Crăciun cu ”Familia Alexia” reunită

Pe lista ”primelor dăți”, în decembrie 2014 trec venirea lui Moș Crăciun în carne și oase chiar la noi acasă și un Crăciun în ”familia Alexia” reunită: Alexia, mami, tati, taii și sora mea. Pe scurt, ”familia Alexia”, cum a stabilit fii-mea că ne numim. Mi-aș fi dorit să fi fost și mama în carne și oase cu noi, sunt convinsă că s-ar fi bucurat enorm să ne vadă pentru prima oară pe toți în aceeași cameră, la aceeași masă…

Cum Alexia mereu spune că vrea să invite copii la ea, l-am chemat și pe prietenul ei, Bogdan, să își primească darul de la bărbos. Emoțiile au fost la cote maxime, mai mult, cred, din partea mea decât a Alexiei, care, la un moment dat, chiar l-a ignorat pe Moș. Asta după ce s-a văzut cu cadoul în brațe. Primul din multele pachete primite. Deh, familie reunită, cum ziceam, deci mulți ”cotizanți”… Cadouri au primit toți, și mari și mici, iar distracția a fost una pe cinste. Așa că tare mă bate gândul să îl mai invit și anul următor pe Moș la noi! Asta în ciuda disputelor că tradiția e ca micuții să își găsească darurile pe  25 dimineața, sub brad, pentru că ei nu trebuie să îl vadă pe bătrân… Sincer, mi s-a părut mult mai mare bucuria Alexiei de anul acesta decât cea de anul trecut, când doar a găsit darurile sub brad și nu l-a văzut pe Moș Crăciun chiar în casa ei. Tare mândru a fost puiul meu când Moșul a vizitat-o acasă la ea! Ca să nu mai zic că a primit fix ce și-a dorit! Deh, Moșul știe, nu? Așa că, atât cât se mai poate, vrea nu vrea, pe 24 decembrie seara Moș Crăciun  trebuie să treacă pragul casei noastre. AM ZIS! Să nu mai aud comentarii!

Și noi, adulții ne-am distrat, așa cum ziceam. De departe am râs cel mai tare pe seama Moșului, căruia i-am dat de băut și a trebuit să dea paharul pe gât fără să își ude barba… Ah, râsete s-au auzit și când adulții au fost nevoiți să spună poezii. S-a dovedit că ei nu știu poezii atât de multe precum copiii. Pam-pam!

Și acum, imaginile de rigoare…

În așteptarea musafirilor:

Să curgă darurile…

Poza de tablou:

Taii este și el un copil, nu? Deci merită o poză cu Moșul:

”Olăfică” (aka omul de zăpadă Olaf, din ”Regatul de gheață”) este ”plefelatul” Alexiei: ”Maaamiiii, uite, Moșul a știut că îl vleau pe Olăfică! Uite, Olăfică lâde mult. Ce-mi place cadoul ăsta” (iar eu eram topită toată la vederea bucuriei fără margini a copilului meu, clar):

Iar acum ciuliți urechile la replicile celor mici și râdeți în hohote, cum am făcut noi:

4 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close