De ceva vreme, au apărut și la noi și sunt atât de lăudate, încât am zis să încerc și eu marea cu degetul, cum se spune. Așa că mi-am procurat câteva uleiuri esențiale DoTerra și m-am pus pe testat. Nu cred în medicamente sau în tratamente minune. Sau, mai bine zis, nu credeam! Deh, sunt mai pe stilul Toma Necredinciosul. Dar au fost câteva situații în care m-am lovit de minuni. Una dintre ele este crema Reviken, care nu-mi lipsește din casă de când am descoperit-o și mi-a salvat fata dintr-o situație urâtă rău de tot și, apoi, din altele, ce-i drept, nu chiar atât de nasoale.
Având acest precedent, am zis să dau o șansă și acestor uleiuri esențiale DoTerra. Mai ales că, în jurul meu, tot mai mulți le folosesc și le laudă pentru efectele lor. Pe internet am găsit păreri împărțite în ceea ce le privește. Sinceră să fiu, mi se pare firesc să fie așa. Pentru că nici noi, oamenii, nu suntem toți la fel, pentru că organismul fiecăruia dintre noi răspunde diferit aceluiași stimul.
În ceea ce privește uleiurile esențiale DoTerra, două lucruri m-au făcut să ridic din sprânceană, metaforic vorbind:
- că nu se vând la liber, prin magazine
- că se pune accent pe găsirea unui consilier, care să îți spună cum să le folosești.
Hai pe bune, ce mare filosofie să folosești niște uleiuri? Pui niște picături pe frunte, sau în cadă, ori în difuzor și gata! Nu? Ei bine, nu e chiar așa! Aici e schepsisul: consilierul acesta este un fel de… ”prospect”… și ceva mai mult, chiar! Asta pentru că politica producătorului este una faină: cei care recomandă aceste produse trebuie să fie ”tobă” de informații. Că, nah, nu e de glumă cu ele, mai ales că nu puțini sunt cei care le folosesc în scopuri terapeutice, în locul sau în completarea medicamentelor alopate.
Că treaba e serioasă m-am convins tot urmărind-o pe Adele Chirică, una dintre utilizatoarele acestor uleiuri esențiale. Știu prea bine cum este ea. Mai ales când vine vorba de fiul ei, Davis, cu a cărui sănătate nu e de joacă! Ei, și într-o bună zi, mi-am luat inima în dinți și am contactat-o pe Ana Maria Grozia, cea pe care Adele o tot pomenește atunci când postează ceva despre DoTerra. Am stabilit o întâlnire cu Ana în care să îmi spună cum stă treaba cu aceste uleiuri esențiale atât de lăudate.
Mi-am zis că mai mult de o oră nu vom avea ce să discutăm. Yeah, right! Am stat la taclale vreo trei ore! Am vorbit vrute și nevrute, de parcă ne știam de o viață. Dar, firește, am vorbit multe, foarte multe și despre uleiurile esențiale, despre rolul lor și, mai ales, despre cât de mult contează să ai un consilier care să te învețe cum să le folosești. ”Doamne, de unde știe fata asta atâtea lucruri? Și are răspuns la orice întrebare!”, îmi tot ziceam eu în gând.
Întâlnirea asta a avut loc fix în ziua în care fii-mea s-a trezit… mută. Râdeam eu că, în sfârșit, aveam parte de liniște, dar nu era râsul meu. Da, știu, cu un copil atâââât de vorbăreț, nu ai cum să nu îți dorești măcar o zi în care să îți auzi gândurile, dar, totuși… când este vorba de sănătatea copilului, parcă preferi să te toace la cap, dar să fie sănătos, nu? Ei, și pentru tăcerea Alexiei, Ana a avut un leac. Sau, mai bine zis, o recomandare miraculoasă: ulei de lămâie + miere + apă.
Am plecat acasă cu o groază de informații și cu un kit ”de începător” cu trei uleiuri DoTerra, plus un cocktail din 6 uleiuri, special preparat de Ana pentru mine, după ce a citit ce-am pățit la spital.
În kitul de la Ana, am primit trei sticluțe cu: lămâie, lavandă (ambele, preferatele mele!) și peppermint. Bonus, o altă sticluță cu ulei de portocală (un alt miros după care sunt înnebunită!).
Pentru ce sunt bune acestea nu am să vă spun eu. Vă las să citiți postările Anei (o adevărată bancă de informații, nu glumă!):
Spearmint și lămâie:
Wild Orange:
Lavandă:
A trecut o lună de la acea întâlnire, timp în care am putut testa și pot veni cu o primă serie de concluzii personale. Așadar…
Concluziile mele, după o lună în care am testat câteva uleiuri esențiale DoTerra:
- Respectând cu strictețe recomandările Anei, în mai puțin de 24 de ore, Alexia și-a recăpătat glasul. Am folosit fix cantitățile sugerate + am respectat intervalul orar la care să îi dau copilului poțiunea magică.
- În ceea ce mă privește, cocktailul special pentru tusea mea, a ameliorat-o semnificativ în prima zi de utilizare. Daaar, pentru că de a doua zi l-am luat când îmi aminteam… efectul dorit nu s-a produs. Deși am fost avertizată de Ana, pe care am poreclit-o ”prospectul uleiurilor esențiale”, că, dacă nu respect indicațiile, efectele nu se vor produce. Deci, da, a avut dreptate. Și nu, nu trebuia să îmi fie jenă să îi spun că nu îi respect indicațiile de fiecare dată când m-a căutat și m-a întrebat cum mă simt…
- După experiența proprie, mi-am dat seama de unde vin acele păreri contra de pe internet ale celor nemulțumiți de aceste uleiuri: fie nu au avut un consilier bun, care să cunoască bine-bine aceste uleiuri, fie nu au respectat întrutotul indicațiile privind utilizarea lor (cum am făcut eu. Deeeci… nu faceți ca mine!).
- Uleiurile astea sunt muuuult mai puternice decât cele din comerț. Iar mirosul persistă mult mai mult. De exemplu, uleiul de lavandă l-am combinat cu apă și l-am pulverizat pe pernă, pentru un somn liniștit. Am dar cu el și în dressing, pentru alungarea moliilor. Nu este nevoie să pulverizez zilnic pentru păstrarea mirosului. Plus că, de când am început să-l folosesc, nu am mai văzut aripă de molie în casă! Aveam câteva de care m-am tot chinuit să scap cu N produse antimolii. Am verificat și zonele unde am depozitat produsele din lână, în speranța că le voi găsi cuibul. Dar, nope, niciun cuib acolo. Ele tot apăreau. Acum le-am nimicit! Victorieeeee! Da, sunt o criminală 😛
- Așadar, cel mai important sfat, pont (sau cum vreți voi să-i spuneți) este acela că, atunci când vreți să testați aceste uleiuri, trebuie să vă găsiți un consilier așa ca Ana, care să știe și în somn proprietățile tuturor acestor uleiuri și cum să le combine în funcție de nevoi. Iar voi, cei care vreți să le folosiți, trebuie să respectați întrutotul indicațiile. Și să nu vă feriți să puneți orice întrebare consilierului.
Mă opresc aici. Deocamdată. Dar promit că voi reveni. După ce voi putea trage o concluzie în privința utilizării altor uleiuri esențiale DoTerra: Serenity (care, sper, să mă ajute să am un somn profund, odihnitor) și Balance (pentru alungarea piticilor de pe creier 😛 aducători de stres și nervi).