Mica- foto BlogulMameiRO

Dacă o iubești, las-o să fie fericită. Chiar dacă fericirea ei este departe de tine

Dacă o iubești, atunci trebuie să pui mai presus fericirea ei. Starea ei de bine, liniștea ei. Dacă o iubești, nu trebuie să te gândești că tu nu ai mai fi un om fericit atunci când ea nu mai este cu tine. Nu doar starea ta de bine contează. Dacă fericirea ei este departe de tine, atunci las-o să fie fericită fără tine. Iubirea nu înseamnă egoism. Ci, să știi că ființa pe care o iubești este fericită.

Cred că treaba asta se aplică atât în relațiile dintre oameni, dar și în cele dintre oameni și animale. După cinci ani de conviețuire, de iubire, de răsfăț, am decis să ne despărțim de ea. De Mica. Albastra noastră de Rusia. Despărțirea a fost grea, pentru noi. Cred că și pentru ea. Dar am ales acest pas greu pentru că am vrut ca ea să fie fericită și liniștită. Iubită era la noi în casă. De către toți. Însă, un gest al ei, firesc pentru un animal, a făcut ca viața ei în casa noastră, alături de cealaltă pisică a familiei, să devină un chin.

Mica- foto BlogulMameiRO

Pe la începutul lui 2018, Mica a crezut că poate prelua șefia de la Kyra. Iar animalele, oricât de domestice ar fi ele, își păstrează instinctele. Mica a vurt să fie ea pisica alfa. Iar titlul și-l putea adjudeca doar printr-o confruntare cu pisica alfa a familiei, Kyra. Așa că a atacat-o. A fost o luptă cumplită. A trebuit să mă bag între ele, să le despart. S-au bătut așa cum am văzut doar în documentarele de la tv. S-a lăsat cu răni. La ele și la mine.

Au mai urmat lupte crunte.

Atât când eram noi acasă, dar și când eram la serviciu. Mi se rupea sufletul când veneam acasă și găseam smocuri de păr pe jos. Le-am separat. Cât eram plecați, una stătea închisă într-o cameră, cealaltă, în alta. Seara, când ajungeam și le eliberam, furia lor le făcea să se atace din nou. Am cumpărat tot felul de soluții de pus în priză, de pulverizat prin casă, soluții care, spuneau alți pisicari, calmau felinele cu chef de luptă. Ce-i drept, nu s-au mai bătut. Dar se mârâiau încontinuu, ori de câte ori una apărea în raza vizuală a celelilalte. Le-am dat pastile (recomandate de veterinar!), dar au devenit tare apatice de la ele, așa am întrerupt tratamentul.

Mica- foto BlogulMameiRO

Mica- foto BlogulMameiRO

Au devenit triste, fără chef de viață, de joacă, de comunicare. Kyra, care are 9 ani, s-a izolat. Stătea toată ziua în dormitorul nostru, din care ieșea doar să mănânce și să își facă nevoile. Mica se ascundea în dressing. Interacțiunea lor cu noi s-a redus, în ciuda eforturilor noastre de a ne purta firesc cu ele, de a le alinta în mod egal.

Nu-mi plăcea să le văd așa triste. Kyra merita o bâtrânețe liniștită. Mica merita și ea o viață liniștită. Separându-le zilnic, nu făceam decât să le adâncesc disconfortul lor.

Așa că am decis să fac ceva radical.

Cu riscul ca noi să fim cei nefericiți. Am decis să le despart, să îi găsesc Micăi altă familie. Mica era mai sociabilă, mai prietenoasă, mai tânără și, cu siguranță, s-ar fi adaptat într-o casă nouă. Am postat anunțuri pe Facebook și a urmat un ”casting” riguros. Nu voiam să o dau oricui, oricum. Doream să ajungă la o familie din București, ca să o mai pot vizita din când în când. Doream să ajungă la cineva care locuia tot la bloc și care nu mai avea alt animal în casă.

Nu avem niciun drept să ținem animalele cu de-a sila alături de noi, doar pentru că „e păcat să le desparți”. Tocmai, ca un iubitor de animale, am căutat soluția cea mai bună pentru ele.

Mica avea nevoie de toată atenția, nu să o împartă cu altcineva. Am primit zeci de mesaje. Am ales un domn, care a mai avut pisică. L-am supus unui luuuuung șir de întrebări. A trecut cu brio. Așa că am stabilit o zi în care să o aduc pe Mica la el acasă, în foster. Am vrut să văd cât de safe e casa lui și, mai ales, să văd dacă există ”chimie” între ei. Casa era safe, chimia a apărut la vreo 30 de minute de cum am pășit în noua casă.

Mica - foto BlogulMameiRO

Mica - foto BlogulMameiRO

Zilnic, vorbeam la telefon despre Mica.

Văzând cât o iubeam, omul mi-a zis că, dacă mă răzgâdesc, mi-o dă înapoi. I-am explicat a mia oară motivul pentru care am ales să mă despart de ea. A decis să o mai țină o perioadă. Adică, două săptămâni. Apoi, Mica a revenit acasă. Am sperat că despărțirea le va face să revină la sentimente mai bune. Mica prinsese viață departe de Kyra. La fel și Kyra. La nici o zi de la revederea lor, mițele au revenit la starea conflictuală. Era clar că ele ar fi fost fericite doar separate.

Am revăzut lista pretendenților Micăi. Am ales o studentă din București. Din nou, un lung șir de întrebări, pentru a mă convinge că o voi trimite pe Mica pe mâini bune. Totul a fost ok, iar când i-am zis că îi voi aduce pisica, bucuria din glasul ei mi-a reamintit de bucuria pe care eu am simțit-o atunci când am luat-o pe Kyra.

Mica - foto BlogulMameiRO

Mica - foto BlogulMameiRO

Din nou, despărțirea de Mica s-a lăsat cu lacrimi pentru mine.

După vreo săptămână-două, am mers să o revedem. Voiam să mă asigur că era ok. De cum ne-a văzut, Mica s-a îndreptat spre noua ei stăpână, se freca de picioarele ei și se uita mirată când la noi, când la ea. Din gestul ei am înțeles că ne transmitea că are altă ”mămică”. Iar aceea nu mai eram eu, ci studenta la care o adusesem. Ne-am jucat, ne-am pupat, am alintat-o. Dar, ea tot se ducea spre noua stăpână.

Era clar, a acceptat-o și se simțea în siguranță cu ea. M-am liniștit. Mica mea era fericită. Mica mea, era, de acum, a mea numai în amintiri. Acum, a devenit Mica altcuiva. Și, cu toată durerea în suflet, mă bucur că e Mica altcuiva. Pentru că acum este fericită. Mi s-a spus că, după cinci ani, ar fi o traumă pentru Mica să se despartă de noi. Că, mai bine, le țin separate, dar în aceeași casă cu noi. Nu mi-a fost ușor să o dau.

Dar, mai presus de orice, m-am gândit la ele, la fericirea lor. Faptul că le-am crescut împreună, nu-mi dă dreptul să le țin împreună cu forța, doar pentru că ”nu e bine să le despart”.

Tocmai, pentru că le iubesc pe amândouă, am decis să le despart. Iar decizia nu a fost deloc ușoară.

Decât să le țin împreună, într-o permanentă stare de conflict, am preferat să găsesc o soluție care să le facă fericite pe amândouă. Cearta lor s-a dovedit că nu a fost una trecătoare. Cum niciunui om nu i-ar plăcea să stea cu de-a sila într-o atmosferă conflictuală, nici animalelor nu cred că le place.

Mica - foto BlogulMameiRO

Acum, ambele pisici sunt fericite. Kyra a redevenit jucăușă, alintăcioasă, vorbăreață. Iar Mica nu mai stă cu frică, nu mai caută locuri să se ascundă. Happy end. Pentru ele. Și, cu tot golul lăsat de Mica în sufletul meu, pot spune că sunt și eu fericită că pisicile mele sunt fericite. Chiar dacă una dintre ele este departe de mine.

În urmă cu cinci ani, pe 8 iulie, anunțam venirea Micăi în familia noastră. Azi, cu tristețe, anunț plecarea ei. Dar, totodată, sunt foarte fericită. Fericită pentru că și-a găsit o mămică iubitoare.

Mica - foto BlogulMameiRO
Prima zi a Micăi în familia noastră
Dacă ți-a plăcut (sau nu) ce-am scris, mi-aș dori foarte tare să mi-o spui. Cu un mic comentariu, cu un share, cu un like…
Mă poți urmări și pe FACEBOOK, pe INSTAGRAM, dar și pe YOUTUBE (unde te aștept să dai Subscribe).
Te poți abona la NEWSLETTER și vei primi, o dată pe lună, un e-mail de la mine cu o parte dintre articolele publicate.
Eu îți mulțumesc frumos că ai intrat pe blog și te mai aștept cu drag.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close
Scroll Up
%d bloggers like this: