De ce nu-mi (mai) place Mărţişorul

Nu ştiu dacă mai sunt şi alţii, sau altele ca mine, şi nu vreau să fiu eu mai cu moţ, dar mie nu-mi (mai) place ziua de 1 martie, ziua Mărţişorului. În copilărie îmi plăcea, abia aşteptam această zi, nu doar să văd ce şi câte mărţişoare primesc, ci să văd bucuria şi reacţia celor cărora le dăruiam aceste simboluri ale primăverii. Pe vremuri (adică pe vremea lui Ceaşcă), nu ştiu, parcă era altfel această sărbătoare. Era, zic eu, mai inocentă, mai pură, mai curată. Nu era totul atât de… mercantil. Ţin minte că profesoarele se bucurau la vederea unui simplu trifoi cu patru foi, că vecina era încântată de un coşar dintr-o tablă coclită, că fetele de la bloc se bucurau pentru o banala potcoavă din acelaşi material de o calitate mai slabă. Asta până puţin după Revoluţia din ’89. Când plăcerea de a dărui un simbol, ceva simplu, ceva banal s-a transformat într-o competiţie a cărei câştigătoare e desemnată cea care a primit cel mai scump, cel mai extravagant cadou de care, de cele mai multe ori, nici banalul jur alb-roşu nu se mai ataşa, măcar aşa, într-o doară. Başca şi faptul că, de cele mai multe ori, banalul mărţişor este înlocuit cu alte chestii care nu mai respectă esenţa acestui obicei. Păi ce simbol al primăverii este nu ştiu ce inel cu pietre mai mult sau mai puţin preţioase? Cum o maşină, sau ştiu eu ce jucărie de pluş dăruită de 1 martie ca mărţişor poate prevesti primăvara?

Ţin minte că, în cşoala generală (adică pe vremea lui Ceauşescu), profesoarele (sau, mă rog, tovarăşele profesoare) se bucurau şi împărţeau îmbrăţişări şi mulţumiri în mod egal copiilor care le aduceau mărţişoare simple, banale. Dar prin liceu, adică după ’89, deja reacţiile erau altele. Şi nu doar în rândul profesoarelor, ci şi al elevelor. Mă uitam la băieţii din clasă, care, după bugetul familiei, dădeau mărţişoare mai simple, mai mici sau mai mari, mai sclipitoare. Aveam un băiat “de bani gata” care lua tot soiul de mărţişoare cu pietricele strălucitoare, sau din argint şi era iubit de mai toate fetele cadorisite de el. Aveam şi colegi la polul opus, care ne dădeau mărţişoare clasice, simple, gen trifoi cu patru foi, potcoave sau tot soiul de miniaturi. Lor li se mulţumea politicos,  li se arunca un zâmbet forţat şi cam atât. Iar în pauză fetele ieşeau şi se lăudau nu cu mărţişoarele primite de la aceştia, ci cu acelea de la băiatul bogat. Ca să nu mai zic că încă de pe atunci se purta întrebarea “Fată, ţie ce ţi-a luat al tău de 1 Martie?”. Iar dacă nu te lăudai cu cine ştie ce chestie nemaipomenită şi mega-extra scumpă, nu erai de “bon ton”.

Vedeam în filmele americane nebunia din preajma sărbătorilor, de iarnă sau oricare alte sărbători mari de peste an, disperarea de a cumpăra cel mai cel cadou şi lupta, la propriu, pentru a pune mâna pe nu ştiu ce produs. De fapt, primul lucru pe care l-am remarcat de când cu Revoluţia, a fost acela că “dincolo” sentimentele şi simbolurile nu sunt altceva decât strategii de marketing. Acum şi la noi este cam la fel.

Ca să închei, spun sincer că nu-mi mai place această sărbătoare sau oricare alta din simplul motiv că nu vreau să intru în cursa de a fi posesoarea unui cadou care trebuie neapărat să fie cel mai cel. De aceea, când mă întreabă vecina sau mai ştiu eu cine “Ce ai primit de la soţul tău cu ocazia zilei de…?”  spun “Nimic”, apoi trec uşor peste dezamăgirea conlocutorului, care, mai mult ca sigur îşi spune în minte “Vai, săraca!”. Urăsc această întrebare mai mult decât orice. Din cauza reacţiei celor care pun această întrebare şi din cauza celor care se laudă în gura mare cu ce au primit (neapărat ceva extra-mega nemaivăzut) prefer să adopt această atitudine.

În caz că sunt oameni care nu (mai) ştiu care e însemnătatea lui 1 Martie, iată aici legenda.

18 Comments

  1. hm, depinde cum privesti lucrurile. ai dreptate in ce spui, dar dincolo de asta, martisorul poate fi asa cum era o data. pentru tine. doar pentur tine. sau pentru noi. doar pentru noi. mie imi place in mod special de cand am copii, asa cum imi plac toate de cand am copii:), si ploaia, si iarna, si frigul si chiar Valentine’s Day :). e o ocazie excelenta de a face ceva cu ei, nu-mi pasa ca restul lumii, aproape in totalitate, vede in aceasta sarbatoare o afacere… eu pot sa ma bucur pe langa ei!

    1. Probabil că anul viitor, când Alexia va mai creşte şi se va putea implica în tot soiul de activităţi creative, poate, se va mai atenua acest sentiment. Ideea e că mă oboseşte forfota asta, nebunia, alergătura, competiţia. Nu zic, mi-ar plăcea şi mie să primesc o maşină (deşi nu am carnet 😉 ), o căsuţă pe pământ cu muuuultă verdeaţă şi un loc maaare unde să plantez flori. Dar nu-mi place ideea hai să fac un cadou să rup gura târgului cu el. Cu siguranţă că anul viitor, când va veni fii-mea la mine să îmi dea un mărţişor, făcut sau nu de ea, voi fi în al 9-lea cer şi altfel voi preţui această sărbătoare.Până la urmă, ajung la vorba ta: merită să sărbătoresc aşa cum îmi place în sânul familiei.

  2. Nici mie nu-mi mai place din acelasi motiv.Am fata la scoala in clasa a vl-a,si acum diriginta vrea sa stranga bani,asa de la ea putere,ca sa cumpere cadouri la profesoare.Uite cum ii invata chiar la scoala.Nu mai sunt valabile simplele martisoare,cum era odata.Cum sa le mai ceri copiilor sa fie multumiti pur si simplu de simbolul primaverii,cand diriginta este asa.O seara buna.

    1. Ar trebui ca voi, părinţii, să discutaţi asta cu diriginta. Mi se pare aiurea să ceri bani elevilor să iei cadouri profesorilor. Nu toţi au disponibilitatea financiară pentru a face asta. Ah, că se vorbesc elevii între ei să facă o chetă e altceva. Dar când o cere diriginta, deja devine obligaţie, nu mai e “voluntariat”.

  3. tot noi suntem “vinovati” de stricarea traditiei… eu ma bucur tare atunci cand primesc un snur de pus la mana… dar nu m-am putut abtine sa nu ma bucur atunci cand Sorin mi-a oferit cadou de 1&8 martie o tableta. 🙂 Cum sa rezist in fata unui astfel de martisor?? 🙂

    1. Gabi, mărţişorul e mărţişor. O chestie simbolică de care atârnă un şnur alb-roşu. Deci trebuie să primeşti aşa ceva de 1 martie.Tableta e şpaga ta 🙂 Adică, pe lângă tabletă, ar trebui să primeţi şi un adevărat mărţişor. Eu aşa văd lucrurile.

  4. Noi una discutam cu eu,si ea face exact cum vrea.Am adunat la fondul clasei la inceput de an scolar cate 40 lei sa fie pentru diversele planse si alte treburi.Ea fara sa spuna absolut nimic la nimeni a cerut banii de la casiera clasei si i-a cheltuit pe toti pe cadouri de craciun pentru profesori.Si in clasa sunt 32 de elevi.Acum vrea alti bani de la copii.Asa ca nu stiu ce mai este de facut.O zi buna.

  5. ce super e de voi…sotul meu nici (la multi ani ) de ziua mea nu.mi nzice….daramite martisor…..stai linstita cris eu am carnet dar nu conduc deci….sanatate si fericire…

  6. Ai mare dreptate. Si in ceea ce priveste “ziua indragostitilor”, lucrurile stau si mai prost. Ma roade de ceva vreme faptul ca am ajuns sa imprumutam orice pseudo-sarbatoare de la tovarasii americani. Valentine’s Day, Halloween si mai nou, am auzit de persoane care-si cumpara curcan de Thanksgiving Day. Sa multumeasca pentru ce anume, numai ei stiu. M-am crucit, si pe zi ce trece ma minunez din ce in ce mai mult. Acum doi ani, de dragul nostru Dragobete, am zis sa ma duc la tara, unde obisnuiam sa-mi petrec verile in copilarie, si sa simt si eu cu adevarat aceasta zi. Mare mi-a fost dezamagirea cand, in loc de obiceiurile pe care speram sa le vad, m-am ales cu un “bairam” cu manele la barul satului, unde au poposit si cateva masini cu alte manele date la maxim. Taranii adevarati pe care ma asteptam sa-i gasesc s-au dovedit a fi niste pustoaice ce radeau ca proastele-n targ, dadeau din fund pe manele, si niste pustani veniti de prin alte sate la agatat, care se dadeau tari in creasta cu masinile si telefoanele mobile.

  7. multam cris….nu asa a fost invatat….e un tip mai aparte…e prea mandru ca sa spuna la o femeie la maulti ani….kt despre telef….al tine doar asa eu nu primesc niciodata telef de la el(kt e la munca ma refer)…dar mam obisnuit ce sai faci….sant barbati si barbati……………………………….

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close
Scroll Up
%d bloggers like this: