“TURA VURA ÎŞI SCHIMBĂ PĂRUL, DAR NĂRAVUL BA!”. Acesta e titlul spectacolului la care am fost ieri, 18 ianuarie, la Puzzle Cafe. A fost prima noastră întâlnire live cu echipa Zurli. Îi ştiam de la TV. De la TVR1, iniţial, apoi de la Naţional TV, unde îi găsiţi şi acum, duminica dimineaţă, de la 10, la “Campionatul de joacă”. Ce-am văzut acolo m-a lăsat mască. Fără replici. M-am întors în lumea copilăriei şi m-am simţit suuuuper-suuuuper-suuuper! A fost acea gură de oxigen de care aveam nevoie, a fost ruperea de grijile apăsătoare. Am uitat de mine, adultul căruia capul e pe punctul să pleznească de atâtea griji. Copiii au fost absolut fantastici! Cu reacţiile lor, replicile şi energia lor molipsitoare. Am mai fost cu Alexia la spectacole de teatru, dar ce-am văzut aici a fost “pfoaaaaaaa!” Chiar dacă e prea devreme, declar sus şi tare că sunt Zurli addicted! Şi, sper, ca fii-mea să mi se alăture în curând. “Răbdare să ai şi să nu forţezi copilul”, e sfatul pe care mi l-a dat Tanti Prezentatoarea. Asta pentru că Alexia a fost cam rezervată, spre nemulţumirea mea. Cea mai mare parte a spectacolului a stat lipită de mine. Asemeni altor câţiva copii veniţi prima oară la un spectacol Zurli. Spre final, moţata mea s-a mai dat pe brazdă, pentru ca la final să o iau cu greu de pe scenă, unde a ţopăit descălţată. Da, are un obicei: oriunde mergem, dar ORIUNDE, se descalţă. Aşa se simte ea în largul ei. Până şi în mall a vrut să meargă fără ghete. Am schimbat noi ghetele, crezând că ele erau de vină. Dar nope, orice ghete îi punem în picioare, ea se descalţă. Cenuşăreasa mamii 😉
Revenind, nu vreau să vă îndrug aici verzi şi uscate. Las imaginile să vorbească. Sigur, nu mă pot abţine, şi tot am să vă scriu câteva cuvinţele pe ici, pe colo 😉 . Acestea fiind zise, tiribam-tiribum, să-nceapă spectacoluuuuul! Şi a început. Timid pentru Alexia, uşor încurcată:
Văzând că nu se dă pe brazdă, că nu e zglobia de acasă, am zis să o încurajez. Aşa că i-am arătat cât de tare mă distrez eu.
Dar tot am stat pe jos, lângă ea, căci aşa a ordonat “şefa”. De altfel, eram câteva mămici (ne numărai pe degete) care ne-am aşezat pe jos, pe pernuţe, lângă puii noştri mai timizi. Şi, dacă eu tot eram copil, de ce să nu stau tolănită pe jos? Mă rog, nu chiar tolănită, căci nu aveai loc să arunci un ac pe jos de cât de mulţi copii erau în sală. Aşa că ne-am aşezat lângă scenă şi am urmărit spectacolul cu ochii cât cepele.
Ce m-a uimit foarte tare a fost reacţia copiilor în faţa personajului negativ. Au ţipat tare tare la intrarea în scenă a urâtei Tura Vura pentru că voiau să o trezească pe Fetiţa Zurli să se ferească de Tura. Dar şi mai tare au ţipat când au vrut să o avertizeze pe drăguţa Fetiţă Zurli că Tura Vura a vrut să o păcălească, să o facă să nu mai meargă la grădiniţă. Doamne, ce hărmălaie!!! Au fost de senzaţie picii!
Apoi, la final, toţi copiii au fost invitaţi pe scenă, să cânte Imnul Zurli şi celebra piesă “Am o căsuţă mică”. În timp ce piticii ţopăiau pe scenă, Alexia mea a găsit ceva şi mai distractiv: s-a aruncat pe pernele strânse într-un colţ.
Şi abia la final, după ce s-a mai eliberat scena, s-a urcat şi maimuţica mea să se zbenguie:
Dar, până să urce pe scenă, s-a retras la o masă, unde a cerut să-şi mănânce covrigul. Când a venit Tanti Prezentatoare la ea, s-a ţinut băţoasă. Asta până Tanti Prezentatoarea a vrut să dea noroc cu ea…
Iar fetiţa Zurli a venit ea să facă poză cu Alexia, căci donşoara mea, deh, e fiţoasă, e preţioasă…
Trăgând linie, ce a învăţat Alexia din acest spectacol? Că face bine că se spală pe mâini, pe cap, pe faţă şi că se piaptănă. Altfel, ar fi urâtă ca Tura Vura. Ah, şi că Tura Vura nu merge la grădi pentru că e murdară, că are “mişelie” (=mizerie).
3 Comments