Circul, un amestec de emoții și amintiri

Pe lista ”primelor dăți” am bifat și mersul cu Alexia la circ. Ultima și, de altfel, singura dată când am mers la circ în copilărie aveam cam vârsta Alexiei. Vreo 4 sau 5 ani. Țin minte doar cât de mari mi s-au părut elefanții, că mirosea urât și că mi-a luat Tataie Moșul o ditamai vata de zahăr. Singurul lucru pe care l-am retrăit acum, când am mers cu fii-mea la circ, a fost mirosul urât al animalelor. Deh, animalele sunt animale, doar n-or mirosi a deodorant! 😉

În prag de 1 iunie (da, recunosc, anul acesta, de 1 iunie, Alexia a fost taaare răsfățată) am primit o invitație la Circul Globus pentru mine și copila aniversată.

Am pornit spre Circ cu mari emoții. Nu știam dacă îi va plăcea, dacă se va speria de animale, dacă va fi zmiorcăită, având în vedere că spectacolul se desfășura la ora la care Alexia își face somnul de frumusețe pe care, dacă îl ratează, e jale mare. Eu știam că la Circ sunt muuulte reprezentații cu animale, dar de data asta n-a fost așa. Am avut parte de doar patru numere cu animale: două cu cai, unul cu tigri și altul cu cămile. Bazându-mă pe amintirile mele, i-am spus Alexiei că mergem să vedem multe animale. ”Și lei?”, a vrut ea să știe. Am confirmat, fără să știu, însă, ce va fi acolo. Și rău am făcut, căci copila a vrut să vadă leii și nimic altceva. Noroc că am dres-o, cu complicitatea unei plasatoare, care a confirmat presupunerea mea: ”Leii nu vin pentru că vor să doarmă, că sunt obosiți”. Ăsta a fost singurul lucru pe care Alexia l-a povestit copiilor când s-a lăudat că a mers la circ: ”Nu au venit leii la cilc pentlu că făceau nani”.

Chiar și  fără lei, Alexia a fost vrăjită de reprezentații. La început, când a văzut acrobațiile, a fost gură cască, abia mai clipea. Și mami a fost gură cască la vederea acrobaților… 😉  Atentă din cale-afară a fost și la reprezentațiile celor costumați în albine

 

Apoi, încet încet, a prins grai. Atât de mult grai, că nu-i mai tăcea gurița și mă întreba o grămadă de chestii, uneori fără să mai aștepte răspunsuri, mă bombarda cu noi întrebări.

Partea cea mai amuzantă a fost la apariția cailor, care, în goana lor, și-au făcut nevoile pe scenă. Treaba mare. Alexia a văzut prima oară un cal defecând, așa că m-a întrebat în gura mare, suficient de tare cât să audă și cei din jur: ”Ce-a făcut calul, mami?” ”Caca” ”Păi cum face caca la cilc? De ce nu îl duce nenea la veceu? E lușine să facă caca pe el”. Apoi alt cal a defecat, Alexia deja îl arăta cu degetul și striga la el să meargă la WC. Și tot așa la următorii cai căcăcioși 😉

De tigri nu a fost atât de interesată precum e când îi vede la televizor. Ce-i drept, au venit la mai bine de o oră de la începerea spectacolului, iar Alexia deja era plictisită și cu mâncărici în fund.

 

De altfel, mâncărici în fund a tot avut după pauza de 15 minute. Mâncărici și logoree de  tot întorceau oamenii capetele spre noi. Deh, copil curios, copil cu veleități de comentator 😉 Trăgând linie, am ajuns la concluzia că Alexia nu e încă pregătită pentru spectacolele mai lungi de o oră, timp în care trebuie să șadă mumos pe scaun și să privească. Sau publicul nu e dispus să tolereze un copil curios și vorbăreț. Una din astea două

Mersul la circ a avut pentru mine o încărcătură emoțională teribilă. Mi-am dat seama de asta când, în timpul spectacolului, m-au năpădit amintirile și lacrimile mi-au udat din plin obrajii. Amintirile legate de bunicul meu pe care l-am iubit, l-am adorat, l-am pierdut. Privind copiii cu bunici cu părul cărunt, ca Tataie Moșu, mi-am dat seama că îmi e dor de el, mi-am amintit ce bine îmi era cu el, cât mă iubea, răsfăța și câte și mai câte. Poate pare absurd, dar l-am simțit acolo, lângă noi.

Apoi m-am adunat, m-am bucurat de fiecare clipă alături de copilul meu și am gonit emoțiile lacrimogene. După două ore și ceva,  s-a tras cortina, iar Alexia, cu ochii mici, de chinezoaică (obosită, adică), a început să plângă că nu voia să se termine…