Ce poți face cu un copil de 5 ani la Muzeul Satului?

Să te distrezi, să te simți bine, să te plimbi, să te bucuri de razele soarelui, de fiecare floare colorată, să urmăreşti atent albinele cum adună polen, să profiți de acel peisaj cu minunate case, desprinse parcă din basme, să găseşti poveşti de spus copilului la aproape fiecare casă în care vrea să intre. Aceasta este descrierea idilică a unei vizite la Muzeul Satului Dimitrie Gusti, din Bucureşti. Orice părinte poate avea parte de o astfel de vizită.

Fireşte, nu totul este perfect, cum nu a fost nici prima noastră plimbare la muzeul amintit, dar am ales să privesc partea plină a paharului. Ah, e musai, când mergeți cu copilul la Muzeul Satului să aibă măcar un companion de vârstă apropiată, care să fie pe aceeaşi lungime de undă. Vă veți da seama de ce din povestea ce urmează, dacă nu cumva ați intuit deja 😉

Cum ziceam, am dus-o pe Alexia pentru prima oară la Muzeul Satului. Am luat la pas mărunt aleile din Muzeu, pentru a admira casele în formula de 6, căci am dat nas în nas printre case cu doamna Căştina, fosta educatoare a Alexiei, care era însoțită de soțul ei și de fiica lor. Mare bucurie pe fete că s-au revăzut! Mare bucurie, mare chițăială, mare zbenguială. Doamna Căştina le explica fetelor pe ici, pe colo, ce sunt obiectele acelea (pentru noi, orăşenii) ciudate.
Dragele de ele au intrat în destule case, au privit, au întrebat, au reținut ceva ceva. De exemplu, înainte de a ne întâlni cu doamna & co, am intrat într-un bordei doar eu cu Alexia.

M-a întrebat de ce casa aceea e în pământ. I-am spus că aşa se face un bordei. Cum spuneam, asta se întâmpla înainte sa dăm în nas cu doamna Căştina &Co. Când am vizitat muzeul in formula extinsă, Alexia o trăgea de mână pe Andra şi au zbughit-o spre bordeiul cu pricina.

Înăuntru, un dialog de tot râsul:
Alexia îşi ia un ton de copil atotştiutor şi o întreabă pe Andra, care tocmai a terminat clasa pregătitoare:
-Andla, tu ştii ce casă este asta sub pământ?
-Da o casă subterană.
-Ba nu. Se numeşte A L D E I, dă Alexia mea replica.
Am râs, cum altfel?


În compania Andrei, Alexia a arătat ceva interes pentru casele din Muzeul Satului. Atât cât de interesat poate fi un copil de 5 ani. Însă cel mai tare s-au distrat alergând prin curți, mirosind şi culegând flori.

Acasă, Alexia s-a lăudat vecinilor că a vizitat (chiar verbul acesta l-a folosit) Muzeul Satului, cu prietena ei, Andra. A spus asta pe un ton de copil înțelept, care a făcut un lucru măreț, iar când i s-a replicat ‘Vaaaiii, dar ce lucru important ai făcut!”, Alexia mea a început să turuie tot ce a făcut, de l-a zăpăcit pe om de cap cu povestea ei spusă la o turație mult prea mare pentru a putea urmări şi înțelege cap-coadă povestea ei.
So, în încheiere, căci orice compunere trebuie să aibă şi o încheiere, să mergi cu un copil de 5 ani şi un partener pe măsură la Muzeul Satului poate fi chiar fun!
În timpul vizitei, nici o casă, gard sau alt artefact nu a avut de suferit în urma contactului cu copilul zvăpăiat. Ba chiar am primit o atenționare verbală din partea copilului că am depăşit linia până la care aveam voie să intru într-o casă. Pam-pam!

 

P.S. Pe aleile din Muzeu ne-am mai întâlnit cu un personaj… unul pofos 🙂

 

Mai multe imagini am pus pe pagina de Facebook a blogului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close
Scroll Up
%d bloggers like this: