Cum s-a făcut de nu mi-am bătut copilul

Cât de deschise sunteţi să primiţi sfaturi de la o mamă imperfectă care are un copil la fel de… imperfect? Cât de sigure sunteţi că ştiţi totul sau aproape totul în ceea ce pricevşte creşterea copilului? Dar, mai ales, cât de dispuse sunteţi să acceptaţi că puteţi învăţa (“fura”) ceva de la o mamă care recunoaşte (cu o sinceritate care te lasă fără replică) faptul că nu ştie prea bine ce trebuie să facă în cutare sau cutare situaţie, că nu e în măsură să dea sfaturi, dar, cu toate astea scrie o carte despre relaţia părinte-copil şi tot ce are legătură cu aceasta? Ei bine, dacă vreţi să aflaţi ce gândeşte o astfel de mamă, cum a trecut ea peste diverse etape fireşti în ale parentingului, vă recomand să citiţi “Cum s-a făcut de nu mi-am bătut copilul”, de Carmen Muşat-Coman, carte care va fi lansată joi, 15 decembrie, ora 17:00, la Librăria Eminescu.

Ştiţi că nu sunt adepta sfaturilor cu de-a sila sau nesolicitate. Însă, le dau scultare atunci când ele vin din partea cuiva care are simţul măsurii, care nu se sfieşte să-şi facă autocritica, dar, mai ales, recunoaşte că nu s-a născut învăţată şi că e atotştiutoare. Iar Carmen este o astfel de persoană. Despre ea şi cartea ei, autoarea vorbeşte într-un stil care mie îmi place foarte tare: autoironie fină, sinceritate absolută şi umor. Ia citiţi şi voi: “«Uite încă o deşteaptă care s-a apucat să ne înveţe cum să ne creştem copiii», veţi spune, iar eu o să vă contrazic. Unu: nu sunt deloc deşteaptă, ba aş putea spune că din contră (câteodată). Doi: de învăţat nu vă învăţ nimic şi nici nu mi-am propus. Pentru că tot ce găsiţi în cartea aceasta ştiţi deja. Aţi mai uitat, pe ici, pe colo, prin părţile esenţiale, şi atunci să-mi permiteţi să vă reamintesc. O voi face însă cu blândeţe – să înţelegeţi aici „ironie” – căci subiectul e delicat. N-o să vă dau sfaturi – nici nu sunt în măsură –, căci iată, eu nici acum nu ştiu prea bine cum să procedez în cutare sau cutare situaţie, n-o să afirm, bătându-mă cu pumnul în piept, că sunt mama perfectă şi că am copilul perfect. Ce pun eu aici pe hârtie sunt gânduri. Despre relaţiile părinte-copil, părinte-sistem educaţional (grădiniţă, şcoală), părinte-părinte, copil-copil. Protecţia Copilului să nu intre în panică, nu, nu e un titlu ascuns despre violenţă, nu mi-am bătut şi nici n-o să-mi bat copilul – nu sunt dintre cei ce gândesc că „bătaia e ruptă din rai”. Deci să nu fiu acuzată de vreo organizaţie că aplic proverbul pe ascuns, cu ciocanul din dotarea pentru şedinţa foto care, fie vorba între noi, a fost imortalizată de însuşi copilul cu pricina, cel din titlu, copil căruia nu i-a tremurat deloc mâna când a fotografiat, deci nimeni, niciodată, nu va putea afirma că se afla într-o stare de teroare. Cum spuneam, cartea aceasta e formată din gânduri. Nu afirm că sunt înţelepte dar vă garantez că sunt de bun simţ”.