Călătoria in străinătate cu un copil minor – mai ai sau nu nevoie de împuternicire?

România a intrat în Spațiul Schengen și asta aduce cu sine, printre altele, o… ”relaxare a controlului” la trecerea frontierei Românei. Pe buzele multora care vor să călătorească alături de copilul minor, fără ca părintele celălalt să fie prezent, există întrebarea: ”Mai trebuie sau nu să prezint la aeroport, la controlul actelor, și declarația notarială a celuilalt părinte, care își dă acordul să trec granița cu copilul?”.

Același lucru m-am întrebat și eu, când a trebuit să zbor cu fiica mea, în vârstă de 14 ani (deci, minoră), din Germania la București și retur. Așa că am început să mă informez cu vreo două luni înainte de zborul către Otopeni. Cum pe Facebook veneau tot felul de informații abracadabrante, am zis că sursa cea mai sigură de informare este un apel la Poliția de Trece a Frontierei de la Otopeni. Doar că… linia era mereu ocupată. Sau, când reușeam să prind firul liber… nu răspundea nimeni.

Că tot am jurnalismul în vene, deh, afecțiune incurabilă, am zis că mai am la dispoziție alte două surse, din cele trei deontologice. Așa că am scris la Consulatul României de la Stuttgart (20.03.2024), dar și la Poliția de Frontieră (16.04.2024). Primii, nici azi nu mi-au răspuns, când noi deja ne-am întors din călătorie de două săptămâni. În schimb, de la IGPF – PTF Otopeni răspunsul a venit în două zile.

Am să vă relatez, mai întâi, experiența noastră privind călătoria în străinătate cu un copil minor, însoțit doar de unul dintre părinți. Apoi o să vă redau informațiile oficiale, pe care le-am primit de la Poliția de Frontieră Otopeni.

Însă, înainte de acestea, câteva detalii EXTREM DE IMPORTANTE trebuie clarificate. În cazul nostru:

1. Copilul minor are 14 ani
2. Copilul minor și părintele însoțitor au pașaport românesc cu reședința în Germania
3. Întreaga familie are documente de reședință în Germania (”Anmeldung”)
4. Copilul minor și eu, părintele însoțitor, avem nume de familie diferite
5. Călătoria se efectuează cu avionul.

Experiența noastră din călătoria în străinătate cu un copil minor, însoțit doar de unul dintre părinți

Pentru să sunt genul ”ia și actele alea, mai bine să fie acolo, decât să mi le ceară și să nu le am la mine”, am pregătit din timp un dosar (fără șină) cu tot felul de documente:

• Certificatul de naștere al copilului (copie și original)
• Certificatul de căsătorie al nostru (copie și original)
• Pașaportul copilului – claaar original, nu?
• Carnetul de elev al copilului, de la școala din Germania
• Cardurile nemțești de sănătate sunt, oricum, veșnic în portofel
• Copie după pașaportul lui ta-su (nu l-a cerut nimeni, știu, dar am zis să fie și el acolo…)
• Dovada de la Primăria din oraș că locuim aici toți trei *doar noi trei, că pisica figurează doar în evidențele veterinarului :)))

**Aici, am o mică notă de adăugat: noi ne-am înregistrat la ”Evidența populației” din Ulm ca locuind la adresa actuală în octombrie 2022. Am avut la mine și acest document, în original. Daaaaaar am zis că trebuie să am la mână și un act mai recent, nu mai vechi de trei luni. Așa că, în prima parte a lunii mai (noi urma să călătorim spre finele lunii mai) m-am prezentat la Bürgerbüro (adică Evidența populației) și am cerut un Meldebescheinigung nach § 18 (2) Bundesmeldegesetz (adică o hârtie care să dovedească faptul că locuim toți trei la adresa X). Am plătit vreo 15 euro și… gata documentul. Teama mea a fost că poate mi s-ar cere o traducere legalizată a documentului scris în germană.

Ce am făcut în situația asta? Am zis să întreb la Poliția de Frontieră, la aterizarea în România, dacă acest act trebuie tradus, urmând să fac traducerea la un centru autorizat din București, unde, firește, costurile ar fi fost mai mici decât în Germania. Revin cu răspunsul la chestiunea asta mai încolo. Vă las să mai ”fierbeți” :)))

Mai simplu de atât nici nu am văzut

Buuuun. Cu acest dosar stufos cu acte necesare sau deloc necesare, cu copilul din dotare, emoționat din cale-afară (pentru că acest zbor a fost o surpriză bine ticluită până în ultima secundă), ne prezentăm la aeroportul din Memmingen. Primul ”control”: în zona de turnicheți (ca ăia de la metrou), a trebuit să ne scanăm singurele codul de bare de pe bilete. Apoi, la Security Check Point, ăla unde te pune să așezi totul în niște tăvi uriașe, să îți dai jos cureaua și ceasul de la mână, nu ni se cere niciun act. Eu aveam totul pregătit, la îndemână. Nimeni nu ne-a întrebat nimic. Nici măcar de sănătate.

După ce frecăm menta două ore prin aeroport, din care una a fost din cauza întârzierii avionului, suntem anunțați să ne prezentăm la poarta de îmbarcare. Așteptăm liniștite pe scaune să se ducă puhoiul de lume care se înghesuia, nu înțeleg de ce, la control. Mă uit atentă cum se face controlul părinților cu copii. Fata de la control deschide pașapoartele, scanează biletele și… zboară, puiule, zboară. Eh, îmi zic, da’ copiii ăștia sunt cu ambii părinți.

Buuuun, las’ că ne vine nouă rândul. Cu pașapoartele deschise și biletul fiecăreia dintre noi intercalat, ne prezentăm la punctul de îmbarcare. Aveam o mână deja în geantă, pregătită să scor dosarul. Luminițele de la scanarea biletelor se fac verde, fata de la control se uită la pozele din pașaport, se uită la noi și… ”Vă dorim un zbor plăcut”, p-aci ți-e drumul.

Atât. Nimic în plus. Nu tu întrebări de genul ”Da’ unde e tatăl copilului? El e de acord să plecați cu copilul? Ia să vedem dosarul…”. Nope. Nimic din astea. Nada!

Băiatul simpatic de la Poliția de Frontieră din Otopeni

Buuuun. După două ore de zbor, ajungem pe pământ românesc. Are rost să spun că am simțit un gol în stomac și un nod în gât când am simțit cum avionul a intrat în contact cu pista de aterizare? Nu de la zguduiala zdravănă. NU. În fine…

Revin la planul de mai sus: să mă prezint la Poliția de Frontieră a aeroportului, să arăt actele nemțești și să întreb dacă e nevoie să le traduc pentru controlul aferent când vom părăsi România.

Despre Polițiștii de frontieră, habar nu am de ce, dar eu aveam o altă imagine: că ar fi niște balauri, niște oameni intransigenți, duri, sobri, rigizi și extrem extrem de suspicioși. Ori adevărul e acesta, sau undeva pe la jumătate, ori am nimerit eu cel mai simpatic băiat de la Poliția de Frontieră din Otopeni. Înalt, cu barbă, bine construit și tinerel. Paranteză: la plecarea din România am constatat că mai toți de la Poliția de Frontieră sunt tinerei – fete și băieți – și… zâmbitori. Bravo!

Revenim la simpaticul de la Sosiri. Mă prezint. Prezint copilul. Prezint situația: eu, mamă, călătoresc cu copila minoră, în vârstă de 14 ani. Avem pașapoarte românești cu domiciliul în Germania, nu avem același nume de familie, dar avem documente de la primăria din orașul nemțesc în care locuim care atestă că toți trei – tată, fiică, mamă – locuim sub același acoperiș. Doar că documentul e scris în germană. Trebuie sau nu tradus pentru controlul de la ieșirea din România? Spun toate astea pe nerespirate. Din barba omului întrezăresc un zâmbet larg. Se sprijină omul de tocul ușii, trage aer în piept și, pe cel mai cald și prietenesc ton, începe să turuie.

Nu se mai fac controale atât de drastice. Doar am intrat în Schengen. Nu trebuie să îmi fac atâtea griji cu actele, mai ales că pe pașapoarte scrie că avem rezidența în Germania. E bine că am luat o hârtie recent datată de la Primăria din orașul unde locuim. Nu, nu trebuie să o traduc. ”Doar avem Google Translate, doamnă, dacă ar fi să fie vreo nelămurire”. Controalele nu se mai fac ca înainte, la fiecare în parte. Dar, dacă vreun coleg mă va întreba, ar fi bine să am toate aceste acte la îndemână. Ar fi bine să păstrați și biletele astea de la sosirea în România. Pentru orice eventualitate.

Bine, am mai pălăvrăgit noi și despre multe altele. După ce m-am relaxat și am constatat că aveam un partener de discuții ca și mine, dornic de vorbă.

Cum a fost controlul la aeroport la plecarea din România?

La fel ca la controlul de la plecarea din Memmingen. Doar că, de data asta, pe aeroport se vorbea doar românește. :)))

Nimeni nu ne-a întrebat de tatăl Alexiei, la îmbarcare am prezentat doar biletele, pașapoartele și… ”zbor plăcut”. Ce am observat, însă, a fost faptul că prin aeroport se plimbau echipaje de 3-4 polițiști de frontieră, care cereau, aleatoriu, actele de călătorie. În cazul unei bunici cu nepotul de vreo 5 ani, femeia a prezentat declarații de la părinți, că ducea copilul înapoi în Germania. Totul a fost ok.

Informațiile oficiale de la IGPF – PTF Otopeni

Acestea fiind cele trăite de noi, pe pielea noastră, iată și informațiile oficiale privind călătoria în străinătate cu un copil minor, însoțit doar de unul dintre părinți. Informațiile, repet, mi-au fost transmise de către Poliția de Frontieră Otopeni, la data de 18.04.2024, ca urmare a solicitării mele pe e-mail.

”Conform LEGII nr. 248 din 20 iulie 2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate

(1) Organele poliţiei de frontieră permit ieşirea din România a cetăţenilor români minori  numai dacă sunt însoţiţi de o persoană fizică majoră, în următoarele cazuri:

• a) minorului care este titular al unui document de călătorie individual ori, după caz, al unei cărţi de identitate/cărţi electronice de identitate şi călătoreşte în străinătate însoţit de ambii părinţi i se permite ieşirea în aceleaşi condiţii şi împreună cu aceştia;
• b) minorului care este titular al unui document de călătorie individual ori, după caz, al unei cărţi de identitate/cărţi electronice de identitate şi călătoreşte în străinătate împreună cu unul dintre părinţi i se permite ieşirea în aceleaşi condiţii şi împreună cu acesta numai dacă părintele însoţitor prezintă o declaraţie a celuilalt părinte din care să rezulte acordul acestuia cu privire la efectuarea de călătorii în străinătate, pentru  o perioadă care să nu depăşească 3 ani de la data întocmirii acesteia sau,  după caz, face dovada decesului celuilalt părinte;
• c) minorului care este titular al unui document de călătorie individual ori, după caz, al unei cărţi de identitate/cărţi electronice de identitate şi care călătoreşte în străinătate împreună cu unul dintre părinţi i se permite ieşirea în aceleaşi condiţii şi împreună cu acesta, fără a mai fi necesară declaraţia celuilalt părinte, numai dacă părintele însoţitor face dovada faptului că i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă sau că exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă şi irevocabilă ori în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013;
• d) minorului care este titular al unui document de călătorie individual sau, după caz, al unei cărţi de identitate/cărţi electronice de identitate şi care călătoreşte însoţit de o altă persoană fizică majoră i se permite ieşirea în aceleaşi condiţii şi împreună cu aceasta numai dacă persoana însoţitoare prezintă o declaraţie a ambilor părinţi sau, după caz, a părintelui căruia i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă şi irevocabilă ori în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013, a părintelui supravieţuitor sau a reprezentantului său legal, care să cuprindă acordul acestora cu privire la efectuarea de călătorii în străinătate, pentru o perioadă care să nu depăşească 3 ani de la data întocmirii acesteia, precum şi datele de identitate a însoţitorului respectiv.

Lit. d) a alin. (1) al art. 30 a fost modificată de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 169 din 30 septembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 3  (6^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) lit. b) şi d), declaraţia celuilalt părinte, declaraţia ambilor părinţi sau, după caz, a părintelui căruia i-a fost încredinţat minorul, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească, a părintelui supravieţuitor sau a reprezentantului său legal, privind acordul acestora cu privire la efectuarea de călătorii în străinătate la ieşirea din România, nu este necesară atunci când minorul cetăţean român cu domiciliul sau reşedinţa în ţara de destinaţie se deplasează însoţit în condiţiile prezentului articol, în această ţară.

Dovada reședinței minorului se face cu orice document emis de autoritățile statului de reședință, care atestă că minorul are stabilită reședința în acel stat:

• permis de ședere eliberat pe numele minorului;
• carte de rezidență eliberată pe numele minorului ;
• alte acte emise pe numele minorului de către autoritățile competente din acel stat privind înregistrarea reședinței (ex. adeverințe/certificate emise de autorități publice etc.).

Documentele eliberate de autorități oficiale din statele cu care România a încheiat tratate de asistență juridică care prevăd scutirea de astfel de formalități sunt exceptate de la procedura de supralegalizare sau aplicare a apostilei de la Haga.

NOTĂ – Legiuitorul nu stabilește în mod expres categoria documentelor acceptate ca dovadă, acestea trebuind sa fie însoțite de traducere legalizată, cu excepția permiselor/cărților de rezidență eliberate în acest sens.

https://www.politiadefrontiera.ro/ro/main/pg-conditii-de-iesire-din-tara-pentru-cetatenii-romani-minori-59.html

Va mulţumim pentru încrederea acordată şi vă asigurăm de  întreaga disponibilitate a instituţiei noastre faţă de cetăţeni.

O zi plăcută!