“Mai ştii când ai venit prima oară la noi, la Zurli, şi stăteai în spatele sălii, ascunsă? Acum eşti numai lângă mine. De câţi ani vii tu la noi? Nici eu nu mai ştiu”. În timp ce Tanti Prezentatoarea îi spunea acestea, Alexia mea era toată un râs. Nu îi zicea nimic. Râdea cu toată faţa, fericită că a mai furat o îmbrăţişare, un pupic şi puţină atenţie din partea Mirelei, în spatele căreia era o coadă uriaşă de copii, care se ţineau scai de ea din acelaşi motiv ca şi fii-mea: de dragul ei, din dragoste pentru cea care vorbeşte pe limba lor, pentru cea care este mereu dispusă să se joace, spre deosebire de mulţi dintre noi, părinţii, prea obosiţi, uneori, prea captivi în lumea adulţilor.
A fost de-ajuns să îi spun Alexiei cuvântul magic, Zurli, pentru ca ea să ţopăie de bucurie. Am dus-o, duminică, la „Crăiasa Răcelii”, un spectacol de excepţie marca Zurli, ce se joacă la Teatrul de pe Lipscani. Ca de fiecare dată, ne-am simţit excepţional. Ca de fiecare dată, m-am reîncărcat. Cu iubire, cu fericire, cu chef de joacă, cu… sete de a fi copil.
Cu capsa pusă, cu o mie de gânduri negre şi un milion de „of, of, vai de mine!” am pornit spre Teatrul de pe Lipscani. Oi fi eu într-o pasă proastă, într-o etapă nu prea roz a vieţii, dar, dincolo de problemele mele, copilul meu are dreptul la copilărie, la fericire. Şi ce o face pe ea fericită? Să iasă cu mami şi cu tati. Să vadă un spectacol Zurli. Să râdă, să cânte, să fie băgată în seamă. Aşa că am pus pauză grijilor şi am mers spre locul unde ştiam că voi găsi o oază de fericire. Asta pentru că fiecare spectacol Zurli a fost pentru mine o sursă bună de energie pozitivă. Râsetele şi chicotelile copiilor au acest afect asupra mea. Dialogurile cu Mirela, la fel. Zâmbetul de pe buzele actorilor, la fel. Am decis să mă simt bine. Şi aşa a fost!
Am mers la ultima reprezentaţie a spectacolului şi mă bucur că nu l-am ratat! Am plecat cântând
şi cu ceva învăţăminte, căci nu există spectacol Zurli de la care copilul să plece fără să înveţe câte ceva. De data asta, Alexia ne-a spus că acum a înţeles de ce îi tot spuneam noi să pună mâna sau şerveţelul la gură atunci când strănută.
„Dacă şi Crăiasa a promis că pune mâna la gură, atunci şi eu promit că o să fac la fel!”, a fost promisiunea Alexiei la ieşirea din teatru.
P.S. Tanti Prezentatoarea, ai observat cum participă ea, acum, la spectacole? Am ajuns la vorba ta 😉
