male-foto pixabay

Ce chin și jale pe bărbați de 8 martie. Din seria ”Da’ ce se mai vaită bărbată-meu!”

De 8 martie, femeile, mamele, reprezentantele sexului feminin sunt sărbătorite, cadorisite, lăudate, răsfățate, cântate în catrene care mai de care mai inspirate. Ce să mai, de 8 martie curge cu urări, laude, versuri și cadouri (după posibilități)!

Și tot de 8 martie, bărbații (unii) se vaită, se plâng, se jelesc cât de oropsiți sunt ei, bieții, că trebuie să se chinuie pentru a găsi cel mai cu moț cadou pentru femeia/femeile din viața lor. Mă rog, asta e, așa, mai mult a alint, decât a jelanie ca la carte ? Pentru că și ei, domnii, au nevoie de atenție. Chiar dacă o cer într-o zi care nu le este dedicată lor. Dar, nah, sunt și ei niște răsfățați și, parcă-parcă, ar merita atenție (sau nu?), chiar și de 8 martie, când lumea sărbătorește Ziua Femeii. Sau Ziua Mamei, cum zice majoritatea.

Din fericire pentru mine, posed una bucată bărbat care își amintește să mă răsfețe nu doar de Sărbatori. Și pe care îl răsfăț… când îmi aduc aminte. Că așa e familia tradițională, nu? 😛

Pentru că tradițiile se respectă în familia noastră, îndeosebi alea ce presupun ca eu să primesc cadouri (dar nu neapărat și viceversa!), și de acest 8 Martie, stimabilul domn din dotare s-a prezentat acasă cu flori. De data asta, cu două buchete. Unul pentru fiica noastră, care, de acum, e ditamai domnișoara-adolescentă. Iar celălalt buchet, pentru subsemnata.

Ca de obicei, de cum intră pe ușă, unicul reprezentant al sexului masculin din casa noastră este întâmpinat de fii-mea cu ”Ce mi-ai adus?”. La vederea florilor, ea își alege prima, deși ta-su i-a zis că sunt ”PENTRU MAMI și pentru tine”. Deci, mami a fost prima precizată. Deci, mami are prioritate în a alege. Tot ca de obicei, domnișorica Alexia a auzit doar ce i-a convenit. Așa că s-a autoservit cu frumosul buchet cu lalale colorate, iar pentru mă-sa, adică subsemnata, a lăsat floarea mov, incertă, care nici zambilă, nici liliac nu este. Dar aduce, așa, o idee, cu acestea. Apoi, urmează între cei doi (tată-fiică) acest dialog (reprodus cu aproximație):

  • Asta este pentru 8 Martie, de Ziua Femeii, zice domnul familiei.
  • De Ziua Femeii.
  • Da, bine, răspunde fii-sa.
  • (ta-su, pauză. Aștepta ceva, cred, nu știu ce. Probabil spera să îi zică fii-sa ceva frumos. Din nou, nu știu ce). Celălalt e pentru mami, da?
  • Bine, bine.
  • Acu’ să văd ce-mi dați voi cadou mâine, de Ziua Bărbatului, articulează el, pe clasicul ton de reproș al bărbaților oropsiți de viață, pentru că trebuie să trăiască într-o casă numai cu fete, inclusiv pisica de sex feminin.
  • CUM ADICĂ Ziua Bărbatului?, se ofuschează fii-mea. Chiar așa, mă întreb și eu ce e aia Ziua Bărbatului?
  • Da, da, mâine sunt 40 sau 44  de pahare și se sărbătorește Ziua Bărbatului, spune domnul, mândru tare. Să vă văd ce-mi cumpărați, că eu mereu vă iau câte ceva. De-acum, oooof oooof, chiar la dublu de 8 Martie!
  • Ha-ha-ha, râde fii-mea. Cum adică să îți dau cadou? (chiar așa, cum adică?)
  • Da, uite așa! Pe 8 martie se sărbătoresc femeile, iar pe 9, bărbații.

După o pauză de căutat pe internet, fii-mea revine, victorioasă, cu un ton acid (tipic adolescenței):

  • Nu e nicio zi a bărbatului mâine! Mai ai de așteptat!

Au continuat ei pe tonul ăsta ironico-hăhăit, cum, de altfel, cam așa sunt cele mai multe dialoguri între noi și adolescenta Alexia. Are copilul ăsta un chef de făcut caterincă pe seama noastră și ne dă niște replici de K.O, de nici nu ne mai vine să deschidem gura și să ridicăm ochii din pământ în fața ei.

Eh, și după discuția asta, am căutat și eu pe internet când e Ziua Bărbatului. Că prea se văicărește al meu că îl chinuim dublu cu darurile. Și eu știam că e ceva-ceva de 40 de pahare, dar cam neclar în memoria mea. Și am găsit așa:

  • Ziua internațională a bărbatului se sărbătorește pe 19 noiembrie, în peste 60 de state ale lumii
  • Ziua Bărbatului se MAI sărbătorește și pe 9 martie și 5 mai (zi introdusă în memoria colectivă de un anumit brand de bere… fi-i-ar hameiul de râs!).

Deci, de TREI ORI! Ceea ce mi se pare incorect! Ceea ce înseamnă că nu va primi niciun cadou de la noi, nah! 😛

Sursa foto: Pixabay.com

Eu îți mulțumesc frumos că ai intrat pe blog și te mai aștept cu drag. Mă poți urmări și pe FACEBOOKpe INSTAGRAMdar și pe YOUTUBE (unde te aștept să dai Subscribe).
Te poți abona la NEWSLETTER și vei primi, o dată pe lună, un e-mail de la mine cu o parte dintre articolele publicate.

1 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close