Creşă nouă, iubire nouă…

De la 1 februarie mergem la o altă creşă. La Degeţica. Este acea creşă despre care v-am spus numai cuvinte de laudă.  Dar la care, din păcate, nu am putut intra din septembrie anul trecut din cauză că toate locurile erau deja ocupate. Norocul nostru a fost că s-au extins grupele şi am fost sunaţi. Am acceptat transferul după ce am pus pe hârtie, prin comparaţie, plusurile şi minusurile creşelor. Mica Sirenă – unde Alexia mergea din oct 2011 – şi Degeţica – unde ne-am dorit de astă vară să ne înscriem.

Iar câştigătoare la puncte a ieşit Degeţica. Aşa că, de la 1, cu bagaje şi cu sufletul la gură, ne-am îndreptat spre noua creşă. Sincer, mi-a fost teamă că iar vom trece prin acea perioadă de acomodare.

Chiar dacă, în cazul Alexiei, aceasta a durat doar câteva zile, tot mi-am făcut grji pentru stresul pe care mutarea i l-ar provoca piticăi mele. După ce am plasat copilu’ la grupa nr. 3, am luat numerele de telefon ale celor care au grijă de copii. De comun acord cu tati, am decis ca pe la ora 16 maximum să mergem să luăm copilul ca nu cumva să se simtă abandonată. Ca nu cumva să plângă ore-n şir de teama locului nou.

Pe la 14 am sunat asistenta şi… surpriză: Alexia nu a plâns! Ba chiar a fost cuminte, mâncăcioasă şi nu a creat deloc probleme. A doua zi, la fel. A treia, idem. Aşa că am scăpat de şocul mutării.

Ce mi-a plăcut foarte tare la Degeţica e că în hol au un loc de joacă pentru pici. Asta e bine, că ei se pot da pe tobogan şi iarna, nu doar vara când acestea sunt scoase în curte. Partea proastă… nici un pitic nu mai vrea să plece acasă. Iată reacţia Alexiei din prima zi:

La nici 3 zile de când o duc la noua creşă, fii-mea deja a “vrăjit” un băieţel. Un superb blond cu ochi albaştri (aşa cum îi plac şi lui mami 😉 ). Luca e de aceeaşi vârstă cu fii-mea şi, atenţie, nu e la grupa ei…

S-au cunoscut la locul de joacă.