De ce? Asta este întrebarea ce nu-mi dă pace de câteva zile încoace. Din fatidica dată de 17 octombrie 2014, când mama a plecat sus, în cer. De ce nu i-am spus mai des că o iubesc? De ce am fost rea cu ea in copilărie şi i-am spus cuvinte grele, ce i-au rămas întipărite în minte până în clipa în care s-a stins? De ce, suferindă fiind, am mai certat-o? De ce nu am făcut mai multe pentru ea atunci când încă putea face cea de-a treia operație la inimă? De ce m-am culcat pe o ureche şi nu am stat pe capul ei să îşi schimbe valva?
De ce i-am povestit ce probleme am la muncă şi că, dacă nu accept nişte condiții contractuale noi, riscam să mi se scadă din salariu, aşa cum se zvonea prin firmă, sau, mai rău, să ajung pe drumuri şi să nu mai am cu ce să îmi întrețin familia şi pe ea? De ce m-am trambalat atât înainte să mă lămuresc cum stau lucrurile în realitate? De ce nu mi-am dat seama că ea, mama, se va frământa şi îmi va duce grija dacă ajung jobless? De ce nu m-am gândit la inima ei fragilă când am deschis gura? De ce am fost atât de egoistă? Era firesc să îşi facă griji, că doar sunt copilul ei. Poate că şi grijile astea au dus la înrăutățirea stării ei de sănătate…
De ce am certat-o că tot insistă să iasă afară când ea stătea comod în scaunul ei, în timp ce taii, vizibil obosit, terminat, trebuia să împingă? De ce i-am tot reproşat că e exagerat de mofturoasă la mâncare şi că, din cauza programului meu infernal de la job, fac eforturi supraomeneşti să îi fac nşpe feluri de mâncare la 2-3 zile şi ea doar ciuguleşte, apoi aruncă mâncarea?
De ce nu am dus-o pe Alexia mai des la ea, măcar în ultimele luni? De ce m-am ascuns în spatele paravanului “te oboseşte mai rău asta mică cu țopăitul şi chițăitul ei”?
De ce?????
Condoleante si multa putere! Dumnezeu s-o odihneasca!
Nu te mai invinovati…. Sunt sigura ca ea nu a simtit asa si sunt sigura ca a simtit ca o iubesti. Nu esti vinovata doar…. Indurerata… Vorbeste cu ea chiar daca nu mai este si ai sa vezi ca usor usor ai sa te linistesti. Desi sunt 18 ani de cand taticul meu nu mai e, vorbesc des cu el si ma ajuta.
Merci, doamnă dragă
Condoleanțe! Nici un cuvânt nu îți poate mângâia inima acum 🙁 Doar Dumnezeu prin trecerea timpului o poate face!
Merci. Sper să fie aşa
Nu exista raspunsuri, draga mea, la toate intrebarile astea si chiar daca exista, atunci inima ta le stie inainte de a fi rostite. Acum lasa durerea sa te doara, ca asa e in firescul lucrurilor, dar nu iti ingreuna singura sufletul. Poate mult mai tarziu, cand toate sentimentele si lacrimile se vor mai decanta si se vor mai potoli, raspunsul lor te va face sa fii si mai buna (desi stiu ca esti berechet).
Dumnezeu sa o odihneasca, iar tie sa iti dea putere!
Te imbratisez!
Mulțumesc frumos, Loredana.
Acum am citit, imi pare rau :(. Nu trebuie sa te simti vinovata. Intotdeauna, cand ramanem fara cineva drag, ne gandim ca am fi putut face sau spune mai multe. Cu siguranta, insa, mama ta a simtit cat o iubesti. In loc sa te invinovatesti, mai bine plangi mult, aduna-ti multele amintiri frumoase si pastreaz-o vie in memoria ta si a Alexiei.