Siguranța copilului, un subiect ce este întors pe toate fețele zilele astea, după cazul individului care a molestat doi copii într-un lift. În plus, s-a dovedit că individul era și polițist. Iar colegii lui apropiați, se pare, știau de ”înclinația” lui. Dacă erau cunoscute antecedentele lui, mi se pare strigător la cer că el a mai fost lăsat să reprezinte instituția al cărei slogan este ”Siguranță și încredere”!
Copiii aceia au vrut să fie politicoși. Că așa suntem învățați. Au intrat în lift și au văzut că se apropia cineva, crezând că e un vecin nu i-au închis ușa în nas. L-au așteptat să urce și el în același lift. Au fost politicoși. Dar, iată, politețea asta i-a costat! Mult prea scump! Enorm! Dacă nu ar fi fost montată acea cameră video în lift, probabil că agresorul ar fi umblat liber și acum. Și protejat de uniforma-i de polițist.
Ca mulți alți părinți (probabil), eu mi-am învățat copilul să aibă încredere în polițiști, așa cum am mai scris. Să caute un polițist, dacă i se întâmplă ceva rău pe stradă și e singură. Sau dacă se rătăcește, tot la un polițist să meargă să îi dea adresa de acasă. Am învățat-o să nu spună chestii din casă necunoscuților. Și, sub nicio formă, să nu plece cu vreun necunoscut, așa cum au făcut acești copii. Indiferent ce i-ar spune persoana străină, fata mea știe că nu trebuie să o urmeze sau să îi dea adresa noastră, ori să îi spună ce program avem noi.
Din fericire, am un copil care nu este deschis dialogului cu persoanele necunoscute. Iar asta, pe de-o parte, mă bucură. Are un zid de autoapărare ce o ferește de interacțiunea cu necunoscuții. Mai bine să mi se reproșeze că am un copil prost crescut din cauză că nu spune sau nu răspunde la ”Bună ziua”, decât să se bage în seamă cu oricine. Nu zic, mi-ar fi plăcut un copil prietenos, vorbăreț, glumeț. Dar, între cele două, clar, prefer să o știu că nu socializează cu oricine.
Situația cu pedofilul-polițist îmi întărește încă o dată convingerea că este nevoie ca în școli și grădinițe, chiar, să se vorbească mai mult despre siguranță. Despre pericole, despre ”persoanele străine”, despre acele situații posibile în care copiii ar fi în pericol și ce ar trebui să facă.
În septembrie, am demarat o campanie prin care am vrut să atrag atenția asupra necesității introducerii în programa școlară a unor ore ”de siguranță”.
Ce vreau cu această campanie introducere în programa școlară a ceea ce eu numesc grosso-modo ”ore de siguranță”?
** O dată pe lună, un reprezentant al Poliției, al Pompierilor, al paramedicilor SMURD sau chiar medici (rezidenți ori studenți în ani terminali la medicină) să vină la clase să le vorbească elevilor despre siguranța lor și a celor din jur. Astfel, cât mai mulți copii au acces la informații ce pot fi vitale în anumite situații
*** Orele acestea se pot desfășura de la grupa mare, până la clasa a XII-a, cu subiecte adaptate pentru fecare grupă de vârstă
**** Când zic ”siguranță” mă refer la o situații cum ar fi (firește, lista este deschisă și lungă, iar subiectele variază în funcție de vârstele elevilor):
→Atitudinea față de persoanele necunoscute
→Ce să facă/ ce să nu facă atunci când se pierd
→Ce să facă / să nu facă un copil când e singur acasă
→Siguranța în trafic
→Reacții în caz de cutremur, incendii, accident de orice fel
→Când să sune la 112
→Care sunt riscurile consumului de etnobotanice, alcool și chiar droguri
→Cum să recunoască situațiile medicale de urgență. De exemplu, ce să facă când mami, tati, bunicii sau cineva leșină lângă ei, ce să facă dacă pornește un incendiu ș.a.m.d.
Cele de sus sunt doar câteva exemple. Asta doar ca să vă faceți o idee la ce mă refer eu când spun ”ore de siguranță”.
Știu, în manuale sunt ”atinse” unele dintre aceste subiecte. Dar mult mai receptivi ar fi copiii dacă despre toate astea le-ar vorbi, lunar, un om în uniformă. Plus că reprezentanții instituțiilor amintite știu mult mai bine, de pe teren, care sunt siuațiile de ”siguranță”. Nu se poate spune că nu există logistică sau oameni pregătiți să țină aceste cursuri copiilor. Sunt firme care, anual, fac astfel de campanii. Dar, la ele nu participă toți copiii. Așa, la școală, toți ar avea acces la informații care i-ar salva în nenumărate situații. Sunt părinți care își pregătesc copiii pentru diverse situații, dar sunt și alții care nu le vorbesc despre asta. Nu mai bine îi formăm de mici?
Cum ar fi ca în toate școlile din România copiii să fie învățați să-și poarte de grijă în trafic, pe stradă? Cum ar fi să știe toți copiii ce au de făcut când un străin le propune diverse?
Am asistat, la o școală, la un curs de siguranță organizat de o companie privată. Copiii aceia, norocoși-zic eu, au aflat multe lucruri utile lor. Programul a fost interactiv. Dar, el s-a desfășurat doar în acea școală.
Nu vreau să renunț la visul meu: acela de a introduce aceste cursuri de siguranță în programa școlară. Firește, nu ca materie obligatorie, ci ca niște ore suplimentare lunare, nu doar în ”Săptămâna altfel” sau în campaniile ocazionale ale firmelor. Sunt bune și astea, dar insuficiente. Voi merge mai departe poate că nu doar la ușa Poliției ar trebui să bat ci și la Ministerul Educației.
Pe vremuri, când eu eram la școală se făceau frecvent astfel de cursruri. Ba chiar se formau și patrule ”de circulație”. În țările civilizate, părinții vin, prin rotație, la școli și formează astfel de patrule. Ăsta e doar un exemplu.
Simțiți și voi nevoia unor astfel de ore despre siguranța copilului? Sau sunt eu visătoare (ori nebună)? Ăsta este visul meu. Este și al vostru? Cine dorește să mă sprijine?
Dacă ți-a plăcut (sau nu) ce-am scris, mi-aș dori foarte tare să mi-o spui. Cu un mic comentariu, cu un share, cu un like…
Mă poți urmări și pe FACEBOOK, pe INSTAGRAM, dar și pe YOUTUBE (unde te aștept să dai Subscribe).
Te poți abona la NEWSLETTER și vei primi, o dată pe lună, un e-mail de la mine cu o parte dintre articolele publicate.
Eu îți mulțumesc frumos că ai intrat pe blog și te mai aștept cu drag.
