Episodul cu ”Șefule, ai diaree?” s-a încheiat. Se pare că a fost de bun augur să-mi întreb șeful, pe nemțește, cum stă cu mațele și cu defecarea… pentru că am primit numai cuvinte de laudă de la fostul loc de muncă. Am zis că e vorba doar de politețe, amabilitate, chestii politically correct. Le-am mulțumit pentru tot ce m-au învățat, pentru că m-au ajutat să îmi îmbunătățesc germana, pentru că mi-au fost alături în lunile de coșmar în care am fost omul străzii… Ce să mai, așa cum se face la despărțirea de o echipă în care te-ai simțit acceptat, integrat.
Ei bine, la trei luni după ce mi-am luat rămas bun de la colegii de la FedEx Neu Ulm, primul meu loc de muncă decent din Germania, primesc, la cutia poștală, un Arbeitszeugnis. Un fel de recomandare, dacă vreți o traducere aproximativă. Un document pe care se cam pune preț p-aici. O hârtie în care foștii șefi spun una-alta despre tine, ca angajat al lor. O chestie de care nu am avut nevoie niciodată în România, pentru că lumea jurnaliștilor era mică, iar despre cei buni se ducea mereu vestea și nimeni nu mai cerea recomandări scrise de la fostele locuri de muncă.
Revenind la Germania, vreau să spun că, după ce am citit descrierea făcută de șefii mei de la FedEx Neu Ulm, efectiv am lăcrimat. Pentru că, în cei 25 de ani de presă, nimeni nu mi-a spus așa ceva, cu subiect și predicat. Deși știu că am fost apreciată la locurile mele de muncă, deh, cine nu apreciază un om dedicat, care muncește ca nebunul, fără să cârtească mult? De știut, am știut mereu că am fost apreciată. Nu de neînlocuit, clar. Dar niciodată nu am auzit sau citit ceva atât de frumos despre mine, spus/scris de altcineva. Și, da, sunt mândră și apreciez asta mai ales că vine din partea nemților, oameni destul de reținuți la capitolul laude.
Și sunt mândră de mine cu atât mai mult, cu cât am muncit într-un cu totul alt domeniu: logistică, facturare, export. Deci, nimic, da’ nimic din ce am învățat în România! Pur și simplu am luat-o de la zero. Ușor nu a fost și nici nu este.
În traducere liberă:
”Doamna Ologeanu a învățat rapid și s-a familiarizat într-un timp foarte scurt cu un domeniu nou de activitate/responsabilitate. Cunoștințele și puterea ei de acțiune pot fi folosite în siguranță pe viitor. Doamna Ologeanu este un angajat de nădejde, care se adaptează lucrului în echipă. Acțiunile sale au îndeplinit toate așteptările noastre.
Per total, putem spune despre doamna Ologeanu că și-a îndeplinit sarcinile de serviciu, spre întreaga noastră mulțumire. Comportamentul său în raport cu colegii și cu clienții a fost unul impecabil, ireproșabil și politicos.
Regretăm pierderea unui angajat atât de dedicat/silitor, îi mulțumim pentru colaborare și îi dorim toate cele bune pentru viitorul ei privat și profesional”.
Da, am toate motivele să fiu mândră de mine
Toate cele scrise de ei despre mine pot părea unora niște banalități, niște formule salvate într-un document și puse cu copy-paste pe o hârtie. Dar, după ce am mai întrebat și eu în stânga, dreapta, m-am lămurit că nu e chiar așa. Că eu, ca angajat, sunt permanent monitorizat și că am niște targeturi de atins. Astfel că, la evaluarea mea, șefii bifează sau nu anumite căsuțe, plus au de scris câteva chestii, din categoria ”observații”.
Repet, poate că unora li se pare un mare bla-bla acest document. Însă, pentru mine contează enorm și de care sunt mândră. E primul document în care văd negru pe alb cât de apreciată am fost. Și nu vreau să minimalizez, să bagatelizez aceste cuvinte la adresa mea. Și, da, chiar vreau să mă laud cu ele. Pentru că nu știu dacă în cei 40 și de ani de viață m-am lăudat cu ceva, în afară de fii-mea (care e meeeega realizarea vieții mele) și de Kyra, pisica noastră celebră pe net, sub numele de scenă #Kyra #MăriaSa #Grasa.
Deci, ”MULȚUMESC”
Așadar, după încheierea capitolului ”primul meu job serios în Germania”, nu pot decât să le mulțumesc celor care se fac ”vinovați”, cei care au scris acest capitol din viața mea. În primul rând Iuliei, femeia anului 2022 din Diaspora, cea care m-a sunat într-o joi și mi-a zis ”De luni mergi la un adevărat loc de muncă. Lasă, tu, sortatul și căratul lăzilor cu scrisori, că nu e de tine așa ceva. Meriți altceva”. Da, Iulia, așa este, merit ceva mai bun. Iar tu ești unul din acele lucruri bune din viața mea de aici, din Germania. Și-mi place când mă iei de umeri și mă scuturi serios.
Pe lângă Iulia mai sunt și Mihaela, oamenii faini de la FedEx, alături de care am râs, am tăcut, am plâns (bine, eu am plâns, nu ei), pe care i-am tocat mărunt, pe care i-am terorizat cu întrebările și i-am amuzat cu gafele mele în limba germană. Sunt oameni de care îmi voi aminti cu drag. În special de șeful cu diareea, care a apreciat umorul meu negru și chiar mi-a ridicat mereu mingea la fileu. You rock, man!
Eu îți mulțumesc frumos că ai intrat pe blog și te mai aștept cu drag. Mă poți urmări și pe FACEBOOK, pe INSTAGRAM, dar și pe YOUTUBE (unde te aștept să dai Subscribe).
Te poți abona la NEWSLETTER și vei primi, o dată pe lună, un e-mail de la mine cu o parte dintre articolele publicate.
