Căutăm creşă

De ceva vreme am luat cartierul la pas în căutarea unei creşe pentru Alexia. Prima la care am fost este Cereşa Degeţica – Creşa de stat Berceni III. De cum am intrat, am dat peste o tanti de la pază tare amabilă şi zâmbitoare. După nici 2 minute ne-a poftit la doamna directoare. Am urcat şi ne-a rugat  politicos să o aşteptăm acolo pe doamnă. Cât am aşteptat, normal că nu am avut stare şi mi-am băgat nasul. M-am uitat pe geam la copii, am inspectat holul, baia, sala de mese… Deh, defect profesional 🙂 Mi-a plăcut ce am văzut. ENORM. Ca să nu mai zic că, deşi nu era oră de somn, era o linişte totală, de parcă nu erau copii acolo. Un alt lucru care mi-a plăcut: sunt puţini copii într-o grupă (vreo 15-20) şi 3 doamne care se ocupă de ei. Doamna directoare, o tipă tinerică, zâmbitoare şi foarte foarte prietenoasă. De cum a văzut-o pe fi-mea, a luat-o în braţe şi a plecat cu ea spre o grupă de pici să-i arate ce şi cum. Alexia era vrăjită de ea – ceea ce nu se prea întâmplă atunci când un necunoscut o ia în braţe. Când au văzut-o în pragul uşii, picii au sărit pe ea să se alinte. Iarăşi mi s-a părut un lucru grozav. Am zis că aici e locul Alexiei, mai ales că e şi aproape de casă. Dar, pentru a nu ne grăbi, am decis să mai vedem şi cealaltă creşă de lângă noi. Aşa am ajuns la Creşa Giurgiului de pe str Stoian Militaru. Când am ajuns acolo, poarta ferecată. Mi s-a părut ceva f util, mai ales că Stoian Militaru e o stradă circulată itens de maşini. Cu un mers în reluare, o doamnă de la pază a venit să ne întrebe ce vrem. “Să înscriem copilul la creşă, normal”. “Nu se poate acum, reveniţi din nou mai târziu”. Trecând peste pleonasm, am întrebat politicos de ce. “E pauză de masă”. Bun, am revenit a doua zi. Când am intrat ne-a lovit un miros specific de cantină. Am urcat la dna directoare, la care mai aştepta o persoană. După 15 minute intră persoana din faţă. Am avut timp berechet să “inspectez”. Multe grupe, mulţi copii în fiecare grupă. Zarvă mare, doamne cu feţe “căzute”, lipsite de chef. După alte 15 minute intrăm şi noi. O directoare tipică pentru o instituţie de stat. S-a uitat lung la noi şi, pe un ton sec, ne-a întrebat: “De unde ştiţi de noi?”. “Locuim la 2 blocuri” “Aaa, deci nu de pe internet”. “Nu”. Apoi am intrat în problemă. Am cerut informaţii legate de înscrierea Alexiei la respectiva creşă. Am fost trecuţi într-un “oracol”, apoi ne-a dat un bileţel cu un nr de telefon la care să sunăm în septembrie.  “Dar mai aveţi locuri pentru septembrie?”, întreb eu în inocenţa mea. “Nu”. “Păi şi atunci de ce să mai sunăm în septembrie?” “Că poate o înscrieţi din octombrie încolo”. Şi am ieşit. Totul a durat maximum 5 minute. La prima creşă, doamna directoare ne-a explicat pas cu pas ce trebuie făcut, ne-a dat nişte hârtii pe care să le completăm abia când o vom aduce pe Alexia la grădi. La creşa a doua am primit doar un bileţel cu un nr de telefon şi, mai mai, că ne alegeam şi cu un şut în fund. După aşa o primire, am revenit la Creşa Degeţica să vedem dacă avem şanse să prindem un loc pentru 2011. Ghinion, doar pentru 2012. Doar dacă se va retrage cineva, am fi a nu ştiu câta familie pe lista de aşteptare :(. Partea nasoală e că, teoretic, eu revin la muncă în aprilie, iar până în septembrie 2012 nu ştiu ce voi face cu fata. Bona iese din calcul, asta doar dacă găsim vreuna care nu ne cere şi  luna de pe cer…

Aşa că  nu ştiu ce să fac. Voi mai ştiţi vreo creşă drăguţă prin Berceni? Care să ne şi primească din septembrie, anul ăsta…

51 Comments

  1. Cristina, eu nu stiu cresele dupa nume, dar mai e una aici langa mine, pe str Mirea Luiza Mioara (sau ceva de genul) chiar langa Directia Creselor, in intersectia cu Nitu Vasile. Aia e Degetica? Si mie mi s-a parut personalul amabil acolo, inclusiv directoarea.

    1. Stiu ca la gradi trebuie deja sa pape singura, sa faca la olita. iar noi mai avem drum lung pana acolo. problema e ce fac cu ea cat sunt la munca?

  2. bafta multa sa aveti, sa fiti primiti acolo unde va doriti. tu pune cererea, capoate ai noroc si ti-o ia chiar la anu in semestrul 2, nu se stie niciodata.

    1. asa am sperat si noi, dar mi s-a spus ca nu stie daca se poate, pt ca, anul asta, de exemplu, nu s-a retras nimeni ca sa fie loc 🙁 iar cererea a zis ca se depune in ziua in care venim cu ea sa o ia in primire, dar cu data la care ne-a scris in “oracol”

  3. Sper sa gasiti ce cautati, eu n-am idee de nimic in zona! Nici pe la noi nu prea stiu, contez pe prieteni si colegi cu bebei mai mari sa ma sfatuiasca…

    1. Noi n-avem prieteni care să-şi fi dat copiii la creşă. Plus că Alexia e cea mai pice din “gaşcă”, deja e altă generaţie faţă de copiii prietenilor

  4. Buna,
    Si eu stau tot in Berceni
    Voi avea aceeasi problema pt ca nu am cu cine sa o las cand voi merge la munca

  5. buna
    si eu am inscris-o pe fetita mea la aceasta cresa inca de anul trecut din septmbrie, si tocmai anul acesta in septembrie mi-a zis ca sa o duc, eu binenteles vroiam mai devreme, la 1 august incep munca si nu am cu cine sa o las, dar doamna directoare mi-a zis ca in august cresa intra in vacanta, zic da pai atunci mai devreme dar a zis ca nu se stie, ca inca nu are locuri si pana nu mai pleaca din ei la gradi si asta tocmai in septembrie nu ne poate primii.
    A zis sa o sun la sf. lunii august, dar nu stiu ce sa fac in luna august cu ea, si am mai inscris-o pe o alta lista si la cresa nr 24, pe str. Izvorul Muresului dar deja acolo sunt foarte multi copii inscrisi pe lista.
    sincer nu stiu ce vom face si unde ne vom duce

    1. Dar e sigur că din septembrie va intra? În cazul tău, o lună nu e prea mult. Eu trbuie să văd ce fac din aprilie până în sept. 2012…

      1. cand am depus cererea in septembrie mi-a explicat cum probabil ti-a explicat si tie ca se incepe mai devreme cu o lana sau poate chiar mai mult sa vada daca se obisnuieste copilul, la inceput se duce copilul cateva ore, apoi ramane mai multe pana la finalul programului, in fine toata povestea, binenteles eu stiam toate aceste detalii, eu mai trecand prin aceeasi situatie cu fetita cea mare, desii atunci m-am dus am inscris-o am facut actele si am si dus-o , nu am depus cerere cu un an in urma cum se face acum ( cu 7 ani in urma),
        la finallul convorbirii m-a chemat la inceputul lunii mai, am sunat-o si m-am dus, dar surpriza mare pentru ca nu a mai recunoscut nimic din ce-mi spusese in septembrie, adica ca ea nu o primeste atunci ci in septembrie cand vor merge ceilalti copii la gradii, ori la 1 septembrie iri la 15, si in legatura cu programul la fel, a zis ca din prima ramane la ei pana dupa ora de somn, adica ora 15, ca oricum toti se vor obisnui.Sincer nu stiu pentru ce ma chemat in mai daca oricum tot in septembrie mi-o primeste, mi-a dat formularele sa le completez, dar sa le aduc in ziua in care voi duce si fetita.
        La prima intalnire doamna directoare Elena C. mi-a lasat o impresie foarte buna , dar la a doua parca nu o mai recunosteam, probabil astepta sa-i dau ceva.
        Dar de ce sa-i dau daca am inscris-o cu un an in urma/
        si mai e o chestie pe care nu am inteles-o, sa nu pun nici o data pe formulare care mi le-a dat sa le completez, ca vom trece data la care s-a facut cererea, pai de ce? ca copilul meu nu merge de atunci la cresa?, nu stiu e ceva ciudat si nu numai aici, asa e cam peste tot, sincer nu inteleg.

        adica tu ai depus cererea din aprilie anul acesta, pentru aprilie 2012 si ti-o primeste tocmai in septembrie 2012, dupa un an si jumatate,

        1. nouă nu ne-a zis să o aducem azi puţin, mâine mai mult… Şi nouă ne-a dat o groază de foi, printre care şi formularul de înscrirere, pe care a zis să-l completăm la data la care va fi primită, şi nu la data la care am venit noi la ea. Deşi logic şi corect era ca azi, 6 iulie am veniz să înscriu, azi 6 liulie depun cererea… Mă rog, asta bănuiesc că se face pentru a le lăsa lor loc pt jocurile de culise. Cât despre purtarea ei, hmm, curios. Cu noi a fost drăguţă la ambele întâlniri, fără să-i dăm ceva. Iar după ce i-am zis că dacă ne ia din sept. anul acesta vom discuta şi cu plicul necesar în faţă, a schimbat tonul – a devenit mai protocolară, nu mai era atât de drăguţă… Mie mi-a plăcut de ea din 2 motive: că Alexia a acceptat-o, a lăsat-o să o ia ăn braţe şi că a fost ff comunicativă, nu scorţoasă ca la altă creşă unde ma mai întrebat.

      2. Sarut mana,
        Aveti vreun nr de tel al directoarei Creşei de stat “Degeţica” (Berceni III) sa pot afla nr de locuri libere.
        Cristian

        1. Nu am nr directoarei. Cel mai bine mergeţi direct la creşă şi vorbiţi acolo. De regulă, ea e de la 7-8 dimineaţa până pe la 15-16.00

  6. sigura ,sigura nu sunt, dar daca ma plimba iar pe drumuri pai sa vezi atunci, oricum a zis sa o sun la sfarsitul lui august, si abia atunci voi vedea daca ne primeste, eu eram in primii 15 inscrisi pe lista.

    1. aşa cum am zis, pt sept 2011 e full. dacă eşti printre primii 15, atunci ai avea loc anul acesta, că sunt 2 grupe a câte 15 copii, parcă. Noi suntem nr 8 pt sept 2012, însă…

  7. fetelor ce ati rezolvat pana la urma? ai dus 0 pe cea mica din sept? ma intereseaza pt ca si eu vreau sa mi duc fetita la a ceeiasi cresa, care acum e in renovare, si mi=a spus dir sa o sun dupa 1 dec. voi ati rezolvat?

  8. Sunt locuri libere la Degetica, din 3 ianuarie au deschis aripa nou-renovata…eu mi-am inscris baietelul in vara si acum am aflat intamplator in parc de la o alta mamica…am luat formularele de inscriere si de la 1 februarie…la cresaaaaaaaa cu bebe 🙂

    1. Ştiu, deja ne vom muta de la 1. M-a sunat directoarea, căci eram printre primii pe lista pentru septembrie 2012. Merci. POate vom fi colegi :)) Fii-mea va fi la grupa cea mai mică

  9. Buna,
    Noi suntem la stadiul de “intocmire dosar”. Sper sa se si aprobe, mai ales ca tot de la 1 februarie vom merge…Cred ca si noi tot la grupa cea mai mica vom fi pt. ca Luca al meu are 1 an si 10 luni 🙂 Eu am o nelamurire in ceea ce priveste “plicul” si m-as bucura mult daca am putea schimba cateva impresii inainte de a ne duce picii la cresa 🙂 Suna ciudat…dar e o practica nelipsita din sistemul de invatamant actual…din pacate pt. parinti, din fericire pt. unii dascali, ca sa nu generalizez… Poate putem discuta pe FB (Alina Iacob) sau mess (alinastinga). O seara relaxanta si o noapte linistita sa aveti!

    1. Georgeta, în cazul nostru e simplu: ne transferăm. Cât despre plic… când i-am dat doamnei o cutie cu bomboane, s-a supărat,la modul că nu e nevoie de atenţii ca să ne primească. Are loc, ne ia, nu are loc, ghinion. Aşa a fost treaba când am mers prima oară la ea.
      Ţi-am dat add pe FB

      1. Ouch, am vazut ca sunt multe tize ale mele pe FB 😉 Ti-am dat si eu add, merci de raspuns.

  10. Imi puteti spune si mie numele complet al d-nei director? Elena C?????

  11. Am fetita la cresa din Stoian Militaru.
    Subscriu la impresiile autoarei :))…daca aveti posibilitatea de a va da copilul la alta cresa..NU EZITATI! (Mi-am inscris copilu cu 1 an inainte – in sept.2011- ca sa fiu sigura ca prind loc….am fost amanata pana in iunie 2012, iar in parc toate mamicile erau fericite ca si-au inscris copilul cu doar o `atentie de 400-500 lei`.Asa am reusit sa imi inscriu copilul dupa 3-4 drumuri la minunata dna director.
    Nu ai acces in cresa decat pana la 8,30 dimineata (daca ai intarziat 5 min…iti poti pune copilul in porbagaj si sa-l cari dupa tine la munca 🙂 ), daca ii este rau, nu-l poti lua decat la 12.30 (sunt patita..fetita mea avea febra 40, am fost sunata la 10.45 si anuntata sec ca ca nu o pot lua mai devreme de 12.30..am innebunit aproape 2 ore..imi venea sa misc din gard).
    In fine, trecand peste toate..primesc intr-o seara un SMS in care sunt informata ca tre` sa platesc 30 lei cadoul de Mos Craciun si 60 lei pentru educatoare.Acesta a fost momentul in care am explodat.Nu stiu..sunt eu nebuna…sau trebuia sa existe o sedinta cu parintii in care sa ne dam si noi cu umila noastra parere despre cine sa fie in comitet, ce sa luam, cum sa facem?Se pare ca am pretentii prea mari..am intrebat nervoasa cine a hotarat ce si cum..si foarte ofensate `doamnele` mi-au raspuns ca ele au hotarat. Cum sa hotareasca o educatoare, fara macar sa imi ceara parerea…cum poate nr. meu de tel. sa ajunga la `una`..fiindca asa vor ele? Incercand sa aflu ce si cum am ajuns la concluzia ca nici nu stiu cine sunt `doamnele`, cum le cheama si daca au calificare pentru pozitia pe care o ocupa…ciudat, cand mi-am inscris copilul am adus un teanc de acte, adeverinte, mi-au cerut si un mic CV…ce studii am (de parca asta conta)..si atunci ma intreb `Este normal sa ne comportam ca niste oi, sa dam bani fara sa comentam sau sa ne spunem parerea, fara sa fim intrebati, fara sa vedem un bon.Este normal sa platim si atat?Este normal sa nu comentez ca, copilului meu nu ii este schimbat la timp si are funduletul mereu iritat, este normal doar sa dau bani fara sa intreb `DE CE?`.
    Poate sunt absurda..sau mintea mea de mamica imi joaca feste :)).
    Este normal sa tac?

    1. Salut. Mă bucur, pe de-o parte că prima mea impresie despre creşa asta se docvedeşte a fi corectă: nu a fost delco dragoste la prima vedere. La Mica Sirenă, unde am prins un Crciun, nu s-a pus deloc problema cadourilor sau cotizaţiilor de Crăciun. Ba chiar doamnele de la grupă au fost cam stânjenite când le-am dus punguţe cu cadouri. Şi la Mica Sirenă, şi la Degeşica, unde suntem în prezent, plătim doar cotizaţia lunară, pt care primim chitanţă, plus fondul clasei – 20 d elei pe lună. Atât! Ah! şi mai sunt spectacolele de teatru, 6 lei/spectacol şi 10 lei/lună cursurile de dans. Directoarea de la Degeţica e chiar strictă cu angajatele şi face urât dacă aude de spăgi sau atenţii pentru educatoare.
      La voi la creşă cred că buba porneşte de la directoare, nu de la angajate. Şi da, trebuie făcută o reclamaţie la minister, eventual chiar trimise nişte dovezi clare.
      La Degeţica, am anunţat cu o zi înainte că întârziem a doua zi pentru că mergem la dr la vaccin. La 9,45 am ajuns la creşă şi au primit-o fără probleme. Mi se pare tare ciudat ce se întâmplă la voi, acolo. Dacă vrei, încerc să te ajut cu mediatizarea cazului. În presă. Faza cu CV-ul mi se pare deja prea de tot. Cred că vor, de fapt, să vadă cu ce se ocupă părinţii, cu ce s-au ocupat să ştie dacă au sau nu ceva de ”stors” de la ei.

  12. Buna!La voi dansurile sunt 10 lei/luna?Cate o sadeinta/ saptamana?Ciudat…exista preturi preferentiale..unii 10 lei, altii 15 lei ?:))

    1. Hai k am lămurit acum. Tati e cel care se ocupă de bani la creşă, de când am început eu munca, pt că programul meu nu se pupă deloc cu al creşei. Acum am aflat aşa: 15 lei/lună un curs pe săptămână. Eram eu în urmă cu datele…

  13. Ziua buna tuturor mamicilor!
    Dupa cum banuiti si eu am un baietel 1an 10luni si caut o cresa. Am fost si la cea de pe Stoian Militaru si la, “micii magicieni”. Desi am auzit lucruri bune despre a doua, am fost foaarte dezamagita: la intrare o tanti foarte revoltata cand i-am spus ca vreau sa vad si eu locul.”pai nu-l vedeti?” -aratandu-mi gresia din holul mic de la intrare; la directoare, fericita ca etse o dsoara tanara, cica psiholog. Aceeasi atitudine de superioritate agresiva. Nu m-a lasat sa vad nimic din cresa. Eu, ca orice mamica as vrea sa stiu cum se preia copilul, cum este trata… unde va dormi, cu CINE va sta o zi intreaga…Stiti voi cumva, cum sunt ingrijitoare de acolo? daca ies copiii afara sa se joace?
    Va multumesc anticipat pentru tot ce puteti sa-mi spuneti!

  14. Ana , eu sunt foarte multumita de doamnele ingrijitoare. Fetita mea este la grupa 5 , unde sunt doamne de exceptie. Ii tin in brate, daca plang, stau langa ei pana ii culca. Fetita mea le iubeste mult , abia asteapta sa ajunga la cresa, desi in primele 3 saptamani a fost groaznic, plansete in fiecare dimineata, urlete. Doamna director este si ea ft ft draguta, cand mergi prima data , iti arata una din grupe,camerele, patuturile, etc… Eu zic sa mergi cu mare incredere acolo .

    Pupici si spor la alegerea facuta

  15. multumesc Alicuta ptr raspunsul tau. Doar ca sa fiu sigura ca vorbim despre aceeasi cresa: este vorba de “micii magicieni” de pe izvorul muresului? Nu de alta, dar eu nu am avut acelasi contact cu dna directoare (Demeter Mariana).

      1. Da. Cred ca eu m-am incurcat in denumiri…Am sa merg si la Degetica desi este mai departe de mine. Important este sa fie copilul bine si cu drag ingrijit, iar comentariile la adresa acestei cresi sunt foarte incurajatoare.Inca o data multumesc pentru raspunsuri. O zi minunata!

  16. spaga, bani si bani, copii neingrijiti, agresati fizic si psihic, parsonal needucat = cresa micii magicieni

  17. Nu va recomand sub nicio forma cresa MICII MAGICIENI de la Izvorul Muresului.Copilul a rezistat 2 zile ,vomita încontinuu si a facut diaree,plus ca spunea ca de cate ori intreba de mami doamna ii datea na-na(bataie)

    1. Bina ziua tuturor mamicilor!Vreau sa retrag cele spuse mai sus.Copilul meu nu s-a adaptat ,nu a fost nicio problema la cresa!

  18. Nu stiu ce sa va spun,dar eu am fetita la cresa micii magicieni de 1 an si jumatate si sunt foarte multumita,este curat,doamnele sunt amabile,mancarea este ok,iar de dat spagi nici gand,ne-am inscris foarte repede si stiu de la o alta mamica ca mai sunt locuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close