Cum mă trage de ureche Ecaterina Andronescu pentru “Ore de siguranță în școli”

Mi-a luat ceva timp să îmi revin după ce am primit răspunsul Ministrului Educației, Ecaterina Andronescu, la solicitarea prin care îi ceream punctul de vedere cu privire la proiectul meu de introducere a ”Orelor de siguranță” în programa școlară. Când am început campania #OreDeSiguranțăÎnȘcoli, m-am gândit să bat la ușile instituțiilor pe care eu le-aș dori implicate în acest proiect: Poliția, Ministerul Educației, SMURD/Ministerul Sănătății. M-am gândit că îmi va fi greu să conving autoritățile să mă asculte pe mine, un om simplu, mic, neînsemnat, care nu e pila cuiva sau membra de seamă a vreunui partid. Pur și simplu, sunt o mamă care vrea să aducă o schimbare, care vrea să facă un bine, fără aaaabsolut niciun interes ascuns. Un cetățean plătitor de taxe care, asemeni multora din țara asta, speră și tooot speră ca oamenii care țin în mâini frâiele României să ia decizii pentru binele acestei țări.

NU este treaba mea să identific hibele din sistem, să găsesc soluții și tot eu să le rezolv. Pentru asta votăm și trimitem niște oameni să facă legi care să asigure buna funcționare lucrurilor din țara asta. Ăsta este rostul celor care ne reprezintă. Cel puțin, așa văd eu lucrurile. Greșesc?

Așa cum am spus și în interviul acordat postului de televiziune Canal 33, am pornit proiectul #OreDeSiguranțăÎnȘcoli din dorința de a-mi ști copilul în siguranță, din convingerea că și alți părinți își doresc același lucru pentru copiii lor. Am pornit această campanie cu gândul că elevii vor fi mult mai receptivi și câștigați, dacă la clase vor veni persoane în măsură să le transmită informații pe tema siguranței. Una e să afle copilul chiar din gura polițistului, pompierului, paramedicului ce trebuie să facă pentru siguranța sa și a celor din jur, și alta e să îi spun eu, părintele, lucrurile astea.

Am bătut, pe rând, la uși

Prima instituție la ușa căreia am mers cu acest proiect a fost Poliția. M-am bucurat enorm când am văzut că sunt deschiși și au apreciat inițiativa mea. Am publicat o serie de informații, obținute de la ei. Pe teme de siguranța rutieră, firește. Apoi, am încercat să iau legătura cu Ministerul Educației. Am trimis e-mailuri în care mi-am prezentat proiectul, am solicitat întâlniri în care să discutăm despre ce s-ar putea face în acest sens. Nu am primit niciun răspuns. Am făcut toate astea în puținul meu timp liber, după orele de serviciu, sau în zilele mele de concediu. Cred în acest proiect și chiar îmi doresc să îl văd pus în aplicare.

În toamna lui 2018, a ajuns la mine, întâmplător, acest sondaj pe tema educației, inițiat de o doamnă senator (v-aș ruga să îl completați și voi, dacă nu ați făcut-o, deja). I-am povestit despre campania mea și, așa cum spuneam în postarea dedicată sondajului domniei sale, mi-a promis că mă va ajuta. Astfel, grație domniei sale, dorința mea de a introduce aceste ore de sigurață în programa școlară a ajuns și la urechile Ministrului Educației, Ecaterina Andronescu.

Iată solicitarea trimisă la doamna Ecaterina Andronescu:

Răspunsul pe care l-am primit de la Ecaterina Andronescu m-a lăsat fără replică!

Nu cred că solicitarea trimisă nu a fost clară. Refuz să cred că nu s-a înțeles că NU mă refer DOAR la educația rutieră. Mai degrabă, tind să cred că răspunsul oferit a fost unul făcut în grabă, la modul ”să bifăm și răspunsul ăsta și să scăpăm”. Citind primul paragraf al răspunsului oficial primit de la Ministerul Educației, m-am simțit trasă de ureche, certată, pusă la colțul clasei de doamna Ministru. Ceva de genul: ”asta doar scrie pe blogul ei despre siguranță, dar nu face nimic concret. Ar trebui să demareze întâi acțiuni, să pună osul la treabă, nu să ne deranjeze pe noi cu părerile și cererile ei”. Asta am înțeles eu!

Eu am această idee, această dorință. Cum să fie ea pusă în aplicare nu este de datoria mea să spun, nu eu trebuie să o materializez concret. Nu este de competența mea, ci de a specialiștilor din învățământ. Cel puțin, așa văd eu lucrurile, așa mi se pare firesc.

Citiți și voi răspunsul, apoi, voi pasa mingea în terenul vostru și v-aș ruga să răspundeți unor întrebări care să îi arate doamnei Ministru al Educației cum stau lucrurile ”în teren”, NU pe hârtie.

Pe hârtie totul arată frumos. Dar, în realitate, în școlile voastre se întâmplă așa?

Cum ziceam mai sus, am câteva întrebări pentru voi, dragi părinți și dragi dascăli. Răspunsurile voastre, sper, îi vor arăta Ministrului Educației cum stau lucrurile în școli, nu doar cum sunt ele pe hârtie:

1. În școlile unde învață copiii voștri/unde predați există O ORĂ PE SĂPTĂMÂNĂ de educație rutieră? (așa scrie în răspunsul de mai sus că s-ar face)
2. Cu ce frecvență se fac ore/activități pe teme de siguranță în școlile în care învață copiii voștri/în care predați? (siguranță rutieră, siguranță pe net, întâlniri cu pompieri, polițiști, medici/paramedici)
3. Există patrule școlare de circulație în școlile copiilor voștri/în școlile în care predați?

Deși am rămas cu un gust amar după acest răspuns, deși mi-aș fi dorit enorm să găsesc deschidere spre dialog, nu mă voi opri. Urmează să bat și la alte uși. Să văd cum privesc acest proiect Pompierii, SMURD-ul. Cred că este nevoie de acest tip de ore, cred că dacă vor învăța de mici să se comporte responsabil, să cunoască riscurile, să știe ce au de făcut, copiii noștri vor fi mai în siguranță. Și noi odată cu ei.

#OreDeSiguranțăÎnȘcoli nu e doar despre educația rutieră, ci despre cele de mai jos, în TOATE școlile din România:

Mă poți urmări și pe FACEBOOK, pe INSTAGRAM, dar și pe YOUTUBE (unde te aștept să dai Subscribe).

Te poți abona la NEWSLETTER și vei primi, o dată pe lună, un e-mail de la mine cu o parte dintre articolele publicate.

Eu îți mulțumesc frumos că ai intrat pe blog și te mai aștept cu drag.