Copilul meu nu este prost crescut dacă nu-ți răspunde și nu-ți vorbește

Trece pe lângă tine și nu te salută. Nici măcar nu se uită la tine când îi vorbești. Te pisicești, îți schimbi glasul, îi vorbești de parcă și tu ai fi mic. Dar, copilul meu nu-ți răspunde. ”Ah, e prost crescut copilul ăsta”, vine, imediat, replica.

La început, recunosc, mă simțeam jenată de faptul că fata mea nu vorbea cu persoanele necunoscute. Cu cei pe care nu i-a văzut în viața ei, dar și cu aceia pe care i-a văzut de câteva ori. Chiar și când îi spuneam ”E ok, poți vorbi cu domnul/cu doamna”, Alexia refuza (și refuză în continuare) să dialogheze. Este, pur și simplu, reținută. Nu vrea și pace să vorbească cu adulții. Fie ei și prieteni de-ai noștri. Din acest motiv, nu de puține ori, copilul meu a fost catalogat drept ”prost crescut”.

Dar numai noi știm cât am tot bătut-o la cap cu regulile ”bunului simț”: „Bună ziua”, ”La revedere”, ”Mulțumesc”, „Te rog”  erau veșnic pomenite în morala pe care i-o țineam. Dar ea, nu voia să le aplice. Teoria o știa. O știe.

Cum ziceam, mă simțeam prost când eu, o fire sociabilă și prietenoasă, mergeam cu ea undeva și copilul se ascundea după mine și refuza orice formă de dialog. Dacă voia să comunice ceva, mă ruga pe mine să o fac în locul ei. Am făcut asta o vreme, pentru că am crezut că așa o voi ajuta să capete încredere. În ea, în partenerii de dialog. Apoi, am refuzat să mai vorbesc în locul ei. Rezultatul: nu mă mai roagă să-i fiu purtător de cuvânt, dar nici nu vorbește cu adulții (pe care nu îi cunoaște sau îi vede rar). Îi ia ceva timp până începe să vorbească cu un adult. Iar atunci când capătă încredere în acea persoană… Doamne ce-i mai turuie gura!

De vreo patru ori (în cei aproape 8 ani ai ei) a vorbit cu persoane străine. O dată, când eram amândouă la H&M și voia să vadă cum se desprinde sistemul acela antifurt. I-a cerut casierului să îi arate jmecheria. Apoi, la un magazin, când am trimis-o (special) înapoi, la casă, pentru a cere bonul fiscal. Și s-a dus, a vorbit, a revenit cu el.  Astea s-au întâmplat când am fost eu de față cu ea.

Ei, dar a mai fost o dată care m-a speriat, pur și simplu. După școală, în parc, la joacă, a venit o femeie la ea și a rugat-o să îi facă o poză. ”Ești tare frumușică și vreau să îi arăt fetei mele o poză cu tine”, i-ar fi zis femeia. Nu o cuoștea, nu era mama vreunui copil din parc, coleg de clasă sau de școală. Apoi, femeia a întrebat-o pe Alexia cu cine este și când ea a vrut să îl strige pe tataie, femeia i-a zis că mai bine nu. Și a plecat.

La vremea la care se întâmpla asta, o avertizasem, deja, despre ”hoții de copii” – acei oameni care vor să facă rău copiilor. Era mai pe înțelesul ei să îi numesc pe toți ”hoți de copii”. Știa că există așa ceva. Însă, în inocența ei, credea că hoții de copii nu vin în locurile de joacă, nu vorbesc frumos și nu au copii. Abia după ce i-am explicat că fix așa fac cei care vor să rănească sau să fure un copil, Alexia a concluzionat că mai bine nu mai vorbește cu străinii. DELOC! Am încercat să îi explic că doar când e singură trebuie să evite să vorbească sau să se deplaseze cu vreun străin, sub diverse pretexte. Am asigurat-o că ”hoții de copii” nu-i vor face rău atâta vreme cât suntem noi lângă ea.

  • După acest episod, a schimbat parcul. Ea a cerut asta.

Un alt episod cu un străin ne-a dat fiori reci după ce ni l-a povestit tot ea. În paranteză fie spus, eu mă bucur că mi le povestește. Într-o seară, merge la magazin cu o sumă fixă de bani. Din ea putea să își ia doar o apă plată. Dar, la magazin, a vrut o pungă mare de nu-știu-ce. Și s-a întors cu punga respectivă și cu apă. Am crezut că ne-a trecut vânzătoarea ”pe caiet”. Dar, în inocența ei, Alexia ne-a spus că nu e nevoie să se întoarcă să achite vânzătoarei diferența, pentru că i-a dat un nene diferența când a auzit-o că nu-i ajung banii.

  • ȘOC și GROAZĂ pe noi!

Am pus-o să povestească totul. Omul intrase în magazin când ea se bosumflase că nu-i ajungeau banii. ”A zis nenea că îmi dă el doi lei. Eu nu am vorbit cu el, i-a dat vânzătoarei banii. Nu am pus mâna pe ei și nu i-am zis nimic străinului”, ne-a asigurat ea. Din asta, Alexia a mai primit o lecție: niciodată să nu meargă după cineva care îi spune ”Hai cu mine să iau bani să îți dau!”.

Așadar, o concluzie și o rugăminte, totodată:

Nu mai judecați atât de ușor copiii care nu sunt prietenoși, comunicativi sau… nepoliticoși. Poate că unii nu dau ”bună ziua” (sau nu răspund la salut) nu pentru că ar fi prost crescuți, ci pentru că au o teamă față de străini, față de adulți. Poate că sunt introvertiți. Poate că au o frică pe care voi le-o tratați cu reproșuri de genul ”Vaaai ce rușine că nu vorbești!”. Copilul se va închide și mai mult în el când i se vor face observații pe seama fricilor sale!

Și încă un lucru: prefer să-mi fie lăsat copilul în pace. Așa, sălbatic și nepoliticos cum este. Mai bine așa. Mi se pare de minim bun simț să nu li se mai spună copiilor că ”e rușine” că nu fac aia sau ailaltă. Așa cum am scris și aici, mai bine adulții ar învăța să se controleze și să nu mai facă ei educație copiilor care nu sunt ai lor.

Dacă ți-a plăcut (sau nu) ce-am scris, mi-aș dori foarte tare să mi-o spui. Cu un mic comentariu, cu un share, cu un like… Mă găsești și pe Facebook și pe Instagram. Iar dacă vrei să fii la zi cu postările mele, poți introduce adresa ta de e-mail acolo unde scrie ”Abonare  via e-mail”. Eu îți mulțumesc frumos că ai intrat pe blog și te mai aștept cu drag.

Dă un share:

2 Comments

  1. pe mine un unchi a încercat să mă molesteze. nimeni nu vorbise cu mine. iar eu sunt sangvină pur sânge, nu pot sta locului, mă bag în seamă cu oricine. am fugit de el, dar tot nu m-am lăsat, am vorbit cu toți oamenii, dar dacă vedeam că întind mâna spre mine o luam la goană.
    copilul meu era liniștit, nu se împrietenea cu oricine. mi-l doream vorbăreț, băgăcios ca mine. apoi, când m-am mutat într-un cartier cu persoane dubioase, m-am bucurat că e așa… nu s-a apropiat nimeni de el pt că o lua la goană și nici nu voia să se ducă sg la școală, deși erau 5 minute de mers pe jos, lejer…
    eu când văd copii care nu vb mă gândesc în primul rând că sunt interiorizați și pe cei interiorizați nu-i faci să vb nici dacă dai cu tunul, așa că de ce mi-ar răspunde mie, care doar mitraliez niște cuvinte… așa că le zâmbesc frumos și gata…
    înțelepți părinții care-și educă puii să stea departe de străini!

  2. Mi-ai amintit ca trebuie sa reluam discutiile despre oameni straini cu prichindelul…
    A mai crescut si clar trebuie reluat subiectul… chiar daca el este ‘mai rusinos’ (pe cea cu ‘prost crescut’ inca nu am auzit-o).

Loc de comentarii

Scroll Up
%d bloggers like this: