Acum ceva timp am primit întrebarea dacă pot găzdui, în august, doi copii străini, care vin în România în cadrul unui proiect numit „Brave Kids”. Am ridicat, intrigată, din sprânceană. Ce-o fi și asta? Apoi, Ioana Ginghină (da, actrița și creatoarea MiniArt Show), mi-a explicat pe-ndelete despre ce este vorba cu acest proiect Brave Kids.
Mi-a spus că ea a trimis-o pe fiica sa, în 2016, în Polonia, la o familie de acolo. Oameni pe care nu-i cunoștea. ”Wow, cât curaj să ai să faci asta!”, mi-am spus. M-a intrigat, mi-a stârnit curiozitatea, așa că am zis că trebuie să aflu mai multe despre acest proiect și să vă spun și vouă. Poate, cine știe, sunteți și voi interesați să puneți umărul.
Povestea a început acum 2 ani, când Ioana Ginghină a participat, cu un grup de 6 copii talentați, la ediția “Brave Kids Polonia 2016”. Fiind impresionată de rezultatele acestui proiect și de impactul pozitiv asupra celor mici, Ioana Ginghină a făcut toate demersurile necesare pentru a aduce acest program și în România.
Brave Kids este un proiect în care se întâlnesc grupuri de copii și tineri talentați de la organizații și fundații din întreaga lume. Copiii fac tot felul de activități artistice prin care își depășesc situația dificilă pe care o trăiesc. În mare parte, participanții provin din familii defavorizate. La finalul perioadei de ședere într-o țară, copiii vor susține un spectacol de final. Din 2009, proiectul s-a desfășurat doar în Polonia, Slovacia, Georgia și Marea Britanie. La ediția din 2017, “Brave Kids” a reunit 136 de tineri artiști din 16 țări diferite.
Iar în perioada 16-26 august 2018 se va organiza Brave Kids și în România. Vor participa patru grupe a câte șase copii cu vârste cuprinse între 8 și 14 ani.
Pentu ca acest eveniment să se desfășoare în condiții optime și în România, este nevoie de aproximativ 11 familii cu copii între 8 și 14 ani, care să găzduiască acești copii străini. Copiii familiilor gazdă vor beneficia de workshop-uri asistate de liderii grupurilor din străinătate.
Dar, decât să vă spun eu 1000 de cuvinte despre acest proiect, mai bine urmăriți clipul de mai jos, unde aveți o grămadă de informații necesare.