Nu mai departe de săptămâna trecută, ăia care ne mănâncă banii degeaba (aka guvernanţii) au decis amânarea discutării măririi alocaţiei copiilor pe motiv că ministresa muncii nu se afla şi ea la dezbarere. Am scris aici, nu revin cu detalii. Imediat după amânare, s-a spus că nu se poate da nici măcar un leuţ în plus la alocaţii pentru că nu există bani, pentru că acel amărât de leuţ ar da bugetul, şi aşa mic, peste cap. Acum, o alta plătită din banii noştri vine cu tupeu şi spune că statul ar trebui să dea 100 de lei părinţilor care îşi lasă copiii la after school. Cică peste 80 de parlamentari susţin propunerea unei pedeliste de a fi introduse nişte tichete de 100 lei, cu care părinții să-și poată lăsa copiii la program after school. Proiectul, care implică modificarea Legii Educației, se află în dezbatere la comisii. Cum dom’le aşa ceva? Minstresa spune că nu poate da 1 leu în plus la alocaţii, dar o grămadă de parlamentari spun acum că ar trebui daţi 100 de lei părinţilor care îşi duc copii la after school? Bun, matematic (şi logic), sunt mai puţini cei care merg la after school decât cei cărora ar fi trebuit să i se mărească alocaţiile. Deci suma plătită de stat ar fi mai mică decât în cazul în care s-ar mări alocaţiile tuturor copiilor din România.
Nu ştiu de ce, am eu aşa un feeling, că nu de grija copiilor noştri tot propun ei astfel de proiecte. Îşi deschid ei after school-uri (dacă deja n-au făcut-o), îşi scot ei cumva pârleala din chestia asta, clar. Plus că un astfel de proiect, din start, mi se pare că e discriminator. Păi ce, ţaţa Leana de la coada vacii îşi poate da copilul la after school? Poate că nici ea nu are cu cine să-şi lase copilul după ore, şi nu vrea să-l pună la muncă în bătătură, că poate vrea o viaţă mai bună pentru copilul ei, nu să robotească asemeni ei de dimineaţa până seara în ogradă şi pe câmp. Nu doar orăşenii sunt puşi în situaţia de a nu avea în grija cui să lase copilul după terminarea orelor de curs, căci aceste after school-uri sunt doar în oraşe, nu şi la sate, clar. În plus, cei care îşi duc copiii la after school au un buget cel puţin peste mediu. Dar săracii Leana şi Ghiţă, muncitori în fabrică pe nişte salarii de mizerie cu cine îşi lasă copilul acasă? Că ei abia au bani de uniforme şi rechizite! Nici măcar nu îndrăznesc să viseze la after school! Şi, atunci, pe cine ajută proiectul ăsta? Dar, totuşi, câtă ipocrizie să înghiţim? Acum i-a găsit pe toţi grija copiilor!
Astia gandesc ca de obicei anapoda! Uite ce m-a intrigat pe mine mai demult in legea educatiei: pe langa faptul ca scolilor de stat le sunt alocati f. putini bani – de aici si vesnica porcarie cu fondul clasei, fondul scolii, etc. – din acelasi buget mic al educatiei guvernul anterior (dar vad ca si actualul se complace) a hotarat si finantarea invatamantului particular. De asta ce zici? Ti se pare correct? Nu sunt bani pentru scolile de stat dar de acolo, de unde nu sunt, exista bani pentru privat. E minunat, nu?
Nişte dobitoci! Puţi pe căpătuit