Fără alte introduceri, iată numele celor care vor merge la spectacolul Disney Magical Music from the Movies, pe 23 noiembrie, la Craiova:
Felicitări, dragele mele, Ana-Maria Iancu și Andreia Stanescu! Aveți, fiecare, câte o invitație dublă la spectacolul Disney Magical Music from the Movies, ce va avea loc pe 23 noiembrie, la Sala Palatului din Craiova, ora 19.00.
Pentru a primi invitațiile, vă rog să îmi trimiteți, într-un mesaj privat, pe Facebook-ul blogului, coordonatele voastre. Numele complet din cartea de identitate, seria și numărul cărții de identitate, numărul de telefon și o adresă la care să vă fie livrate invitațiile.
Noi am fost la spectacolul din București și pot să vă spun că a fost MAGIC! Dar, mai bine o las pe Alexia să vă spună cum a fost, căci, la sosirea acasă m-a rugat să o filmez și să o pun pe internet, să afle toți copiii cum s-a distrat ea la spectacol.
După cum ați observat, domnișoara mea s-a scostumat în Elsa. Și-a luat jucăria preferată cu ea (pe Macli), s-a dat cu parfum – Frozen, cum altfel? – și a pornit la drum 😉
A venit acasă veselă, cu un balon cadou și cu trei evantaie făcute din afișul spectacolului…
Distracție plăcută!
Despre spectacolele Disney Magical Music from the Movies
Peste 70 de muzicieni vor da viață celor mai cunoscute povești ale copilăriei într-un show plin de culoare. În spectacol, cele mai îndrăgite personaje Disney vor readuce în prim plan o experiență completă. Muzica live va fi însoțită în permanență de pasaje video de referință. Acestea vor recrea lumea fabuloasă imaginată de Walt Disney și îi vor transpune pe toți cei prezenți într-o lume magică.
Paula Seling, Florin Ristei și Dalma Kovacs (cea care cântă atââât de bine parte din piesele din ”Frozen”) vor interpreta cele mai frumoase melodii din celebrele creații animate Disney.
Ei vor fi acompaniați de Orchestra Simfonică București. Multe dintre peisele pe care le veți asculta sunt câștigătoare ale premiilor Oscar la categoria Best Original Song.
Vor fi piese din desene precum:
- „The Lion King”
- „Frozen”
- „The Little Mermaid”
- „Mary Poppins”
- „Aladdin”
- „Beauty and the Beast”
Detalii găsiți și pe pagina de Facebook a evenimentului.