Ei da, fii-mea e ”copilul Zurli”. Aşa i-a zis Tanti Prezentatoarea, care o ştie pe Alexia de mai bine de trei ani, când păşea timidă la spectacolele marca Zurli, iar acum se comportă ca o persoană de-a casei când se întâlneşte cu gaşca ei preferată. „Ăsta e un copil crescut cu Zurli”, a fost replica Mirelei Retegan când a îmbrăţişat-o pe fii-mea aşa cum face ea de câte ori se întâlneşte cu Alexia.
În weekend, am mers la Muzeul Satului, la un picnic cu marea familie Zurli. Ne-am făcut ”încălzirea” pentru spectacolul din 31 mai, de la Sala Palatului. Alături de alte sute de părinţi şi copii ne-am distrat în aer liber, am urmărit piesa ”Scufiţa Roşie” şi am râs pe seama celei mai înfricoşătoare vrăjitoare: Tura Vura, care a făcut efortul supraomeneşti/suprăvrăjitoreşti şi a mâncat o banană. A mai mâncat ea ceva: o bătaie cu perne, asta pentru că s-a aruncat peste grămada de perne clădită cu sudoarea frunţii de fii-mea şi de prietena ei, Andra…
Întâlnirea s-a dorit a fi un cadou special pe care cei din Gaşca Zurli l-au făcut fanilor din Bucureşti, cu care nu s-au mai întâlnit de câteva luni. Mai exact din februarie.
A crescut inima-n mine când fii-mea, la vederea vrăjitoarei care mănâncă doar cartofi prăjiţi şi alte chestii nesănătoase, a început să strige: ”Mami, dă-mi mâncare sănătoasă, să o gonesc pe Tura Vura! Vreau fructeee!”.
Inima-n mine a crescut şi când, la vederea Mirelei, s-a oprit să rupă o floricică ascunsă în iarbă, căci nu voia să o salute cu mâna goală. La un moment dat, într-o discuţie cu mine, privind un ”copăcel înflorit”, Mirela a exclamat: ”Vai ce-mi place cum miros florile acelea!”. Alexia dispare din peisaj, trăgându-l pe ta-su de mână… Se dusese să rupă o floare pentru Mirela… Atât de tare o îndrăgeşte fii-mea pe Tanti Prezentatoarea.
Cum ne-am distrat la picnic? Mai bine vă arăt. Am pus mai multe poze pe Facebookul blogului, aici.
A fost o duminică frumoasă, ne-am revăzut cu prieteni dragi de la Zurli, cu mămici din online și ai lor copii, cu fosta educatoare a Alexiei, Doamna Căștina, și cu fiica ei, Andra. A fost frumos, relaxant, ne-am reîncărcat bateriile.