Am toate motivele din lume să mă mândresc cu minunăţia mea de copil! La nici şase ani, fii-mea ne-a scris, mie şi lui ta-su, câteva “poezii cântate”. Odată desăvârşite capodoperele, copilul ne-a anunţat pe un ton serios că vrea să se facă poetă. Nu mai vrea vedetă (slavă Domnului!). Încă nu e convinsă dacă să renunţe şi la pictoriţă… Cert este că, de două zile, ne tot spune că meseria ei, când va creşte mare, va fi aceea de poet. Şi, ca să ne convingă de talentul ei, ne-a dedicat câteva versuri-cântate. Căci, da, poeziile ei nu sunt simple cuvinte înşirate, cu sau fără rimă, cu sau fără ritm. Creaţiile ei sunt parte poezie, parte cântece.
Serile trecute, cum ne-am întors de la grădiniţă, Alexia şi-a luat inima în dinţi şi mi-a prezentat o mică parte din capodoperele sale. Are muuult mai multe, dar încă nu vrea să mi le citească, pentru că nu sunt gata, pentru că nu a venit vremea lor… Cert este că m-a emoţionat teribil! Câtă sensibilitate! Aveţi răbdare, priviţi clipurile, apoi, ca la şcoală, aştept comentariile voastre. Un fel de lucrare de control: ce a vrut să spună artistul? Cărui stil literar aparţin creaţiile artistului? Alegeţi o metaforă din text şi faceţi-i analiza literară 😉
textul 1: https://www.youtube.com/watch?v=lwMNv2j2gqM
Şi nu doar nouă ne-a dedicat versuri, ci şi copacilor, curcubeului, creionului ei colorat… (https://www.youtube.com/watch?v=QMVhoIv_vds)
P.S. Dacă vă întrebaţi “Ce a făcut de s-a ales cu vânătaia aia în frunte?”, )ei bine, ţin să subliniez că aceea nu este o vânătaie! Am fost să plătim întreţinerea, iar Alexia s-a distrat cu şampila Asociaţiei de Proprietari…
P.P.S. da, pantalonii sunt puşi pe dos. A fost “ziua pe dos”, în care, după somnul de prânz de la grădi, şi-a pus colanţii şi şosetele pe dos. Bluza nu, pentru că o deranjau aplicaţiile de pe ea. Artistă, dom’le, ce vreţi?
