BANNER-campanie-da mama ai voie

Da, mamă, ai voie! Să te distrezi, să greșești, să țipi, să spui ”Nu”, să alăptezi sau nu…

”Da, mamă, ai voie”, mi-am spus după ce am înțeles că nu sunt singură. Singura mamă care vrea să…, dar se teme. De ce? Pentru că ”nu se cade”, ”nu se face”, ”așa e normal”, ”așa e de când lumea”, ”ce o să zică lumea?” ș.a.m.d.

Da, mamă, ai voie!” este un demers pentru a vă da curaj, dragi mame. Curaj să dați frâu liber dorințelor interioare, dar, pe care le țineți închise, pe care le ascundeți de teama de a nu fi judecate. Este despre tabuuri, despre mituri, despre dorințe și nevoi. Este, dacă vreți să-i spunem așa, o campanie al cărei scop este de a vă arăta că nu e nimic nefiresc în a simți și a dori toate acele lucruri despre care voi vorbi în postările ”Da, mamă, ai voie”.

Multe dintre noi, mamele, avem aceste dorințe. Doar că nu toate avem curajul să le și punem în practică de la cap la coadă, sau să le spunem cu voce tare. Și totuși, dacă ai vedea că nu ești singura care își dorește aceste lucruri? Ai avea curajul să fii tu, să faci așa cum îți dictează inima? 

Faptul că ai devenit mamă nu înseamnă că trebuie să te ascunzi între oale, scutece, mopuri. Nu înseamnă că trebuie să-ți pui o broboadă pe cap și să nu mai ridici privirea din pământ. Nu înseamnă că nu mai poți visa. Și nici să renunți la absolut toate acele lucruri care îți plac. Sau îți plăceau înainte de a deveni mamă.

Scopul campaniei ”Da, mamă, ai voie!” este fix acela de vă arăta că nu sunteți singure și, mai ales, că nu trebuie să vă fie teamă, rușine să fiți voi înșivă. Nu vă fie teamă de ”gura lumii”. Nu gura lumii trăiește în locul vostru! Este VIAȚA FIECĂREIA dintre voi, deci, trăiți-o așa cum simțiți!

Sunt atât de multe lucruri pe care le putem include la capitoul ”Da, mamă, ai voie”. Însă, eu m-am oprit la următoarele 10:

  1. Da, mamă, ai voie să te distrezi, să vrei să fugi de acasă, să vrei și să CERI timp doar pentru tine.
  2. Să plângi, să țipi, să te enervezi, să te pierzi cu firea. Fă toate astea, te ajută, te eliberează.
  3. Să greșești, să nu fii perfectă, să îți fie frică. Nimeni nu s-a născut învățat, nimeni nu știe cum e să fie părintele copilului tău! Meseria de părinte o învățăm cu toții, din mers. Nu există rețete, totul este o descoperire. O autodescoperire, în fond.
  4. Să spui nu. Nu îmi atinge copilul, nu-mi pupa copilul, nu-mi spune cum să-mi cresc copilul, nu-mi amenința copilul cu doctorul sau cu polițistul. Nu vreau să primesc sfaturi gratuite.
  5. Ai voie să arăți oricum. Poți fi al naibii de sexy, poți fi trasă prin inel, dar poți fi și opusul fotomodelelor din reviste. Da, mamă, ai voie să fii pufoasă și să nu îți faci complexe din acest motiv. Nu numărul kilogramelor te reprezintă.
  6. Ai voie să alegi dacă îți crești copilul alături de tatăl biologic sau nu. Decât o familie falsă, cu neînțelegeri, fără iubire, mai bine o mamă singură cu un copil. Doi, sau trei sau câți or fi. Iubirea e cea care contează.
  7. Ai voie să alăptezi oriunde. Nu este nimic obscen sau ilegal în a-ți hrăni puiul la sân în public. Da, mamă, ai voie să nu te simți vinovată dacă îți hrănești copilul exclusiv la sân sau cu lapte formulă. Dacă nu ai alăptat, nu înseamnă că ești o mamă rea. Sau mai puțin mamă. Iubirea, asta te definește ca mamă. Dragostea și grija ta pentru copil contează mai mult decât orice pe lume.
  8. Ai voie să alegi cum îți îmbraci copilul. Nu există culori doar pentru fete și doar pentru băieți. Nu vine apocalipsa dacă nu îți îmbraci gemenii identic.
  9. Să ai viață intimă, să te încui cu partenerul tău în cameră, după ce ai adormit copilul/copii și să vă faceți de cap. Sau să ”fugi” câteva zile de acasă, împreună cu partenerul tău, să vă acordați timp doar vouă, doar relației voastre. A fi mamă nu înseamnă că te-ai călugărit, sau că spui ”Adio” dorințelor și fanteziilor sexuale.
  10. Să nu îți faci griji dacă nu ai un copil rupt din statistici, care nu se ridică, nu stă în fund, nu spune X cuvinte la vârsta de…

Voi scrie detaliat despre fiecare punct din decalogul ”Da, mamă, ai voie”. Voi da cuvântul specialiștilor, altor bloggeri, care vor împătăși, aici, punctele lor de vedere. Dar, ca să fim politically correct, trebuie să vă spun că și tații au voie. Și ei au nevoile lor, care nu vor fi ignorate și vor fi exprimate într-un ”Da, tată, ai voie”. Asta pentru că este firesc să dăm Cezarului ce e al Cezarului. În fond, pentru a avea armonie în casă, în cuplu, fiecare partener trebuie să știe să respecte nevoile celuilalt. Să ofere, să ceară, să primească. O operație matematică al cărei rezultat trebuie să fie cu plus pentru fiecare.

Citește și:

Da, mamă, ai voie” s-a auzit și la Europa FM. Oficial, sunt ”Omul bravo”.

Gabriela Maalouf, despre campania ”Da, mamă, ai voie!” Cum este o mamă bună?

Mirela Retegan spune ”Da, mamă, ai voie!”  

Ce spun tații despre campania ”Da, mamă, ai voie!” 

Urania Cremene: „Da, mamă, ai voie să plângi” 

Da, mamă, ai voie! Să te distrezi, să greșești, să țipi, să spui ”Nu”, să alăptezi sau nu…

Dacă ți-a plăcut (sau nu) ce-am scris, mi-aș dori foarte tare să mi-o spui. Cu un mic comentariu, cu un share, cu un like…
Mă poți urmări și pe FACEBOOK, pe INSTAGRAM, dar și pe YOUTUBE (unde te aștept să dai Subscribe).
Te poți abona la NEWSLETTER și vei primi, o dată pe lună, un e-mail de la mine cu o parte dintre articolele publicate.
Eu îți mulțumesc frumos că ai intrat pe blog și te mai aștept cu drag.

2 Comments

  1. Acest articol ar trebui să ajungă la fiecare gravidă! Să îl salveze și să îl citească după ce naște, de fiecare dată când îi e greu. Mie mi-ar fi plăcut să pot face asta când m-a lovit maternitatea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close