Nu ştiu cum să calific gestul unei cucoane din metrou. Ce fel de jivină să fii să faci aşa ceva în fața unui copil?
Un puști de vreo 5 ani stătea pe scaun, lângă mama lui. În fața lor se postează o cucoană la vreo 1,50 m. Avea vreo 40 şi ceva de ani. Scoate din sacoșă o plăcintă. Mușcă din ea cu o poftă tetibilă. Copilul o privește. Îi ploua în gură. Femeia îl privește fix în ochi. La fel mă uitam și eu la ea.
Copilul îi spune mamei că vrea și el plăcintă. O spune destul de tare, că am auzit cu toții care stăteam pe lângă el. Jivina mâncătoare de plăcintă îi aruncă un zâmbet copilului. Mușca în continuare, în timp ce îl privea pe puști.
Mama îi spune fiului că îi va lua una imediat ce vor ieşi din metrou. Copilul priveşte şi înghite în sec. I se înroşesc ochii. Încerca să nu plângă.
Am bănuit că jivina are probleme cu auzul. Apoi m-am gândit că, poate, nu ştie o boabă de română. Dar îi sună telefonul. Răspunde şi vorbeşte cât se poate de româneşte. Îşi termină conversația şi reia înfulecatul. Mie mi s-a făcut lehamite.
Ai sau nu copil, eu zic că e un principiu de bază, de bun simț să nu mănânci în fața unui copil.
Dacă nu aş mai fi putut de foame şi trebuie să mă îndop într-o astfel de împrejurare, la vederea unui copil, aş fi făcut altfel. Din bun simț. Am ce am cu bunul simț, știu…
Aş fi căutat să nu mă postez in fața lui, oricât de aglomerat ar fi fost metroul.
Aş fi rezistat tentației de a mânca în fața lui.
Aş fi întrebat mama copilului dacă vrea să rupă o bucată din plăcintă să îi dea copilului. Eventual din partea opusă muşcăturii mele. Că, poate, nu vrea să îşi lase copilul să muşte dintr-o plăcintă după un străin.
Aș fi întrebat mama dacă îi pot da copilului din ce mâncam eu acolo. Asta este o regulă de aur atunci când tu, o persoană din afară, vrei să oferi ceva unui copil.
Dar nu aş fi zâmbit ca o jivină în fața unui copil căruia îi ploua în gură privindu-mă cum mănânc.
Finețuri. Bun simț…
Dacă ți-a plăcut (sau nu) ce-am scris, mi-aș dori foarte tare să mi-o spui. Cu un mic comentariu, cu un share, cu un like… Mă găsești și pe Facebook și pe Instagram. Iar dacă vrei să fii la zi cu postările mele, poți introduce adresa ta de e-mail acolo unde scrie ”Abonare via e-mail”. Eu îți mulțumesc frumos că ai intrat pe blog și te mai aștept cu drag.
Ne indobitocim cu o viteza ametitoare… Da, varianta corecta este cea cu verde. Si asa as fi facut si eu daca as fi fost in situatia respectiva.
Fiica-mea mi-a povestit ceva asemanator, cum s-au serbat zilele unor copii din alte clase/grupe la ei la cantina si au mancat tort, de fata cu restul copiilor, doar colegii sarbatoritilor si adultii. Mi-e greu sa cred ca a fost chiar asa, tot sper ca a exagerat ea, pt ca altfel acei adulti (care ar trebui sa ii educe pe copii) nu au absolut nicio scuza. Lunei, insa, i-am spus ca viata nu e intotdeauna usoara si nici dreapta, asa ca trebuie sa se caleasca si sa se obisnuiasca si cu astfel de lucruri.