A-i spune sau nu copilului că Moș Crăciun e doar o poveste. Acesta este subiectul care veșnic împarte părinții în două tabere. Unii preferă să îi lase pe copii să creadă în moșul cu barbă albă care vine pe șest în casele noastre și împarte cadouri. Alții aleg să spună că, de fapt, adulții sunt cei care pun darurile sub brad. Nici unii nici alții nu greșesc. Fiecare își crește copilul cum crede de cuviință.
DAR, în toată treaba asta tot copiii au de suferit. Cum așa? Păi, simplu! Am să vă dau un exemplu concret, petrecut în clasa fiicei mele.
În clasa întâi, facem ședință cu părinții, decidem dacă să luăm sau nu daruri copiilor (ȘI DOAR LOR) de Moș Nicolae și de Moș Crăciun. Până aici, nimic nefiresc. E metoda clasică practicată în multe școli și grădinițe de la noi. Vorbim codat la telefon între noi, părinții, în prezența copiilor. Ne străduim ca totul să fie o surpriză pentru cei mici. Să nu ne dăm de gol, pentru că noi știm că ei știu că Moșul le aduce acele daruri la școală.
Până într-o zi… Ziua în care un copil vine la doamna și, în gura mare, de față cu toți copiii, întreabă: ”Ce ne luați de Moș? Știu că părinții au adunat bani să ne cumpărați cadouri”. Blocaj total. Șoc total. Copiii care cred în Moș sunt, brusc, loviți de o veste cruntă: nu există Moșul, ci părinții cumpără cadouri. Ce poate face doamna în această privință? Cum îi poate liniști? Privirile nedumerite, dezamăgite, siderate ale elevilor o fac să găsească repede o soluție. Ce să le zici?
A doua zi, părinții ai căror copii cred în Moș își manifestă nemulțumirea. ”De ce le stricați bucuria?”. De partea cealaltă vine o altă întrebare: „Cum să îi explic copilului că Moșul vine la el în mai multe locuri? La școală, acasă, la mine la serviciu? Mai bine i-am zis adevărul”.
Să vă zic cum am procedat eu cu Alexia, când, la doar 5 ani, mi-a pus aceeași întrebare: ”Mami, de ce Moșul îmi lasă cadouri în mai multe locuri?”.
I-am spus doar atât: ”Mami, el e bătrân. Ți-am mai povestit eu că se întâmplă ca bătrânii să uite. Iar Moș Crăciun e atâââât de bătrân, că mereu se zăpăcește și uită să lase toate darurile într-un loc. Dar, bine că știe pe unde megi tu și, așa, lasă toate cadourile pregătite pentru tine când la grădi, când la noi, la bunici, sau la mătușa…”.
Totul ține de imaginația și de disponibilitatea părintelui de a păstra sau nu misterul.
Explicația a funcționat la vremea respectivă. Până când a venit acasă și mi-a spus că Moș Crăciun nu există.
- Cum așa, nu există? Și cine crezi că îți lasă cadourile? Cine crezi că citește scrisorile tale?
- Așa a zis un coleg, la școală.
- Și tu ce ai simțit când l-ai auzit?
- L-am certat. Am zis că Moșul nu va veni la el, pentru că ne minte.
- Și el ce a zis?
- A zis că mama și tatăl lui îi dau cadouri de Moș. Așa este? Voi îmi dați cadourile?
- Tu ce crezi?
- Eu cred că Moșul mi le dă, pentru că voi nu aveți mereu bani să îmi luați atâtea cadouri.
- Deci, crezi că există Moș Crăciun sau nu?
- Că da.
- Atâta vreme cât tu crezi în el, și el va veni la tine.
- Și când nu o să mai cred?
- Vedem atunci. Bine?
- Da.
Cam astea au fost discuțiile noastre despre existența Moșului. Eu am ales să o las pe Alexia să creadă în Moș Crăciun. În astfel de situații, înainte de a da un răspuns, cel mai indicat este să puneți cât mai multe întrebări copilului. Să îl lăsați pe el să spună ce crede, ce simte. Să îi oferiți un răspuns în funcție de răspunsurile lui. Cred că noi, părinții, ne facem prea multe probleme la acest capitol și îi subestimăm pe copii și capacitatea lor de înțelegere și de adaptare. “Minciuna” în privința (in)existenței lui Moș Crăciun vine, mai degrabă, din temerile noastre personale. Din experiențele noastre. Asta e părerea mea.
Sunt de părere că ar fi frumos să îi lăsăm să creadă în continuare în Moș. Să nu îi ”ajutăm” să devină maturi mult prea devreme. Aceste clipe nu se mai întorc în viața lor. Vor descoperi ei greutățile vieții, așa că de ce să nu le-o facem frumoasă atâta vreme cât încă mai cred în magie? Vestea inexistenței va fi altfel ”digerată” atunci când ea va veni cât mai târziu. Și spusă într-un context în care nimeni nu ar râde de ei că au crezut în Moș Crăciun.
Însă, ce nu-mi place legat de Moș, Crăciun sau Nicolae, este condiționarea legată de venirea lor. Am scris de ce nu-mi place ideea nuielușei pe care Moș Nicolae o lasă copiilor răi în ghete. La fel și cu Moș Crăciun, nu mi se pare o idee bună să îi spun fetei mele că Moșul vine sau nu vine în funcție de cum se poartă ea. În fond, bucuriile nu trebuie condiționate.
Fiecare părinte este liber să îi spună sau nu copilului despre Moș Crăciun. Dar, atunci când alegi să îi zici că niște adulți cumpără darurile și se costumează în Moși, trebuie să iei în calcul un lucru extrem de important: copilul tău sigur îi va spune că Moș Crăciun nu există unui alt copil care chiar crede în el. Și, așa, îi va distruge visul. Cum ție nu-ți place să vină cineva să distrugă lucrurile și oamenii în care crede copilului tău, așa nici mie nu-mi place ca un alt copil să distrugă corola de minuni în care copilul meu crede.
Dacă vrei să îți ”maturizezi” copilul mai devreme, atunci asigură-te că este suficient de matur să nu ducă vorba mai departe.
Trăim într-o lume liberă și fiecare își crește copilul cum dorește. Corect. Dar! DAR mi se pare o chestie de bun simț, de empatie, să nu îi afectezi pe cei din jur. Pentru că eu îmi învăț copilul să îl respecte pe al tău și să nu-i spună lucruri care l-ar supăra. Același lucru mi-l doresc și de părinții care le spun copiilor lor că nu există Moș Crăciun: să se asigure că ai lor copii știu că acesta este unul dintre subiectele care se discută doar în familie și nu trebuie transmis celorlalți copii care încă mai cred în el. Și nici să nu râdă de cei care spun că Moș Crăciun există.
Voi cum ați rezolvat ”misterul” existenței/inexistenței Moșului?
Dacă ți-a plăcut (sau nu) ce-am scris, mi-aș dori foarte tare să mi-o spui. Cu un mic comentariu, cu un share, cu un like…
Mă poți urmări și pe Facebook, Instagram, dar poți da SUBSCRIBE și canalului meu de YouTube. Iar dacă vrei să fii la zi cu postările mele pe blog, poți introduce adresa ta de e-mail acolo unde scrie ”Abonare via e-mail”. Eu îți mulțumesc frumos că ai intrat pe blog și te mai aștept cu drag.
