Vine ploaia, bine-mi pare, fii-mea-n bălți are voie să sară!
Ce e mai important: un copil fericit sau nişte haine uscate? Ce umple sufletul: râsul unui copil fericit sau faptul că odrasla a ajuns acasă uscată, după un milion de “nu-uri” urlate atunci când încerca să intre într-o băltoacă?
Zilele astea, cât a tot plouat şi frigul ne-a luat prin surprindere, Alexia mea a fost în culmea fericirii. De ce? Că a ţopăit în băltoacele formate pe asfalt. Ieri, de exemplu, am înghețat groaznic în timp ce donşoara mea alerga de colo colo, țopăia fericită. Dar ce conta? O baie fierbinte şi o aspirină au rezolvat problema mea.
Eram moartă de oboseală când copilul meu a avut chef de țopăit. Dar bucuria Alexiei a şters orice urmă de oboseală şi de groază: “Iar mă apucă două noaptea la câtă treabă am!”. 15 minute de sărit în bălți şi râsul Alexiei m-au remontat. Ar trebui să mai repet figura asta la următoarea ploaie. Poate data viitoare va trebui să îi țin companie…
Bună terapie, clar!
Ş-acum să văd, sunt sau nu pusă la zid că sunt inconştientă, imatură, iresponsabilă şi ce alte calificative de genul ăsta îmi vor fi adresate pentru că mi-am lăsat copilul să se ude fleaşcă şi că plănuiesc să îi țin companie…
