Foto pixabay.com

”Cât mai reziști?” update

Ieri am recitit o mai veche postare de-a mea, scrisă acum aproape doi ani. Am recitit ”Cât mai reziști?” pentru că am descoperit-o inclusă pe o listă luungă de scrieri frumoase reunite în competiția ”Superscrierea Cititorilor 2014”.

Recitind textul meu, m-am dat seama cât de adevărată e vorba aia ”Dumnezeu nu-i dă omului mai mult de cât poate duce”. Acum aproape doi ani, când am scris ”Cât mai reziști?” credeam că povara de pe umerii mei este cumplit de grea. Credeam că voi ajunge să merg în genunchi sub greutatea ei. Dar nu a fost așa.

Am dus-o pe picioare și o duc în continuare, deși acum e mult mai grea. E mult mai grea pentru că în ecuație și-a făcut apariția și doamna cu coasa, care ne-a suflat de câteva ori bune în ceafă, făcându-ne să credem că ne-o va lua pe cea mai dragă ființă: mama mea.

E cumplit, frustrant, stresant să dormi cu telefonul sub pernă așteptând acel apel care să îți dea tragica veste. E o adevărată teroare psihică să crezi că acel rington alocat special membrilor familiei se face auzit doar pentru a-ți da o veste pe care nu vrei nici în cele mai cumplite coșmaruri să o primești. Pentru moralul meu, am ales să pun un singur rington tuturor celor din agenda telefonului. Nu de alta, dar inima mea a luat-o prea des la trap în ultima vreme. Iar doamna cu coasa încă mai e acolo, aproape, așteptându-și trofeul …

În perioada scursă de la postarea inițială am trecut prin multe, care m-au făcut să cred despre mine că sunt un om puternic. Am învățat să fac diferența între lucrurile importante, cu adevărat importante din viață, și cele pentru care nu merită să mă mai consum. Am reușit să separ lucrurile, să îmi ocup mintea doar cu ceea ce contează. Și să nu mai pun la suflet orice fleac. Am nevoie de mine să fiu puternică. Să nu-mi pierd mințile și să nu las să se vadă, să se simtă că sunt ca un vulcan pe dinăuntru. Mi-am impus să nu mai cad în plasa celor din jur. Să nu mă mai antrenez în micile șicane de la job pentru care mă consumam enorm.

Am învățat să las de la mine, deși convinsă fiind că dreptatea e de partea mea. Am devenit adepta vorbei ”Cel mai deștept cedează”. Am ridicat un zid între mine și jocurile celor din jur. Un zid împotriva tuturor energiilor negative pe care le las cu mare drag aparținătorilor. Nu le mai duc acasă, căci n-am trebuință de ele!

Mama mea, copilul meu, soțul meu nu au nevoie de ele, cum nici eu nu am nevoie de așa ceva. La ce bun să intru în jocurile murdare? De ce să dau apă la moară celor care n-au alte treburi decât să caute scandal și circ? Dacă taci, dacă nu faci ”show”, nu înseamnă că ești veriga slabă, că îți accepti statutul de sac de box. Înseamnă că nu te cobori la nivelul unora, înseamnă că  știi ce merită cu adevărat și ce nu să-ți consumi energia.

Am învățat că, dacă-mi plâng de milă, nu rezolv nimic. Povara nu se va ușura. Nicicum. Ba dimpotrivă, mi-o îngreunez.

Am mai învățat că nu trebuie să fac asemeni femeilor din ”Povestea drobului de sare”, să mă gândesc la ce s-ar putea întâmpla. Ci să fac tot ce-mi stă în putință ca ”acum” să fie bine. ”Acum” este cel care contează, nu ”ce a fost” și ”ce va fi”.

Am învățat că zbuciumul meu trebuie să rămână în mine și  să nu-l transmit mai departe. În fața copilului meu trebuie să fiu puternică, să râd, să ne jucăm, să ne plimbăm și să ieșim în lume. Cât mai des. Oriunde, cu orice ocazie.

Am mai învățat câ zâmbetul are puteri miraculoase.

Am descoperit că râsul copilului meu este cel mai bun medicament antidepresiv, ce nu are efecte secundare și poate fi administrat în cantități uriașe.

Poate că nu aș fi învățat aceste lucruri dacă nu mi-era dat să trec prin toate astea. Prețul învățăturii mele mi se pare, ce-i drept, cam mare, dar nu vreau să mă plâng, căci asta e povara mea, pe care trebuie să o duc. Să nu mă plâng pentru că am văzut că dacă o fac, se va mai adăuga ceva la greutatea de pe umerii mei, asta așa, ca o lecție sadică: vezi, poți mai mult, mai vrei?

3 Comments

  1. Buna,
    Am ajuns din intamplare pe blogul tau si nu-mi pare rau 🙂
    Titlul articolului tau mi-a atras atentia si toate starile descrise de tine, le-am cam trait pe proprie piele.
    Ma bucur ca ai reusit sa depasesti toate obstacolele si sa lupti zi de zi.
    Iti doresc multa forta si sa invingi toate intemperiile vietii!
    Toate cele bune!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close
Scroll Up
%d bloggers like this: