Despre doamna învățătoare Mirela Barcan v-am spus câteva cuvinte (foarte puține, recunosc) în prima parte a interviului cu domnia sa, în cadrul campaniei #ProfesorPentruViitor. Așa cum am promis, revin cu a doua parte a discuției noastre. O discuție deschisă despre actul educației, despre schimbările necesare, despre cât se implică în acest act Ministerul, dascălii, directorii, colegii de cancelarie… Din capul locului țin să spun că apreciez enorm sinceritatea doamnei Barcan pentru că a pus degetul pe rană și a spus lucrurilor pe nume. Vă las, acum, doar două dintre lucrurile (adevărurile) transmise de domnia sa, urmând ca pe restul să le descoperiți parcurgând interviul:
1. Nu mai ”cosmetizați” realitatea din școli de dragul de a da bine pe hârtie!
2. Cum îi putem învăța pe elevii noștri să lucreze în echipă, când noi, profesorii, nu colaborăm în cancelarie?!
Despre învățătoarea Mirela Barcan, de la Școala Gimnazială “Ion Basgan”, din Focșani, sunt multe lucruri de spus. Foarte multe. Și nu doar eu pot spune lucruri frumoase despre domnia, sa. Ci și toți părinții ai căror copii au avut-o ca dascăl. Și nu doar ei. Ci și cei care au cunoscut-o, fie face to face, fie urmărindu-i activitatea, pe Facebook. Asta pentru că doamna învățătoare nu se rezumă doar la activitatea sa la clasă! Este dornică să dea mai departe din ceea ce știe. Iar printre numeroasele comentarii pe care le veți găsi pe pagina sa de Facebook veți vedea cât de mulți sunt cei care îi scriu că este o extraordinară sursă de inspirație.
Faptul că dă cu atâta drag mai departe din cunoștințele sale este, zic eu, un lucru minunat, de apreciat, de lăudat. Și că sunt atâția profesori care se inspiră și îi urmează exemplul nu poate fi decât îmbucurător. Așa, sper eu, puțin câte puțin, ne apropiem și noi către un învățământ de calitate pentru copii. Azi puțin, mâine, puțin mai mult, și tot așa, până acest stil de predare centrat pe copii va ajunge să fie practicat în tot mai multe școli românești.
Poate părea un vis… Dar, cred eu, de fapt, asta este normalitatea. Știu, școlile din România au enorm de multe ”bube”. Știu că nu pot fi rezolvate toate cât ai clipi. DAR, atâta vreme cât modele bune de urmat există, atâta vreme cât oamenii aceștia, pe care eu i-am numit Profesori Pentru Viitor, au dovedit că se pot face lucruri de calitate în Educație, sunt convinsă că schimbarea mult dorită poate avea loc. Prin oameni. Prin oamenii de la catedră. Cei care aleg să FACĂ și nu să aștepte. Iar acești dascăli implicați reușesc să facă aceste lucruri minunate și pentru că au niște aliați importanți: părinții! Părinți care înțeleg, acceptă și vor și ei ce e mai bine pentru copiii lor. Și prin părinți se poate face schimbarea. Atâta vreme cât va exista respect reciproc și bun simț.
Înainte de a trece la partea a doua a interviului, mai vreau să spun câteva lucruri despre învățătoarea Mirela Barcan. Despre activitatea sa.
- Formator și mentor de dezvoltare profesională, director, metodist și inspector școlar, evaluator extern și consilier privind asigurarea calității în educație – acestea sunt câteva dintre activitățile pe care le-am regăsit în C.V.-ul doamnei învățătoare.
- A susţinut peste 5.000 ore de formare directă, consiliere, asistenţă în instituţii şcolare şi la distanţă.
- A evaluat şi a monitorizat serviciile de educaţie din peste 250 de grădiniţe, şcoli În cei peste 30 de ani de activitate ca și cadru didactic, doamna învățătoare mi-a spus că a parcurs peste 350.000 km., pentru implementarea activităților din proiectele în care a lucrat! Pentru că, așa cum spuneam și mai sus, domnia sa este și formator și dă cu drag mai departe din ce știe, din ce a acumulat în toți anii aceștia!
- A desfășurat activităţi profesionale directe cu peste 3.000 de cadre didactice din România.
Gata cu introducerea. Vă invit să citiți interviul.
Apar, din fericire, tot mai mulți profesori care schimbă macazul și nu mai adoptă la clasă metoda de predare ”să nu se audă nici musca”…
În ultimii 15 ani, cariera mea s-a diversificat foarte mult. Pe parcursul acestor ani, am întâlnit oameni minunați – educatoare, învățători și profesori – care se străduiesc – aș spune chiar că se încăpățânează – să construiască un demers clar, logic, centrat pe elev și pe nevoile lui de învățare. Fac acest lucru în diferite tipuri de școli și de organizații. Sunt unități școlare – de toate nivelurile, din mediul urban și rural – în care directorii sunt adevărate “motoare”. Sunt profesioniști care știu să construiască echipe, să adauge valoare culturii organizaționale, să atragă fonduri pentru dezvoltarea resursei umane și a bazei materiale și informaționale, să transforme fiecare punct slab într-unul tare și fiecare amenințare într-o oportunitate.
Sunt și școli unde fiecare profesor își face treaba la clasa/clasele lui, așa cum consideră că e bine, fără a simți, însă, că e parte a unei echipe. E cazul școlilor cu directori “absenți”. Nu mă refer la faptul că directorul nu se află în școală la un moment dat, ci la faptul că eficienţa organizaţională fără management este imposibilă. Dacă directorul are viziunea unei schimbări constructive și găsește strategii pentru atingerea obiectivelor, școala are toate șansele să înregistreze progres.
Ce ar trebui schimbat în sistemul românesc de învățământ?
Observ că sistemul românesc de învățământ încurajează concurența, în detrimentul cooperării. Cum îi putem învăța pe elevii noștri să lucreze în echipă, când noi, profesorii, nu colaborăm în cancelarie?!
Mulți dintre colegii cu care colaborez îmi spun că doresc să lucreze într-un sistem în care profesorii să-și dezvolte în mod continuu capacitatea de a obţine rezultatele pe care le doresc cu adevărat (fără teama de a fi etichetați în vreun fel), să cultive noi modele de gândire, să facă totul împreună pentru elevi, să asigure îmbinarea performanţei individuale cu performanţa organizaţională.
Sunt convinsă că pentru schimbare și succes avem nevoie de:
- o colaborare reală între profesori, între profesori și elevi, între profesori și părinți și, foarte important, între profesori și factorii de decizie la nivel de sistem. Pentru a progresa, toți cei implicați doresc să se simtă bine în organizația școlară;
- eliminarea cosmetizării realității – încă se cultivă, într-o manieră foarte păguboasă, mentalitatea de tipul “în clasa/școala noastră, totul e foarte bine”;
- ieșirea – cu curaj – din zona personală de confort, descoperirea punctelor forte și a celor vulnerabile, din propria activitate, și asumarea unui plan de acțiune pentru ameliorare și schimbare;
- transformarea “festivităților” profesionale în activități de învățare reală pentru toți cei implicați – profesori, elevi, părinți; fiecare eveniment profesional să fie o valoare adăugată cunoştinţelor, tehnicilor, deprinderilor şi competenţelor de profesor și nu doar “un punctaj” într-o fișă de evaluare;
- diminuarea birocrației, prin eficientizarea comunicării factorilor de decizie, între ei, și în relație cu unitățile școlare; orice document și orice acțiune să aibă un fond clar și nu doar o formă oarecare; profesorii înțeleg și acceptă necesitatea unui demers corect din punct de vedere profesional, gândit și aplicat în mod coerent, motiv pentru care vor să se concentreze pe activitatea didactică și nu pe fabricare de hârtii inutile;
- finanțarea corespunzătoare a învățământului, conform legii, astfel încât sistemul să obțină calificative și note din ce în ce mai bune, în urma evaluărilor făcute de profesorii care rezistă și lucrează în școli, cu optimism și pasiune, în ciuda tuturor experimentelor făcute de-a lungul anilor, de elevii care vor deveni adulți mai mult sau mai puțin pregătiți pentru piața muncii și pentru viață, de părinții elevilor, susținătorii morali și financiari (încă!) ai tuturor proiectelor frumoase din viața școlară a propriilor copii.
Ce v-a determinat să ieșiți din linie și să adoptați o metodă diferită de predare?
Bună întrebare… De fapt niciodată n-am fost în linie. Cum v-am spus și mai devreme, inspirația m-a ajutat întotdeauna să fiu “altfel”. Când eram copil, mama a înțeles – fără să fi știut ceva la vremea respectivă despre inteligențe multiple și stiluri de învățare – că învăț în felul meu, că am nevoie de desene, de scheme și de culori, că trebuie să mă mișc, să decupez, să modelez, să cercetez, să desfac firul în patru și să-l înnod la loc. Mamei îi datorez tot ce sunt eu acum și îi mulțumesc în fiecare zi – deși e de multă vreme plecată dintre noi – pentru spiritul liber și pentru creativitatea pe care m-a ajutat să mi le dezvolt.
Am înțeles de multă vreme că nu bagajul enorm de cunoștințe ne ajută în viața de adult. Am înțeles că e important să înveți cum… să înveți.
Am înțeles că e important să-ți identifici punctele tari, să le pui în valoare, și pe cele slabe să le ameliorezi. Am înțeles că aptitudinile și abilitățile, dacă sunt bine conturate și dezvoltate, te ajută să fii un fiu, un părinte, un soț, un coleg, un vecin, un prieten, un OM mai bun. Am în minte și în suflet un citat care îi aparține profesorului Joseph Lagowski: “Încercăm să îi educăm şi să îi pregătim pe elevii de astăzi astfel încât să fie gata să rezolve probleme viitoare, neidentificate încă, folosind tehnologii neinventate încă, pe baza unor cunoştinţe ştiinţifice nedescoperite încă”.
Pe pagina dv de Facebook ați postat imagini nu doar de la activitățile la clasă, ci și de la cele din afara școlii. Cum alegeți aceste activități?
Facem cât putem. Organizăm campanii umanitare, participăm la tot felul de competiții, suntem implicați mereu în proiecte și parteneriate cu alte instituții. Mi-ar plăcea să realizez cât mai multe activități dincolo de clasă, să transform curtea, strada, parcurile, instituțiile, localitățile, pădurile, apele și formele de relief în… școală.
Elevii au inițiativă, vin cu propuneri de idei și, pe baza lor, construim planurile de activități extrașcolare. Niciodată nu iau vreo decizie în acest sens, fără să mă consult cu școlarii mei și cu părinții lor.
Una dintre activitățile în afara școlii este vizita la poștă. Povestiți-mi despre aceasta, vă rog.
Într-un fel sau altul, corespondență cu alți copii și colegi învățători a existat încă din clasa pregătitoare. Când am împlinit 100 de zile de școală, fiecare copil din clasă a primit o felicitare de la elevii unei colege din Zalău – doamna Daniela Bejan. La rândul nostru “am dat mai departe”, la București, altor copii de clasă pregătitoare, mesajele, gândurile bune și felicitările.
Elevii și-au oferit – de-a lungul anilor, cu diverse ocazii – felicitări realizate și scrise de ei. Le-au oferit în clasă și au creat emoție. M-am gândit, văzându-le bucuria pe chip, cum ar fi să folosească și serviciile poștale. Am lansat provocarea. Le-am dat o… temă altfel: să cumpere 3 vederi, să aleagă 3 destinatari (de fapt 2, al treilea fiind învățătorul J 😉 ), să scrie mesaje corespunzătoare, să meargă la poștă, să cumpere timbre și să expedieze ilustratele. Nu vă imaginați cu câtă emoție deschideam zi de zi cutia poștală… La școală, în fiecare zi, la întâlnirea de dimineață, așezam pe tablă vederile. Curioși, se întrebau dacă sunt ilustratele lor. Au avut emoții, ca și mine…
În vacanță am mers la Bran, împreună cu familia mea. Atunci mi-a venit ideea de a răspunde elevilor mei, scriindu-le tot ilustrate. Am ales cu drag vederile, am stat târziu, în noapte, într-o cameră de hotel și am scris de 27 de ori gândurile mele bune către școlari. Am socotit că adresa școlii e cea mai sigură variantă pentru ca elevii mei să primească vederile, așa că am folosit-o pentru corespondență. A doua zi am mers la Râșnov, la poștă. Până și funcționara oficiului poștal s-a mirat de ”tema” pe care mi-am asumat-o…
Luni, când a început al doilea semestru, secretara școlii a intrat în clasă. ”A venit poștaaaaaa!!!”. Copiii se priveau și mă priveau nedumeriți. Și mai curioși au fost când și-au auzit numele. Au primit cu emoție ilustrata. Prima pe care au primit-o în viața lor. Prin poștă, cu numele lor și cu tot dichisul.
”Ajutați-mă cu o idee, dragii mei! Vreau să văd ilustratele în clasă cât mai mult timp.” Și m-au ajutat. Au realizat din vederile primite de mine o inimă.
Cât timp petreceți pentru a pregăti activitățile de la clasă?
Consider că proiectarea este unul dintre punctele forte în activitatea mea profesională. Abilitatea aceasta a fost construită de-a lungul anilor. Mi-a plăcut să fiu sigură pe ceea ce am de făcut, să privesc holistic demersul, să știu unde pot să stau pe loc și unde să merg mai rapid. Am înțeles încă de la început că activitatea de planificare/ proiectare e strâns legată de particularitățile clasei, de așteptările și de nevoile elevilor mei, de punctele lor tari și de cele slabe. Nu întâmplător, lucrarea mea de cercetare, pentru obținerea gradului I în învățământ, la jumătatea anilor ’90, a avut ca temă “Interdisciplinaritatea, condiție a învățării eficiente“. Am simțit că învățarea trebuie privită global, integrat. Și așa am lucrat mereu, nu doar din 2013, când au apărut noile programe școlare.
Dincolo de documentele proiective obligatorii, mi-am construit propriul instrument de lucru: matricea unității tematice. Dacă în proiectarea unității, accentul cade pe competențe specifice, în matricea mea, vin și așez frumos conținuturi. Pe verticală – pentru cele 15-20 de zile alocate unității respective – și pe orizontală – pentru toate disciplinele școlare. În felul acesta știu exact ce resurse informaționale și materiale îmi sunt necesare, știu cum organizez activitățile, știu unde “duc” sau “readuc” o anumită competență specifică – la ce disciplină, cu ce conținut de învățare, știu ce metode și ce instrumente de evaluare să folosesc.
Timpul?! Nu l-am contorizat niciodată. Nu știu dacă e bine sau e rău. Așa am simțit, așa am făcut. Dar știți foarte bine că există un echilibru în natură… Iei dintr-o parte pentru a pune în cealaltă. Iar “prima parte” din care iau resurse de toate felurile, este familia, evident. Știu că ea mă iubește și mă acceptă necondiționat 😉 .
De unde vă inspirați?
Iubesc alternativele educaționale. Am lucrat în Step by step și visez la o școală Montessori. A urma interesul copilului nu este calea convențională de a lucra în școala tradițională și, cu siguranță, nu este cea mai ușoară, însă atunci când copilului i se dau ocazia, spațiul și timpul necesar pentru a își urmări pasiunea, el va înflori. A îi arăta copilului că ceea ce îl interesează este tratat cu cea mai mare seriozitate și a îi încuraja pasiunea este cel mai puternic catalizator din lume. Rolul profesorului ar trebui să fie de a proteja și susține această dorință de a învăța, de a recunoaște și valorifica punctele forte ale copilului.
Inspirația mea vine de la copii. Inspirația mea vine de la Dumnezeu, în cele mai neașteptate moduri și momente.
Inspirația mea vine dintr-o lectură critică a programelor școlare, începând cu nota de argumentare și terminând cu reperele metodologice. Inspirația mea vine din cărți de specialitate, din manuale și din auxiliare, de pe paginile unor grupuri profesionale, de pe paginile unor colegi dedicați. Inspirația mea vine de pe Twinkl, o editură educațională online, de pe didactic.ro și de pe alte pagini de internet. Și sunt recunoscătoare pentru fiecare sursă de inspirație care mă ajută să muncesc așa cum îmi place și să mă bucur de ceea ce fac.
Ce înseamnă teme… altfel? Am văzut că folosiți acest termen.
Primele “teme” realizate de elevii mei au avut legătură cu literele. Primeau de la mine literele șablonate, pe foi, și le decorau acasă. A doua zi veneau cu litere realizate din boabe de orez sau cafea, din frunze sau flori, din griș sau plastilină, din nasturi sau paiete… Prin experiențe senzoriale diverse, într-un mod foarte prietenos, copiii au învățat foarte repede alfabetul.
Când începeam o nouă unitate tematică, în clasa pregătitoare și în clasa I, școlarii căutau și aduceau obiecte legate de subiectele abordate. Le prezentau colegilor și spuneau ce conexiuni au făcut ei cu unitatea tematică. Adorau aceste “teme”!
Când începeam o nouă unitate tematică, elevii primeau o listă cu teme propuse. În clasa a II-a, fiecare elev alegea 3 teme și avea la dispoziție 2-3 săptămâni pentru a le rezolva. În clasa a III-a, elevii alegeau două teme, iar pe a treia le-o dădeam eu. Evident că ei alegeau temele “din zona de confort”, motiv pentru care eu îi provocam cu o temă pentru care știam că trebuie să depună un efort susținut. Exact cum vă spuneam: valorificam punctele tari și amelioram punctele vulnerabile ale fiecăruia.
Am încurajat mereu elevii să fie creativi și să propună și alte teme, dincolo de cele din listă.
În clasa a IV-a am pus accent (și) mai mare pe proiectele colaborative. Copiii își doresc să lucreze în echipe, la școală, dar și în timpul liber. Un proiect la care școlarii au lucrat cu mult drag a fost “Cartea mare”. Proiectul nostru a fost “cu suflet”, dar a pus în valoare cele 7 tipuri de abilități pe care noi, în clasă, le dezvoltăm încă din primul an de școală:
- Învățare
- Informare
- Gândire
- Comunicare
- Cooperare
- Muncă
- Adaptabilitate.
În clasă, la ora de științe, le-am prezentat și le-am postat pe grupul nostru idei pentru a face hrănitoare pentru păsări. Mai departe, copiii:
- au ales modelul preferat și au studiat cu atenție tutorialul;
- și-au procurat materialele necesare de la magazine de specialitate;
- au pregătit hrana pentru păsări, respectând etapele de lucru și cantitățile de ingrediente;
- au așteptat cu nerăbdare să se întărească hrana și au agățat-o în copacii din curte sau din fața blocului;
- au realizat fotografii în care au surprins procesul și produsul învățării;
- au postat fotografiile pe grupul clasei;
- au prezentat la următoarea oră de științe, în clasă, materialele postate pe grupul nostru.
Încurajez copiii să fie originali, să-și asume temele de portofoliu, să apeleze la sprijinul părinților doar când au nevoie de anumite resurse, să-și planifice timpul de lucru (pentru a nu aglomera zilele dinaintea evaluării), să pregătească o prezentare succintă a temelor realizate (3 minute).
Multe dintre temele de portofoliu sunt încărcate pe grupul clasei și sunt prezentate în ziua evaluării direct de pe Facebook.
- Pentru toate lucrurile frumoase pe care le face la clasă, pentru faptul că pune atât de mult suflet în relația cu elevii săi și pentru că a demonstrat că școala poate fi și altfel, pot spune că doamna învățătoare Mirela Barcan este un #ProfesorPentruViitor.
Eu îți mulțumesc frumos că ai intrat pe blog și te mai aștept cu drag. Mă poți urmări și pe FACEBOOK, pe INSTAGRAM, dar și pe YOUTUBE (unde te aștept să dai Subscribe).
Te poți abona la NEWSLETTER și vei primi, o dată pe lună, un e-mail de la mine cu o parte dintre articolele publicate.
Sursa foto: Facebook/Mirela Barcan
