Dacă maică-ta va rupe scaunul cu rotile?

Săptămâna trecută, în disperare de cauză, am lansat un apel pe Facebook dorind să găsesc cât mai repede pe cineva care mă poate ajuta cu donarea/împrumutarea unui aparat de oxigen medical și a unui scaun cu rotile pentru mama mea. Am ales această variantă pentru că mi-am învățat lecția data trecută, când am căutat ajutor în jurul meu și nu am primit. Atunci, după ce au citit pe Facebook, foarte mulți oameni s-au mobilizat și au venit să doneze sânge pentru mama mea, sau au transmis mai departe apelul meu. Au fost oameni cu care mă știu din online, cu care m-am văzut deloc sau de câteva ori în viața mea, oameni care nu mă știu deloc sau cu care am fost colegă de serviciu. OAMENI cărora toată viața le voi fi recunoscătoare. Cu acest ”antecedent”, când am lansat apelul pentru găsirea celor două dispozitive am zis că e imposibil să nu se găsească cineva care să mă ajute cu un sfat, cu o cunoștință de-a unei cunoștințe și așa mai departe.

Din fericire, situația s-a rezolvat rapid cu aparatul de oxigen (concentrator de oxigen, în termeni de specialitate), care o ajută pe mama să treacă peste momentele în care se sufocă. Pe sistemul telefonul fără fir, am ajuns la o firmă care mi-a adus dispozitivul a doua zi, a preluat actele și le-au depus reprezentanții firmei la Casa de Sănătate, pentru a beneficia gratis de ”închirierea” acestui aparat, căci chiria unuia sare de la 150 de lei/lună în sus. Actele necesare pentru un aparat de oxigen decontat de CASMB (ATENȚIE, chiria e suportată de Casă, nu achiziționarea aparatului!) sunt: scrisoare de recomandare de la medicul specialist (copie+original), buletinul pacientului (copie+original)+al unui aparținător (copie+original), copie și original după talonul de pensie.

Cu scaunul cu rotile a fost ceva mai greu, dar tot am rezolvat, slavă Domnului și mulțumită unor oameni sufletiști (Betty, ești o comoară!).

În toată această căutare a mea disperată de a rezolva rapid, nu se putea să nu primesc o lovitură. De fapt, dacă stau mai bine să mă gândesc, n-am de ce să o consider așa. Până la urmă nimeni nu e obligat să mă ajute. Dar gustul amar nu poate dispărea. M-am agățat de un fir de ață, am respirat ușurată când în aceeași zi cu lansarea apelului meu am aflat că o persoană din vecinătatea mamei are un scaun cu rotile. Doar că eu nu mă știu cu acel cineva. Dar aveam o cunoștință comună. O persoană lângă care am crescut. Am rugat-o pe aceasta să bată la ușa posesorului scaunului cu rotile să lanseze o simplă întrebare. Mă rog, două.  Îmi poate dona/împrumuta pe termen nelimitat scaunul pentru mama? Sau mi-l poate vinde? Reacția cunoștinței comune m-a lăsat mască: ”Mamă, nu pot să merg să bat la ușa omului. Dacă maică-ta rupe scaunul cu rotile, eu ce fac?”. Am mulțumit politicos (nu știu pentru ce) și am făcut stânga-mprejur. Am rămas fără replică, apoi, rumegând situația (că așa fac eu, mă consum ca proasta pentru orice), m-am mustrat că puteam să-i spun că îl plătesc dacă îl rupe. Apoi, un alt gând l-a făcut pe cel al plății să dispară. Cum să rupă scaunul cu rotile? Cum? Poate că mama vrea să meargă în Bamboo cu el și eu nu știu… Poate că vrea să se urce cu el pe boxe să danseze, să le eclipseze pe pițipoancele de acolo…

Ce poate fi în mintea unui om când scoate așa ceva pe gură?  Când cineva e în imposibilitatea de a mai merge, cum poți să te gândești măcar o fracțiune de secundă că acea persoană ar putea rupe un scaun cu rotile fără de care nu se poate deplasa? Cum? Nici acum nu înțeleg și zău că mă simt prost că nu am luat în calcul și această variantă când am cerut ajutorul celor din jur…

Of, măcar acum  m-am descărcat și (sper) am scăpat de acest gând chinuitor…

Am aflat că atât concentratorul de gaz, cât și scaunul cu rotile, se decontează de CASMB. Am găsit aici care sunt condițiile pentru ca un dispozitiv medical să fie decontat.