să completăm eforturile părinților, cadrelor didactice, ale specialiștilor și formatorilor de opinie pentru a crește numărul copiilor cu o alimentație echilibrată și care fac mișcare în fiecare zi”, a mai afirmat Cristina Dumitru, Communications Manager SEE, Tetra Pak South Eastern Europe.

Dacă vă întrebaţi cât lapte trebuie să consume copilul zilnic, Prof. dr. Gabriela Radulian, medic primar diabet, nutriție și boli metabolice are răspunsul: ”Copiilor preșcolari și școlari li se recomandă să consume două-trei porții de lapte și produse lactate pe zi (o porție de lapte însemnând o cană de lapte), pentru a le asigura necesarul zilnic de de calciu, fosfor și proteine. Există studii în care s-a constatat că alimentația copiilor între 3 și 6 ani este deficitară în principal în calciu și fier. Fără a asigura necesarul zilnic de calciu, de 800 mg, există riscul de apariție a rahitismului și respectiv a hipocalcemiilor.  Deoarece laptele este o sursă importantă de nutrienți esentiali, a fost prima propunere a Uniunii Europeane, de aliment subvenționat,  pentru a se oferi copiilor din grădinițe și școli ca gustare, în vederea prevenirii afecțiunilor determinate de carența de calciu”.

Dacă ştim cât lapte e recomandat să bea copilul într-o zi, întrebarea firească următoare este: care e necesarul de calciu pe zi pentru un copil? Iată:

  • Copil de 0-12 luni – 400-800 mg/ zi
  • Copil 1-3 ani – 500 mg/zi
  • Copil 4-8 ani – 800 mg/zi
  • Pubertate – 1300 mg /zi

1 Comments

  1. Hm, sunt multe de discutat aici. Depinde ce studii citesti. Se pot da ca exemplu popoare care nu au in traditiile culinare lactatele si totusi n-au probleme cu cresterea copiilor. La fel si cu puii oricarui mamifer, inclusiv rudele noastre primatele, care renunta foarte repede la lapte si asta nu inseamna ca nu se dezvolta. In plus eu as recomanda mai putin lapte de vaca care e prea gras pentru om si nu face prea mult bine. Dar si noua ne plac derivatele din lapte si avem in frigider tot felul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close