Cu 5, 10 sau 20 de lei puteţi merge într-o ”călătorie în lumea recifelor”

Din ciclul întâlnirilor ”în spatele uşilor închise”, sâmbăta aceasta, cei de la Antipa vă aşteaptă la un seminar de ihtiologie. Limita de locuri: 70. Preţ: elevi şi studenţi – 5 lei, pensionari – 10 lei, adulţi – 20 de lei. Detalii mai jos, în comunicatul celor de la Antipa.

Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” continuă seria întâlnirilor cu specialiştii Muzeului, grupate în cunoscutul ciclu de conferințe La “Antipa”, în spatele usilor închise.
AFIS_Calatorie in lumea recifelor
Sâmbătă, 30 Noiembrie, începând cu ora 11.00, vă așteptăm, în Sala Multimedia, să participați la conferința intitulatăCălătorie în lumea recifelor, susținută de către  George Năzăreanu, specialistul nostru în peşti (ihtiologie).

***

În cadrul acestei întâlniri, veţi „vizita” spectaculoasa lume a recifelor, o lume pe cât de abstractă, pe atât de interesantă, plină cu organisme unice şi pictată în toate culorile curcubeului. Mai mult, veţi face cunoştinţă cu peştii arlechin, clovni, chirurgi, leoparzi, şi cu alţi „locatari” deosebiţi ai recifelor.

***

Recifele sunt corpuri litologice de natură calcaroasă, masive sau stratificate, generate de organisme bentonice fixate (corali, stromatoporide, alge calcaroase etc) în ape marine calde, limpezi şi bine oxigenate. Acestea pot fi întâlnite în general până la 60 de metri adâncime.

Împreună cu specialistul nostru, veţi afla cum s-au creat aceaste lumi subacvatice, cum relaţionează şi coabitează organismele existente în acest mediu, care sunt factorii ce ameninţă recifele cu dispariţia şi ce măsuri trebuie luate la nivel global pentru a conserva puţinele recife care încă mai există.

***

Participarea la eveniment se face pe baza biletului de vizitare a Muzeului: elevi şi studenţi – 5 lei, pensionari – 10 lei, adulţi – 20 de lei.

Înscrierea participanţilor se poate face în limita a 70 de locuri la telefon: 021.305.60.31 sau pe e-mail: florentinap@antipa.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close