Cum ar trebui să se poarte un om când aude cuvântul cancer?

Este a doua oară în viața mea când aud cuvântul cancer din gura unui medic. M-am tot gândit și răzgândit dacă să scriu acest text. Și asta pentru că nu vreau să fiu copleșită de un val de compasiune. E cel mai dureros pentru cineva să fie privit cu milă. Nu pentru că ar avea un orgoliu nemăsurat. Pur și simplu nu te simți tocmai confortabil când citești milă în privirile celor din jur.

Cum ziceam, mi s-a mai vorbit despre cancer, după o ecografie mamară. A fost, atunci, o greșeală… de exprimare, să o clasific așa. Recunosc, m-am speriat când am auzit că am “șanse” să fac cancer mamar. Am respirat adânc, am analizat situația, apoi, am mai mers la un alt control. Nu am avut încredere în acel medic care nu stăpânea bine termenii, limba română. Așa cum am sperat, s-a dovedit a fi o alarmă falsă. Dar, una care mi-a dat palpitații.

Cu veștile de genul ăsta chiar nu e de glumit. Sau de greșit. Însă, totul e posibil în sistemul medical românesc.

A doua oară când un medic mi-a vorbit despre cancer a fost la începutul acestei luni. Însă, modul în care a făcut-o a fost cu totul altul. Mai uman, mai puțin alarmant. Dar, oricât de frumos ar ambala un medic o astfel de veste, tot nu ai cum să nu tremuri. Cel puțin eu. Sunt mai ipohondră, recunosc.

În urma unor rezultate deloc ok, medicul mi-a spus ce alte investigații trebuie să fac. Care ar putea fi cauzele acelui rezultat deloc bun. Iar la final, pe un ton uman, mi-a vorbit și despre cancer.

”Subliniez, asta ar fi în cel mai rău caz, la dumneavoastră. Însă, să nu ne alarmăm! Le luăm pe toate pe rând și dacă și numai dacă apare cea mai mică suspiciune, atunci va trebui să faceți un test, costisitor, ce-i drept, și vom ști clar despre ce vorbim”, mi-a spus medicul grec, într-o română interesantă.

Nu m-a lăsat să ies din cabinet până nu l-am asigurat că voi urma toate investigațiile și că nu mă panichez. Pe moment, am fost chill, am fost Zen. ”Dacă el nu a sărit direct la ultimul test, care să confirme sau să infirme cancerul, înseamnă că are el o bănuială că nu e cancer acolo”, a fost gândul meu de moment.

Dar, cum creierul ăsta parșiv lucrează, ideea de cancer a început să mă bântuie. Mult. Atât de tare, încât am început să nu mai fiu om. Gândurile sunt mai rele decât boala în sine, clar!

Acum, stau și mă întreb, oare cum ar trebui să se poarte un om când aude cuvântul cancer? Un lucru mi-e clar: acesta este unul dintre cele mai urâte cuvinte inventate vreodată! Iar așteptarea este cel mai mare dușman în această situație.

Închei cu un sfat: doamnelor, faceți-vă examenul de papanicolau la timp! Mai bine să fie făcut “degeaba”, decât să nu știți ce se întâmplă în corpul vostru! Se poate face gratuit, cu trimitere de la medicul de familie! Faceți o dată pe an și o ecografie mamară!

Dacă ți-a plăcut (sau nu) ce-am scris, mi-aș dori foarte tare să mi-o spui. Cu un mic comentariu, cu un share, cu un like… Mă găsești și pe Facebook și pe Instagram. Iar dacă vrei să fii la zi cu postările mele, poți introduce adresa ta de e-mail acolo unde scrie ”Abonare  via e-mail”. Eu îți mulțumesc frumos că ai intrat pe blog și te mai aștept cu drag.

Dă un share:

2 Comments

  1. Nu de milă-i vorba, dar e o părere de rău, pentru oricine ai afla că are probleme de sănătate. E și o teamă. Dar teama de moarte, care ne pândește la orice pas, pe oricare dintre noi – ar trebui să ne fie și un ajutor în a ne trăi mai frumos și mai „viu” prezentul.
    Sănătate multă și putere îți doresc! Să te întărească Dumnezeu în toate și să te bucure!

    cristina ologeanu says: @Anda: Mulțumesc

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Scroll Up
%d bloggers like this: