Zilele astea am văzut pe FB că o mămică se dădea de ceasul morţii că bebelul ei – care a trecut la mersul biped – nu mai vrea să stea în căruţ. Că plânge, urlă, se foieşte de mama focului. Iar de cum îşi lasă copilul să meargă pe picioarele sale, e tot numai un râs. La finalul expunerii sale, mămica îngrijorată a dat lovitura de graţie: cum se poate remedia situaţia? Chiar aşa, cum se poate, dragele mele, remedia situaţia, cum poţi face un copil care evoluează normal, care trece de la mesrul în 4 labe la cel biped (ETAPĂ FIREASCĂ) să nu mai meargă, să stea locului ca o păpuşă din plastic pe care o găseşti mereu fix acolo unde ai lăsat-o?
Nu sunt un expert, nu am crescut 10-20-100 de copii ca să mă pot da drept o expertă în ale mămicelii, dar, din ce am citit prin cărţi sau de pe net, din ce am văzul şi din ce am dedus şi eu, este absolut normal ca un copil, odată ce descoperă ceva nou, să vrea să exploreze mai mult, să nu mai vrea să facă lucruri de care s-a săturat, pe care le-a tot făcut. Mi se pare absolut normal ca, din moment ce a descoperit cum stă treaba cu mersul normal, bebelul să vrea să testeze şi mai mult treaba asta, iar dacă ceva îl împiedică să facă acest lucru, să facă tot posibilul să îşi îndeplinească dorinţa. Iar dacă nu ştie limbajul articulat, dacă nu poate spune: „fă, mamo, idioato, am crescut, vreau să merg, vreau să evoluez, nu să stau legat, imobilizat într-un căruţ”, atunci copilul semnalează cum ştie el mai bine ce vrea: prin plâns, smiorcăit şi tot felul de onomatopee din această categorie.
În faţa unui astfel de caz, vorba lui Tibi, care îmi spunea în glumă (umor negru, desigur) că ar fi trebuit să-i spun mamei cu pricina să încerce una dintre următoarele soluţii: să-i dea una-n cap copilului să-i treacă, să-l zgâlţâie cu putere, să-i dea două palme peste bot şi, dacă nici aşa nu-i trece, să-i pună un căluş în gură să nu mai plângă 😀
Acum, serios vorbind, cum Dumnezeu să vrei să remediezi aşa ceva?? Cum să te îngrijorezi că_copilul tău evoluează normal? Hai să zicem că pe net nu îţi spune că e normal ca atunci când trece la mersul biped, copilul să vrea să facă numai asta, dar tot nu e o scuză. E suficient să te uiţi la alţi copii în parc, să vezi cum se comportă cei mai mari decât al tău pentru a şti la ce să te aştepţi când îţi creşte plodu’. Ştiu, nu toţi copiii sunt la fel, dar te poţi uita la alţii pentru a afla în principiu care sunt etapele. Cel puţin eu aşa fac. Şi nu mă dau de ceasul morţii dacă Alexia nu a făcut nu ştiu ce minune ca acei copii la care mă uit. Dar măcar observ, bag la cap şi mă pregătesc – preventiv.
Al meu nu a trecut la mersul biped….dar tot nu vrea in carut! Nici in Manduca!:) Asta e, ne adaptam, d-aia avem brate, nu?:)
Cris, despre asta e vorba: să ne adaptăm.
niste calmante ceva, care sa il tina in stare “legumicola” pana ii piere cheful de mers!! 😀
dap, hai să ne sedăm copiii dacă nu se lasă dresaţi asemeni câinilor să stea când le zici şezi! Ce Dumnezeu, e copil, evoluează, chiar să nu-şi dea seama că e normal să vrea să stea în picioare??
Mare e gradina Domnului :-). Din ce stiu eu un copil care merge vrea singur in carut atunci cand oboseste si vrea sa se odihneasca / doarma. Sau cand ii e lene pur si simplu…..dar asa e normal…sa nu vrea in carut…sa vrea sa mearga….Si ca replica la ce a spus sotul tau, mai bine dati-i una in cap mamei…poate isi revine
Corect, Raluca. Dar nu cred că o persoană care gândeşte astfel îşi va reveni vreodată
De ce atata rautate??? Articolul in sine si ultimele doua comentarii sunt foarte rautaciase, asta ca sa ma exprim bland. Eu cred ca si mamica respectiva stie ca este o etapa normala dar poate pur si simplu uneori este nevoie sa stea copilul in carut, de exemplu la cumparaturi, in autobuz etc.
Ana, Alexia e pur şi simplu argintul viu. Nici la cumpărături nu stă în căruţ. Dar de fiecare dată reuşesc să o păcălesc, distrăgându-i atenţia. Iar atunci când nu vrea şi nu vrea, o iau în braţe. Mi se pare aiurea să vrei să remediezi o situaţie normală, pe bune. Nu mi se pare răutate, e pur şi simplu, o opinie.
Ah, şi încă un lucru: sunt de părere că, până te înţelegi cu ei, trebuie să te adaptezi tu dorinţelor copilului, nu să-l faci e el să se comporte aşa cum vrei tu
Al nostru impinge carutul de zor, bicicleta si mai tot ce are roti 🙂
mi se pare firesc 🙂 Doar nu crezi că alea merg singure, trebuie şi ele împinse, nu?
interesant articol
mulţumim
cine a facut siteul ?
eu…
cum va pot gasi si pe facebook ?
pe banda din dreapta blogului aveti o “insigna” facebook cu numele meu. dati clic pe ea si gata…