cafea-foto blogulmamei

Dă-i omului mintea cea de pe urmă mai bine mai târziu, decât niciodată

Sunt sigură că știți vorba aia ”Niciodată nu e prea târziu”. Ei bine, ăsta e motto-ul meu. Bine, în ceea ce mă privește, el merge mână în mână cu ”Dă-i omului mintea cea de pe urmă” și “Mai bine mai târziu, decât niciodată”. V-am băgat în ceață? Înainte să îmi duc povestea mai departe, simt nevoia să vă lămuresc.

Când eram doar o puștoaică, mi-am dorit să lucrez în presă. Și mi-am îndeplinit visul. Mi-a plăcut și încă îmi place să scriu. Iar scrisul merge mână în mână cu imaginea. Doar că, puștoaică fiind, cu mintea necoaptă, am înțeles asta mai târziu. Am lucrat, în primii mei 1-2 ani de presă, alături de fotografi buni. Foarte buni. Răzvan Semănaru și Alex Gâlmeanu sunt doi dintre ei. Aveam ce învăța de la oamenii ăștia.

Dar, deh, “Dă-i omului mintea cea de pe urmă”… Eu voiam doar să scriu. La ce o să îmi folosească să știu eu cum se fac fotografiile? O poză e doar o poză. Eu voiam să scriu texte bune și atât. Fotografiile erau strict treaba fotografilor. Asta credeam eu. Când am început să lucrez în presa cotidiană, am înțeles că o fotografie poate fi ea însăși singură o poveste. Așa că am început să “fur meserie” de la cei alături de care mergeam “pe teren”. Am lucrat cu mulți fotografi, fiecare având stilul său. Ca un copil care descoperă lumea, am început să pun fiecăruia tot felul de întrebări despre tehnica foto. Am citit cărți. Dar, zău, că nu s-au prins multe de mine. Poate pentru că nu am întâlnit omul care să explice pe înțelesul meu. Asta, până de curând.

Pe principiul “Niciodată nu e prea târziu”, m-am decis să merg la ultima ediție din acest an de Digital Parents Talks al cărei subiect a fost “Cum să faci poze bune cu telefonul”, susținut de Robert Marooni. Recunosc, despre el nu știam mare lucru. Doar că a mai fost la o ediție de DPT și că a lăsat o impresie foarte bună. Am întrat pe net să văd ce face Robert ăsta. Magie, într-un singur cuvânt. Fotografii care nu au nevoie de explicații foto, care transmit un amalgam de emoții, genul acela de stai și le privești și le tot privești fără să îți vină să închizi pagina de net.

Recunosc, din nou, am mers la curs cu gândul că voi avea în față un profesionist care ne va ameți cu termeni de specialitate. Dar, pentru că “Omul cât trăiește învață”, am zis, de ce nu? Hai să văd ce ne poate spune omul ăsta despre cum se fac fotografiile. Mai ales cu telefonul! E interesant să asculți un fotograf profesionist, care umblă cu aparate d-alea “jmechere”, cum vorbește despre a face fotografii cu telefonul. Mulți dintre cei alături de care am lucrat îmi spuneau că fotografiile adevărate se fac exclusiv cu un aparat foto profesionist. Dar, tehnologia a avansat. Robert este al doilea fotograf profesionist pe care îl întâlnesc și care spune că se pot face fotografii bune, chiar foarte bune, cu telefonul.

Am ajuns la OK Center, în buricul târgului, la Unirii, acolo unde a avut loc întâlnirea DPT18. M-am revăzut cu oameni dragi din online, ne-am îmbrățișat, ne-am pupat, am râs, am povestit. Începe cursul. Scot pixul și carnețelul să iau notițe. Ca la fiecare ediție de DPT. Pur și simplu ascultam ca hipnotizată. Aveam în fața mea un om care vorbea pe românește despre fotografii. Și nu doar că explica pe înțelesul tuturor, dar chiar părea încântat că i se puneau întrebări care, pentru un om cu experiența lui, erau banale.

În sală eram doar două persoane care am lucrat în presă. Deci, nu atât de străine de ceea ce înseamnă fotografia. Am privit în sală. Toate participantele aveau pe chip acea mină pe care o are omul după ce i s-a tradus un text din chineză pe înțelesul său. Iar asta, din punctul meu de vedere, spune multe despre un speaker. Despre ce efect a avut Robert asupra audienței nu vreau să insist. A spus-o atât de bine Andreea Carmen Radu, pe blogul ei.

În cadrul cursului, am avut și două probe practice. Că teoria e ca o cafea chioară dacă nu e dublată și de practică. Prima probă practică a fost una individuală. Să facem o fotografie care să spună o poveste, despre care am putea scrie pe blog. Aici m-am blocat. Pur și simplu nu am avut nici cea mai mică idee ce să fac. Am ieșit din clădire, în căutarea inspirației. Și am găsit ceva-ceva. O bătrână, cu o fustă de un verde smarald, cu un baston, broboadă pe cap. Femeia era în ”pauza de țigară”. Ținuta ei contrasta puternic cu frumusețea zonei centrale a Capitalei. Am fotografiat-o. De la distanță. Dar tot nu știam ce aș putea scrie despre ea.

batrana-foto blogulmamei

Povestea din fotografia ta ar fi fost o poveste dacă o fotografiai de aproape. Să îi vezi chipul, nu clădirile”, mi-a explicat Robert.

Am făcut, apoi, un colaj, pe ideea de mâncare sănătoasă. Am folosit ce aveam la îndemână: niște gogoșele și fructe. Dar, cum nu e specialitatea mea a scrie despre asta, am renunțat la idee.

legume și desert foto blogulmamei (2) legume și desert foto blogulmamei (2)

Apoi, mă tot uitam la paharul din care am băut cafeaua și mi-am zis: „Tot ce am nevoie pentru un start fresh este o cafea”. ”Și un anticearcăn”, aud o voce în mintea mea. Așa că mă scotocesc prin geantă și scot acele două lucruri pe care le țin în permanență la mine: rujul roșu și anticearcănul. ”Tot ce ai nevoie pentru a începe o zi sunt cafeaua caldă, anticearcănul și rujul”. Așa a apărut fotografia de mai jos.

cafea-foto blogulmamei

Asta a fost proba individuală. Apoi, la finalul cursului, am lucrat pe echipe. Tema: să facem o fotografie de produs. Adică să ne lăsăm inspirate de produsele de la Solaris. Ce am făcut noi? O pizza 😉 Cu siropul de curmale am desenat, fix pe masă, conturul feliilor de pizza, pe care le-am umplut cu semințe de quinoa, cu fulgi de cocos și cu măciniș. Și tot siropul de curmale l-am folsit pentru a scrie. Pe masă, firește. La final, am făcut și curat 😉

solaris-foto blogulmamei

Am plecat de la curs binedispusă și cu multe informații noi. Pentru cei dornici să afle mai multe despre fotografie las, mai jos, doar câteva dintre ideile expuse de Robert Marooni:

  • Uită-te foarte mult la fotografiile altora pentru a te inspira. Nu să copiezi, ci doar să vezi modul de abordare, în funcție de ce pozezi.
  • Animează decorul! Folosește ce ai în jur, în casă, la îndemână.
  • La realizarea unei fotografii, trei sunt elementele cheie: lumina, ideea, munca. Deci, exersează, exersează, exersează.
  • Când faci poze cu telefonul folosind blițul, e nevoie de un filtru care să atenueze umbrele. Cel mai la îndemână ”filtru” din casa unei femei este… hârtia de copt.
  • Pentru ca o fotografie cu telefonul să îți iasă bine, trebuie să îți cunoști telefonul bine (logic!). Butonează-l, folosește toate opțiunile.
  • Fotografiază din mai multe unghiuri.
  • Fundalul trebuie să fie cât mai ”curat”, ca să nu distragă atenția de la subiectul fotografiei. De exemplu, la imaginea mea cu bătrâna, clădirile de pe fundal au distras atenția privitorului. Dacă era femeia în prim plan, atenția era focusată pe ea.
  • Fotografiile făcute ceva mai de jos, de cele mai multe ori, avantajează persoanele fotografiate. Nu făcute ținând mâinile la nivelul umerilor, ci puțin mai jos. Adică așa:

  • Când fotografiezi un copil, nu face poza de la nivelul tău. Lasă-te pe vine, sau, chiar, stai pe jos. Un copil fotografiat de sus pare deformat.
  • Oricine poate arăta bine în poze în lumina potrivită și din unghiul potrivit.
  • Avantajele utilizării unui smartphone de ultimă generație: utilizare în spații mici, claritate mare, ies poze ok în lumină slabă, software performant.
  • Nu face fotografii cu lumina în față (în obiectiv), dacă vrei să se vadă clar subiectul fotografiat. Metoda asta e bună doar dacă vrei să ai o poză cu siluete, cu nu fețe clare.
Mă poți urmări și pe FACEBOOK, pe INSTAGRAM, dar și pe YOUTUBE (unde te aștept să dai Subscribe).
Te poți abona la NEWSLETTER și vei primi, o dată pe lună, un e-mail de la mine cu o parte dintre articolele publicate.
Eu îți mulțumesc frumos că ai intrat pe blog și te mai aștept cu drag.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close
Scroll Up
%d bloggers like this: