blame-foto-pixabay

Bullying-ul la nemți vs la români. Cum a rezolvat profa fiicei mele un caz de bullying

Bullying există de când lumea și pământul, ca să zic așa. Pe vremea mea (maică), adulții numeau ”copilărisme” toate conflictele ce se iscau între noi, copiii. Ne certam, ne spuneam fel de fel de cuvinte, ne băteam, ne făceam tot felul de mizerii. Că, vorba bătrânilor, așa sunt copiii. Pe atunci nu se dădea importanță acestor comportamente. Pentru că, în România, ”bătaia e ruptă din rai”, nu-i așa? Și orice copil trebuie să-și vadă lungul nasului iar pentru asta e nevoie să fie pus la punct… Mai cu o palmă, o nuia aplicată pe ici-colo, o curea pe fund, sau Dumnezeu mai știe cum… La fel și femeia. Și ea trebuie pusă la punct. Și, uite așa, tradiționala ”altoire”, condimentată cu vorbele ”de duh” aferente, se transmite din generație în generație. Că așa e la români. Iar ăsta este bullying la toate nivelele: fizic și verbal. Căci, da, nu doar bătaia sau palmele date când și când înseamnă bullying, ci și cum te ”rățoiești” la om, sau când îi adresezi tot felul de apelative. Live, sau în scris!

Mi-am luat ceva bătaie la viața mea. La fel și sor-mea! Doamne, cred că nu voi uita toată viața cum o alerga mama în jurul mesei, cu o curea în mână! Cureaua tatei, aia cu ținte aurii și argintii. Usturau alea, nu glumă! Nu eram bătute zilnic, cum era prin alte apartamente din blocul în care locuiam. Dar ne-o luam suficient cât să ținem minte ”lecția” și să ne usture pielea o bună bucată de timp. Că așa era pe vremea noastră.

Pe lângă bătaia de acasă, mai erau și ”copilărismele” de la școală. Eu, fiind mai neagră în copilărie, din țiganco, graso, urâto nu eram scoasă. Și nu-mi plăcea. Iar mama și tata-mi ziceau să nu bag în seamă toate prostiile copiilor. Gata, problemă rezolvată, nu? Și când mi-am luat bătaie la școală, țin minte, tot eu am fost certată. Că ”am făcut eu ceva” de m-au bătut copiii. Astea erau ”copilărismele” din vremea mea. Le-am șters cu buretele, am învățat să le ignor, să nu le mai dau atenție, ca să nu mă mai demoralizele. Mi-am ridicat un zid de care se lovesc toate răutățile celor din jur. Chiar și acum, adult, nu pun la suflet vorbele, bârfele, ”săpatul” și alte chestii d-astea. E felul meu de a mă proteja.

Bullyingul începe de la… grădiniță. Sau chiar de la creșă

Odată cu intrarea Alexiei la grădiniță, am retrăit ”copilărismele” vremii mele. De fapt, nu, nu de la grădiniță, ci de la creșă! Când o îngrijitoare a tot făcut-o pe fii-mea ”tâmpită”, până mi-a venit copilul acasă să îmi spună că ea este ”pită”. Un caz clar de bullying, nu? Cum a fost bullyingul la grădiniță, am scris, nu reiau povestea și aici. Vă las să citiți și două întâmplări, dintre cele multe care au avut loc la grădinița de stat:

Dar bullyingul în România nu s-a terminat aici pentru fii-mea! A mai avut parte de un episod urât de bullying și la școala catolică din București. Ce-i drept, de data aceasta, am avut cu cine să discut și cu cine să colaborez în găsirea unei soluții. Pe scurt, am avut cu cine comunica pentru a stopa de la bun început ceva ce putea să denatureze. Pentru că, în astfel de cazuri, comunicarea și disponibilitatea de a îndrepta lucrurile reprezintă cheia! Vă invit să citiți și acest episod. Nu reiau povestea în acest articol, pentru că nu mai vreau să mă lungesc, ci să trec direct la cazul de bullying din Germania, la școala unde Alexia învață din toamna asta, adică din 8 septembrie 2020.

Nemții… tot nemți

În clasa Alexiei sunt copii de diferite vârste, de diferite naționalități. Marea provocare, pe lângă învățarea limbii, este să îi facă să se împrietenească. Și nu e ușor. Pentru că toți acești copii trec printr-o schimbare majoră și fiecare încearcă să se adapteze. Iar asta presupune și comportamente diferite. Unii se închid în ei, alții devin mai violenți, alții nu au probleme de comunicare. Jocul rămâne numitorul comun. Și… „copilărismele”. Căci, da, se tachinează, se împing, râd unii de alții și se… jignesc.

Alexia mi-a povestit că unul dintre jocurile practicate de colegi este ca băieții să facă o tabără și să le alerge pe fete și să le spună că sunt grase. În limba germană. Iar cei care cunosc cuvântul au tradus tuturor ce înseamnă. Paranteză: așa am făcut eu legătura de ce fii-mea venise, luna asta, cu ideea că nu mai trebuia să mănânce, pentru că se îngrășase! Închid paranteza.

Periodic, copiii au o oră în care discută cu una dintre cele trei Frau despre problemele lor. Chestii ce le stau pe suflet. Un fel de consiliere psihologică, dacă vreți. Așa a aflat doamna de acest joc. Ce a făcut ea? Nu a ignorat situația! Le-a explicat băieților că nu e în regulă să adreseze astfel de cuvinte fetelor și nimănui, de fapt. Pentru că, îmi spune Alexia că le-a explicat Frau, fetele sunt predispuse să intre în depresie când cineva le zice ceva urât despre felul în care arată. Așa li s-a spus la școală! Urmarea? Acel joc a dispărut. Și cine a mai folosit cuvântul grasă a fost atenționat de doamna.

Deci, în concluzie?

În concluzie, după situațiile de bullying prin care am trecut? Sunt două lucruri care contează enorm în astfel de situații:

  1. Deschiderea. Disponibilitatea adulților de a nu ignora aceste situații. Deschiderea lor de a face ceva, de a corecta comportamentele nepotrivite. De a le corecta nu prin agresivitate (verbală sau fizică)
  2. Comunicarea! Asta face minuni! Important este să comunicăm, să vorbim, să explicăm. Și asta de fiecare parte a taberei: a celor care agresează, a celor care sunt agresați, dar și a martorilor.

Pentru că, atunci când nu am avut cu cine să discut, problema nu s-a rezolvat (vezi cazurile de la creșă și de la grădiniță). Dar, atunci când au existat deschidere și comunicare (vezi cazurile de la școala din România și de la cea din Germania), problema a fost rezolvată. Pentru că aceste ”copilărisme” nu trebuie trecute cu vederea. Pentru că situațiile astea pot fi evitate dacă noi, adulții de azi, îi ajutăm/învățăm pe adulții de mâine să evite aceste comportamente.

Ce este de făcut?

Aici, în Germania, situația e diferită: transmiți profesoarei problema și ea va ști ce să facă. Și chiar ia măsuri! Dar în România? În România, din păcate, sunt mulți adulți care nu iau în serios aceste situații. Părinți, profesori, educatori… Însă, din fericire, sunt copii care iau ei măsuri. Și asta nu poate decât să fie un semn bun. Bun, pentru că ei reprezintă speranța că vor fi niște adulți diferiți de cei care ingnoră bullyingul.

Ce fac acești copii atât de extraordinar? Ei bine, sună un prieten, vorba jocului ”Vrei să fii miliardar?”. Adică sună la numărul unic 116 111, la Telefonul Copilului, unde primesc ajutor. Unde, la capătul firului, găsesc alinarea de care au neovie. Am tot scris despre lucrurile faine pe care le fac cei de la Telefonul Copilului. Am scris și aici, dar și la publicațiile la care am lucrat în cei peste 6 ani de când am aflat de ei și de campania anti-bullying Cartoon Network ”Clubul Prieteniei – Fii prietenos, nu răutacios!”. Asta pentru că e de admirat ce fac ei! Și nu e deloc ușor să fii la capătul firului și să auzi ce spun copiii care sună! Este, de-a dreptul, cutremurător prin ce trec unii copii, acasă și la școală!

Sursa: cercetare 2020, realizată de Cartoon Network în România, Polonia, Cehia și Ungaria ca parte a campaniei sale CARTOON NETWORK CLUBUL PRIETENIEI – FII PRIETENOS, NU RĂUTĂCIOS!
Sursa: cercetare 2020, realizată de Cartoon Network în România, Polonia, Cehia și Ungaria ca parte a campaniei sale CARTOON NETWORK CLUBUL PRIETENIEI – FII PRIETENOS, NU RĂUTĂCIOS!

6 ani de Clubul prieteniei

Pentru al șaselea an consecutiv, Cartoon Network își desfășoară campania sa emblematică pentru combaterea bullying-ului în România. Scopul campaniei este creșterea gradului de conștientizare pe această temă, sprijinirea copiilor și a familiilor lor cu asistență specializată și promovarea prieteniei și a bunăvoinței în rândul copiilor. Campania se adresează nu doar copiilor, ci și părinților și profesorilor, conștienți de faptul că lupta împotriva bullying-ului trebuie să aibă loc acasă, la școală și în spațiul public. Cartoon Network este partener cu Asociația Telefonul Copilului care oferă consiliere prin intermediul echipei sale de psihologi și personal instrut.

Sursa: cercetare 2020, realizată de Cartoon Network în România, Polonia, Cehia și Ungaria ca parte a campaniei sale CARTOON NETWORK CLUBUL PRIETENIEI – FII PRIETENOS, NU RĂUTĂCIOS!

Copiii agresați, familiile lor, martorii și profesorii pot contacta Telefonul Copilului pentru asistență la telefonul  verde 116 111, pe platforma de consiliere online www.116111.ro  și pe aplicația mobilă HappyGraff. Mai multe despre bullying, ce poți face, unde să obții ajutor și Codul Prieteniei găsești pe  https://clubulprieteniei.cartoonnetwork.ro/.

Sursa: cercetare 2020, realizată de Cartoon Network în România, Polonia, Cehia și Ungaria ca parte a campaniei sale CARTOON NETWORK CLUBUL PRIETENIEI – FII PRIETENOS, NU RĂUTĂCIOS!
  • Acest articol face parte dintr-o campanie Cartoon Network remunerată.
Eu îți mulțumesc frumos că ai intrat pe blog și te mai aștept cu drag. Mă poți urmări și pe FACEBOOKpe INSTAGRAMdar și pe YOUTUBE (unde te aștept să dai Subscribe).
Te poți abona la NEWSLETTER și vei primi, o dată pe lună, un e-mail de la mine cu o parte dintre articolele publicate.

4 Comments

  1. Este pentru prima data cand citesc de cazuri de Bullying la gradinita sau cresa. Personal nu m-am lovit de asa ceva cand au fost ai mei la gradinita.
    La scoala intr-adevar sunt tot mai dese aceste episoade si rolul cel mai important in rezolvarea lor apartine celui implicat, povestind parintilor, educatorilor sau profesorilor. In scolile din Germania exista un socio-pedagog care are ocazia sa discute cu elevii despre astfel de situatii si creaza proiecte sau activitati pentru ai face constienti de consecintelor unor astfel de situatii pentru cei implicati.

    1. Îți dai seama ce șoc pe mine, când copilul meu a venit de la creșă și mi-a zis că e ”pită”, pentru că așa îi tot zicea ”doamna”… Nu credeam că poate exista așa comportament din partea unor oameni meniți să aibă grijă și să formeze, deopotrivă, copiii.

  2. Wow ce abordare faina la scoala! Sper sa ajungem si noi acolo cat mai curand. Pana atunci acest Telefonul Copilului suna tare bine, nu stiam de el!

    1. @Ada, da, foarte faină abordarea de aici și foarte deschiși la comunicare. Știu că se poate asta și acasă, acolo unde există oameni destupați la minte (dovadă situația de la Școala Catolică). Te îmbrățișez!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close
%d bloggers like this: