Cum să reacţionezi în faţa unui copil cu handicap?

 

În părculeţul unde mergem de câteva zile am cunoscut o fetiţă care nu cred că are mai mult de 5 ani. Alexandra o cheamă. Din păcate, fetiţa are o problemă: suferă de un handicap locomotor, plus are dificultăţi de vorbire. Nu şti exact ce problemă are, şi nici nu am întrebat, că nu se face aşa ceva…
Era în parc cu bunica. A urcat-o în leagănul de lângă noi, iar femeia m-a rugat să o ajut, să îi rdic bara de protecţie să o poată aşeza pe fată în leagăn. Dar, când a văzut că am venit să o ajut şi m-am îndepărtat de leagănul Alexiei (distanţa era de jumate de metru între leagăne), mi-a zis să o las, să nu cumva să îmi cadă fata din leagăn. „E bine proptită, staţi liniştită”, i-am răspuns în timp ce o ajutam să îşi urce nepoata în leagăn.
Alexandra tot blolborosea ceva. Eu nu am înţeles nimic, dar bunica ei îi răspundea „Da, mamaie, bebe mic. E cu mami în parc”. Apoi fata a schiţat un zâmbet. La un moment dat, Alexia a întors capul spre fată, a fixat-o, apoi a început să râdă spre ea. Ba chiar a început să chiţăie spre Alexandra. Am încurajat-o pe Alexia să vorbească cu Alexandra. Şi au vorbit ele ceva-ceva.
M-am străduit cât am putut să nu adopt atitudinea şi privirea aia „vai, săracul copil, e bolnav”. Cred că era sătulă bunica de o astfel de atitudine. Nu ştiu dacă am reaţionat bine cu fetiţa asta, nu ştiu cum ar fi trebuit să mă port… Cert e că mi s-a rupt sufletul. Înainte să o am pe Alexia, când vedeam astfel de copii, ziceam, vai, săracii. Acum, parcă mi se rupe sufletul când văd aşa ceva. Ce m-a bucurat a fost reacţia Alexiei. M-am temut să nu plângă şi le facă pe Alexandra şi pe bunica ei să se simtă prost…
Mi-a dat de gândit, piticania mea: când va creşte şi va înţelege, o voi învăţa să aibă aceeaşi atitudine ca aceea din parc faţă de copiii bolnavi.

0 Comments

  1. Nu sunt specialista,insa cred ca cel mai bine este sa ne purtam ca si cu oricare copil,firesc,chiar daca sufletul plange pentru el.Cred ca este ultimul lucru pe care si-l doreste cineva in astfel de situatie,este mila citita in privirile altora.Trebuie exersat.Pup fetele cu drag.

    1. Bea, tocmai ca m-am gandit si eu ca numai de mila mea nu avea bunica respectiva nevoie! de aceea m-am purtat normal. si de fiecare data cand ne-am vazut, am salutat, am vorbit normal…

      PS da-mi te rog ambele tale adrese de blog ca am pierdut tot ce aveam pe blogul celalalt

        1. Bea, am intrat pe linkul din dreptul numelui tau. Am prins de mult jmekeria asta 🙂 Dar ma ducea mereu pe acelasi blog, or tu ai 2 si le voiam pe amandoua in lista mea 😀
          Pupici dulci

    2. O atitudine potrivita,bravo!Sunt mama unui baietel cu handicap psiho-motor si va pot comfirma ca nimic nu este mai dureros decat sa vezi cum copilul tau este compatimit sau evitat de ceilalti copii.

      1. Adelina, din păcate nu suntem mulți cei care gândim astfel. mi se pare absolut nepoliticos să te holbezi sau să adopți o atitudine jignitoare. până la urmă suntem toți oameni. Multă sănătate și putere!

  2. Foarte bine ai facut,parerea mea!!!!! Au nevoie sa fie tratati ca orice copil normal!!!!!! Fiica-mea are in clasa un copil cu autism…educata de mama-sa (adica eu)….e singura care se joaca si vorbeste cu el!!! De ce nu? Ceilalti il ocolesc si spun ca le e scarba de el!!!! Pacat……

      1. Da, bietul de el (chiar mi-e mila) nu are nici o vina, dar, din pacate, sunt si astfel de oameni (parinti care le interzic copiilor lor sa se joace, socializeze cu copii cu handicap…..)

  3. noi am avut Duminica o astfel de experienta…. dar a fost vorba de mai multi astfel de copilasi. Pe Maria am incurajat-o sa intre in contact cu ei si sa se lase mangaiata. Am fost profund impresionata de felul in care ii zambeau (se luminau la fata), de cum o mangaiau si de cum o atingeau. Unii chiar au parut fericiti ca ea le zambeste inapoi. Eu, recunosc, am fost profund marcata de copilasii aceia si mi-a luat ceva timp sa imi pot stapani lacrimile si emotiile care m-au napadit atunci cand am ramas singura… Mi-am propus sa revenim acolo si sa o crestem invatand-o pe Maria sa nu ignore copii cu dizabilitati si sa ii ajute.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close
Scroll Up
%d bloggers like this: