Cât de mult ar trebui să se implice un tată în creșterea copilului? 

Am tot vrut să scriu despre asta acum ceva vreme, în urma discuțiilor cu mai multe mame și tați din tabere diferite. Am constatat că sunt trei tabere când vine voba despre creșterea copilului.

Tabăra celor care se plâng că fac singure totul

Cea a acelora care spun că tații le ajută în limita timpului lor rămas după serviciu

Tabăra mamelor ai căror parteneri se implicau cot la cot cu ele.

Nu vreau să judec aici niciuna dintre tabere, să fie clar!

Privindu-i pe Daniel Osmanovici și pe Dan Cruceru cum se filmau în Franța, la întâlnirea internațională a bloggerilor de parenting, mi-a revenit dorința de a scrie această postare. Mai exact, trebuie să mărturisesc, discuția pe care am avut-o cu Daniel după ce l-am lăudat a fost determinantă. Omul ăsta, după cum vedeți și voi în clip, stătea și se mângâia pe burtă fix ca o femeie însărcinată. Mi s-au părut autentice gesturile lui.

Un film original după o idee by Taticool.
Imagine: Costel. 
Montaj: nu a fost nevoie. 
Scenariu: la liber. 
Actori: Taticool și Tată începător. 

L-am lăudat pentru faptul că a știut cum să facă asta. Chiar îl suspectez că, într-o altă viață, a fost femeie. Mamă devotată a cel puțin 12 copii. Prea erau din același film gesturile lui de… gravid.

“Normal că știu toate gesturile de gravidă, poziția unei gravide, doar nevasta mea a născut doi copii! Am stat lângă ea, am mers cu ea la cursuri de puericultură, am citit mult despre etapele sarcinii, despre creșterea bebelușului…“, mi-a spus el când l-am întrebat mirată cum de se pricepe atât de bine să imite o gravidă. Ce să mai, omul mi-a povestit cât de mult s-a implicat el în sarcinile nevestei. Bravo lui! Sunt de apreciat astfel de bărbați implicați.

Cu atât mai mult cu cât încă sunt mulți cei care cred că femeia trebuie să stea la cratiță, să calce, să spele, să gătească, să facă treaba-n casă. Iar el, ”omul”, să vină acasă de la job, să se arunce în fotoliu, la TV, iar femeia omului să îl fericească. Să îi aducă berea, să fie atentă când se golește sticla să o înlocuiască repede. Să pună pe masă mâncare pe gustul omului, că altfel… jar mănâncă.

Mă rog, din păcate, genul acesta de concepții, că femeia e sclava și el e zeul, am întâlnit și la oameni la care nu mă așteptam să fie atât de… primitivi. Doar am evoluat, iar sclavia a fost abolită. Credeam că nivelul de educație poate schimba această idee stupidă. Dar nu. Bărbatul e omul, iat femeia… doar femeie.

Revenind, că mă pierd în neantul istoriei și al nivelului de educație al unora… Întrebarea e: cât trebuie să se implice un bărbat în creșterea copilului (teoretic al) său?

Eu zic prima, apoi voi, da? Discut strict despre familiile cu ambii părinți sub același acoperiș.

Având în vedere că un copil nu poate apărea fără implicarea unui el și a unei ea – nu contează cine a dat mai mult din fund, sau cine s-a agitat mai mult în timpul procreerii – eu cred că amândoi trebuie să aibă grijă de copil. Fiecare trebuie să țină cont și de nevoile partenerului. Nu unul să ducă greul, altul să… o frece.

Să stai acasă cu un copil nu e floare la ureche. E chiar mai solicitant ca la serviciu. Asta v-o poate spune orice părinte care nu a beneficiat de bone, vecini, bunici sau alte ajutoare.

Să știi că poți conta pe cel de lângă tine, că te va ajuta, că va fi acolo, este ca plasa de siguranță pentru acrobați. Să-l vezi pe el, tatăl copilului tău, că se duce să cumpere ceva ce ai uitat să iei, deși e rupt de oboseală, te face să te simți înțeleasă. Iubită, susținută, apreciată. Sau când îl lași să doarmă după o noapte albă în care a stat treaz cu bebelușul căruia îi dau dinții, doar ca tu să te poți odihni…

Mi se pare firesc ca tații să se implice mai mult decât doar să cumpere lapte, scutece, să ducă și să aducă minunatul copil. 

Mi se pare firesc ca tații să preia ei frâiele din când în când și să le dea mamelor ocazia să se ”rupă” de mămicit. Să le ajute să își recâștige feminitatea. Să facă acele lucruri care le fac să se simtă femei dorite, frumoase, împlinite. Nu doar să se ascundă în spatele unor haine de casă, puse la întâmplare pe ele. Cu părul vâlvoi, mereu cu manichiura nefăcută, netunse, nepensate, nearanjate. Că doar cine le-o vedea în casă?

Eu, ca mamă, simt nevoia să am acel răgaz în care redevin femeie. Acel moment al meu în care mă rup de oale, cratițe, masa de călcat, lecții. Moment de reconectare cu mine însămi, moment ce mă ajută să îmi reîncarc bareriile.

Firește, toate acestea sunt valabile și aplicabile și taților. Mă rog, mai puțin partea aia cu reconecrarea la propria feminitate. La ei este cu masculinitatea. Dar, așa cum noi avem nevoie de un răgaz pentru noi, așa și ei au nevoie și mi se pare firesc să le dăm acest răgaz.

În familia noastră, de exemplu, am împărțit sarcinile. Nu am făcut o listă pe care am scris tu faci aia, eu, aialaltă. A venit de la sine. Eu am stat acasă doi ani cu copilul, ta-su a muncit 12 ore pe zi. Eu călcam, spălam, ”bebeulușeam”. El făcea cumpărăturile, mai gătea, alerga după ce ne trebuia, mai ieșea cu ea, în timp ce eu mă odihneam. Scutece schimbam amândoi. Dar băița, era sfântă: era domeniul lui tati. Am vrut să le creez un moment al lor. Un ceva tată-fiică. Bucuria lui când venea de la muncă să își bălăcească bebelușul.

Și acum, la aproape 7 ani, Alexia îl preferă pe tati să îi facă baie. E momentul lor de conectare pe care sunt atât de mândră că l-am creat! Mi-am zis că măcar acest ceva să fie al lor, dacă el nu a fost acasă, ca mine, să îi audă primul cuvânt, să îi vadă primul pas…

Acum, la fel, ne împărțim: e duc fata la școală, el o preia… de la neamuri. În zilele lucrătoare, când eu ajung destul de târziu acasă, el o spală, el îi dă mâncare, el gătește, ei se joacă. Tot el stă cu ea când mai am câte o întâlnire sau o ieșire cu fetele. Eu adun prin casă, eu calc (uneori și Alexia), eu spăl, eu gătesc, eu îi cert pentru haosul din casă… 😉 Povești citim cu rândul. Jughinit, cu rândul sau amândoi odată, depinde de ora la care ajung eu acasă. Deci, ne cam împărțim sarcinile. De la sine.

Sper că nu am luat-o prea mult pe arătură. Și că ați înțeles. Pe scurt, cred eu, așa cum a fost și conceperea, creșterea copilului e o treabă pentru doi. Atunci când cei doi aleg să locuiască împreună.

Acum spuneți voi: cât de mult ar trebui să se implice un tată în creșterea copilului?

Dacă ți-a plăcut (sau nu) ce-am scris, mi-aș dori foarte tare să mi-o spui. Cu un mic comentariu, cu un share, cu un like… Mă găsești și pe Facebook și pe Instagram. Iar dacă vrei să fii la zi cu postările mele, poți introduce adresa ta de e-mail acolo unde scrie ”Abonare  via e-mail”. Eu îți mulțumesc frumos că ai intrat pe blog și te mai aștept cu drag.