Tot mai mulți părinți, copii și profesori, deopotrivă, se plâng de actualul sistem de învățământ de la noi. Tot mai des auzim că se cere (și se încearcă) o reformă a sistemului. Dar, schimbarea mult dorită și cerută pare că nu mai vine. Da, vrem să schimbăm. Dar ce? Cum? Unde? Cât? Cine să aducă schimbarea? Să vrei să schimbi ceva în Educație pare, mai degrabă, o luptă cu morile de vânt. După căderea comunismului, au avut loc numeroase schimbări la Legea Educației, unele mai abracadabrante ca altele. Și, parcă, aproape toate făcute nu să ajute, ci să încurce, să încarce programa.
Încă sunt (prea) multe voci care spun că pe vremuri era mai bine, că metodele de atunci dădeau rezultate extraordinare. Da, poate că așa este. Dar ele erau bune la vremea respectivă. Societatea este într-o continuă schimbare. Omenirea progresează. De ce învățământul nu ar urma și el acest drum? De ce să rămânem ancorați în trecut? Poate că aceste metode (depășite) sunt cauza rezultatelor tot mai slabe la examene. Sau poate că dotările școlilor sunt nepotrivite vremurilor în care trăim. Sau, chiar, schimbările de pe o zi pe alta sunt cele care îi bulversează pe toți, elevi, profesori și părinți. Și toate astea duc la un singur rezultat: situația actuală a sistemului de învățământ – una deloc bună! Un lucru este clar: e nevoie de o schimbare. Una în bine, una care să corespundă nevoilor societății de azi și de mâine. Căci asta trebuie sa facă școala: să îi pregătească pe viitorii adulți să se integreze în societatea de azi, de mâine.
Tot mai mulți profesori aleg să lupte cu sistemul, cu mentalitatea conform căreia elevii trebuie să stea nemișcați în bănci, să memoreze zeci de pagini pe zi, să nu aibă propria opinie… să le fie frică. Acești dascăli altfel aleg să iasă din linie și să îi formeze pe copii prin metode alternative, metode care îi fac pe elevi să înțeleagă, să gândească, să iubească școala și nu să o vadă ca pe o corvoadă. Aceștia sunt profesorii viitorului. Aceștia sunt cei care pot aduce schimbarea pe care o dorim și o cerem în număr tot mai mare. Despre ei vreau să scriu. Pentru că ei trebuie să fie regula, și nu excepția.
”Profesor pentru viitor” este povestea dascălilor care aduc schimbarea în sistemul românesc de învățământ.
Școala nu e laboratorul unde îți duci copilul să ți-l facă Einstein. Și nici pușcăria unde copiii nu au voie să miște în front. Cu cât copilul este ținut mai mult în frică, cu atât mai mult el nu va învăța. Doar va memora. Va toci. Asta o spun psihologii. Pentru copil, învățarea este mai eficientă atunci când se simte în largul său, când stimulăm emoțiile pozitive. Gândirea critică este soluția , din punctul meu de vedere. Nu toceala! Copiii trebuie încurajați să pună întrebări, să fie curioși, să își formeze o opinie. Nu să li se spună să memoreze lecția așa cum le este predată și să nu li se permită să aibă propria opinie.
Nu-mi place când aud că părinții sunt de vină din cauză că elevul nu își face temele sau că nu acordă interes școlii. Nu toți părinții, din păcate, au timpul sau/și pregătirea necesară să ajute. Nu toți acordă un interes deosebit educației. Dar asta nu înseamnă să îi abandonam pe acei copii proveniți din astfel de familii. Eu, de exemplu, vin dintr-o familie simplă, modestă, cu părinți care nu au urmat mai mult de 10 clase. Multe dintre lucrurile pe care le știu le datorez dascălilor pe care i-am avut. În special dirigintei din liceu, doamna Dișli, care ne-a vorbit la școală despre codul bunelor maniere, despre muzica clasică și multe altele despre care părinții mei nu știau și nu aveau cum să mă învețe. Formarea copiilor implică atât școala, cât și familia. Fiecare cu rolul său.
Nefiresc mi se pare și faptul că părinții ajung să plătească bani grei pentru meditații pentru a-i face ”oameni” pe ai lor copii. Da, știu, poate unii vor spune că sunt prea mulți elevi în clase și nu e timp suficient pentru asimilarea materiei. Și d-asta sunt necesare meditațiile. Atunci, una din două: fie mai puțini elevi într-o clasă și, deci, mai multe școli, mai mulți profesori, fie o programă nu atât de încărcată…
Ca lucrurile să meargă bine în învățământul românesc, cred că este nevoie de reguli clare, pe care să le respecte, în egală măsură, profesorii, elevii și părinții. Căci, de ce să nu recunoaștem?, este nevoie și de o ”reeducare” (știu, e un cuvânt greu!) a unora dintre părinți. A acelora care vor ca al lor copil să fie moțul, a acelora care vin și le spun dascălilor cum să își facă meseria, sau îi copleșesc cu ”atenții” pentru a le transforma copilul în elevul model al clasei, al școlii. Este nevoie de o deschidere din partea acelor părinți care comentează și dezaprobă metodele proactive sau inovatoare ale unor profesori. Generațiile se schimbă. Ce a funcționat în trecut nu mai dă aceleași rezultate astăzi. Clar, este de lucru mult și la mentalitatea adulților!
E de lucru mult la mentalitatea părinților, dar și a profesorilor, pentru ca schimbarea dorită să se producă pe deplin. Altfel, regresăm și ne minunăm în continuare când vedem, ici-colo, câte un profesor care își face meseria cu dragoste, cu dedicare și folosește la clasă metode de predare total ieșite din tiparul rigid. Da, e mai simplu și mai comod să faci lucrurile așa cum se făceau odinioară, doar pentru că așa le-ai învățat. Dar, repet, lumea evoluează și ar fi ideal ca fiecare dintre noi să țină pasul cu schimbarea. Așa cum unii dintre oamenii din fostele fabrici comuniste au învățat să folosească un computer sau un robot apărut după Revoluție. Când s-a inventat prima mașină, oamenii vremurilor se întrebau, probabil, ”ce e prostia asta?”. Iar acum, uite câtă lume se folosește de un autoturism!
Programa ar trebui adaptată nevoilor ACTUALE ale societății. De fapt, școala, din punctul meu de vedere, trebuie să îi pregătească pe elevi pentru viitor. Nu pentru trecut. Școala trebuie adaptată la copii, nu copiii la școală!
Ce nu-mi place mie la actualul sistem? Multe. Voi enumera doar câteva dintre punctele pe care le-am precizat în răspunsul meu la acest chestionar.
- Se merge pe stilul ”învățământ la kilogram”: să îndesăm în copii cât mai multe informații, fără a avea timp suficient ca ei să ”digere”, să proceseze informațiile transmise de la catedră. Se pune accentul pe cât se predă și nu pe cum se predă, cum să îi ajutăm pe elevi să asimileze informațiile și cum să le proceseze astfel încât ele să le fie de folos.
- Se pune accentul pe profesor, pe portofoliul său, și nu pe elevi.
- Dotările școlilor lasă de dorit.
- Metodele de predare sunt depășite. Copiii de astăzi sunt altfel decât cei de pe vremea celor care au stabilit regulile din învățământ.
- Copiii trebuie stimulați, nu ”dresați”
Un “Profesor pentru viitor” este învățătoarea Consuela Colțan. Ca ea mai sunt mulți, sunt convinsă. În București, dar și în întreaga țară. Pe ei vreau să îi găsesc. Așadar, dacă știți vreun profesor pentru viitor, vreau să mă ajutați să îl cunosc. Dacă sunteți un dascăl care iese din linie, vreau să vă cunosc și să vă fac povestea cunoscută. Iar pentru asta îmi puteți scrie la adresa cristina@blogulmamei.ro
Eu îți mulțumesc frumos că ai intrat pe blog și te mai aștept cu drag. Mă poți urmări și pe FACEBOOK, pe INSTAGRAM, dar și pe YOUTUBE (unde te aștept să dai Subscribe).
Te poți abona la NEWSLETTER și vei primi, o dată pe lună, un e-mail de la mine cu o parte dintre articolele publicate.
Aștept cu interes articolul tău despre elevul din viitor, cel care respecta regulamentul, are extrem de mult bun simt și simt al datoriei.
Discutam când vrei tu 🙂
Elevul din viitor se formează acum. Respectul față de reguli ține, zic eu, și de părinți, de ce transmit ei copiilor. Cum ziceam, este nevoie și de o reeducare a adulților, care și ei trebuie să înțeleagă că lucrurile pot funcționa dacă acționăm pe bază de respect. Pare utopie, știu. Însă, cred eu, totul pornește de la educație. Nu aia primită la ”școala vieții” și la cea de ”jmecheri”.