De ce nu mi-aş mai duce copilul la Zoo

Am fost la Grădina Zoologică din Bucureşti la începutul anilor 2000. Atunci am rămas profund dezamăgită, ba chiar furioasă. Cu excepţia reptilelor (care nu au grimase), mai toate animalele de acolo mi s-au părut extrem de triste, foarte slabe, foarte foarte chinuite! Aş fi preferat să văd unele împăiate, decât unele vii, cu expresii atât de triste. Mi-am jurat să nu mai calc pe la Zoo. Dar am cedat, la insistenţele lui Tibi, care a vrut să o ducem pe Alexia să vadă animalele live, nu doar în poze şi la TV.

Am sperat că voi găsi o Grădină zoologică mult mai animal friendly, cu_condiţii mult mai bune pentru animalele de acolo. Dar nu! Am plecat la fel de amăgită, la fel de furioasă ca acum vreo zece ani. Mi se pare absolut inuman cum sunt tratate animalele de acolo. Mă doare să le privesc tristeţea din ochi.

Mi se pare că au spaţii muuuult prea mici, că nu au suficient loc să se desfăşoare. De exemplu, când am ajuns în dreptul cuştii unui vultur am asistat la o scenă care mi-a rupt sufletul. Înaripata voia să zboare, numai că nu apuca să îşi deschidă bine aripile, să dea de vreo două ori din ele, că deja ajungea la capătul opus al cuştii. Probabil că vulturul cu pricina era nou pe-acolo, căci se tot chinuia să zboare, în timp vulturii din cuştile vecine stăteau pe o cracă şi priveau în gol. Aş fi zis că erau împăiaţi, dar mai întorceau din când în când capul.  Apoi am ajuns la cămile. Una era tolănită pe jos, iar alta, undeva mai în spatele acesteia, în picioare. Mi s-au părut prea mari pentru petecul de nisip pe care stăteau. Cred că dacă voiau să joace o leapşă, nu aveau cum să se alerge…

Leii, parcă, aveau un spaţiu mai mare, în comparaţie cu restul animalelor. Şi, aşa cum îi stă bine unui rege, leul avea cei mai mulţi vizitatori. Ba chiar am fost martorii unui moment inedit: leul şi leoaica răgeau de răsuna toată Grădina. Cred că se certau, care să stea mai mult la poze, în geam… 😉

La cererea Alexiei, am căutat elefantul. Eu ţin minte că am văzut unul data trecută. Acum nu mai era. Nici girafă nu este. Ce-i drept, ţin minte că Grădina Zoologică din Băneasa era mult mai mare când am vizitat-o eu în copilărie. Sau, poate, mi s-a părut aşa pentru că eram eu mică…

Singurele care nu  păreau deranjate de condiţiile de cazare au fost maimuţele, reptilele, animalele nocturne şi… peştii. O maimuţă părea mai degrabă, deranjată de vizitatorii care îi băteau sistematic în geam. La un moment dat, ea a venit furioasă, gata să o atace pe Alexia, când fii-mea s-a apropiat de geamul ei, fără să fi bătut în el. Biata maimuţă, cred că stătea prost cu nervii 😉

Trăgând linie, mi se pare o adevărată pierdere de timp vizita la zoo. Ba nu, ar fi ceva de învăţat de acolo: că noi, oamenii, am dovedi că suntem într-adevăr superiori animalelor, dacă nu me-am mai bate joc de ele şi le-am respecta.

Dacă ar fi să aleg între vizita la Zoo sau la Ferma animalelor, zău că aş alege a doua variantă!

Nu vreau să fiu ipocrită, mă bucur că i-am făcut Alexiei poze cu leul, cu tigrul, cu suricatele şi cu alte animale de la Zoo! Dar nu mă bucur de condiţiile în care sunt ele ţinute captive (în spaţii mult prea mici).

8 Comments

  1. Gradinile zoo sunt jalnice pe la noi. Recunosc ca sunt educative pentru copii dar nu cu pretul chinuirii animalelor!

  2. Elefantul a murit acum vreo 9 ani, girafa n-a fost niciodata la Bucuresti.
    Vad ca intre timp au mutat leii, ultima data i-am prins la gratii.
    Eu mai astept pana merg iar…

  3. …mare pacat de bietele animale si ca nu mai avem ce arata copiilor. La Ferma Animalelor am fost si chiar e f. frumos, bine ingrijite si ceva mai zambarete, dar pacat ca acolo sunt doar animale domestice, cele intalnite la noi.

  4. In alte tari am vazut parcuri zoo extrem de civilizate. Dat acolo oamenii se poarta civilizat si cu semenii lor. Daca noi nu dam 2 bani pe copii in spitale, de ce am da pe niste animale amarate?

    1. Am văzut şi eu pe Animal Planet ăn special, ce parcuri zoo au afară. Mai e muuult până vom avea şi noi aşa ceva, sau, măcar, pe jumătate din ce am văzut acolo.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close