Nu lăsa copilul cu tableta! Nici cu telefonul mobil! Închide televizorul! Laptop? Ce e aia laptop? Doamne ferește! Să nu cumva să-l atingă copilul și să devină dependent de el! Cine știe ce mai găsește pe internet și se prostește copilul! Piei! Ptiu! Ptiu! Ptiu! (sciupă te trei ori în sân!) Să nu mai lași copilul tău să facă așa ceva, altfel… praful se alege!
Sunt tot mai multe semnale de alarmă privind efectul nociv al gadgeturilor asupra copiilor. De aici și reacțiile de mai sus. Pe sistemul ”Ardeți ogoarele, otrăviți fântânile”, cam așa se ajunge și cu accesul copiilor la gadgeturi și la internet. Nu! Nu! Și NU! Dar, ca orice lucru interzis, el devine, în timp, și mai ispititor pentru copil. Că, deh, am fost cu toții copii și, când părinții ne interziceau cu desăvârșire un lucru, parcă mai tentați eram să-l facem, nu? Bine, nu toți, clar.
Așa cum fac de fiecare dată când vine vorba de creșterea copilului meu, încerc mereu să găsesc calea de mijloc. Așa consider eu că e cel mai sănătos. Dar, fiecare face cum crede de cuviință și nu sunt eu în măsură să spun că metoda mea e cea mai tare din parcare și cine nu face ca mine… e praf (ca să mă exprim cu perdea). În fond și la urma urmei, fiecare face cum consideră el că este mai bine. Nu am judecat și nici nu voi judeca părinții care aleg să lase copiilor acces nelimitat copiilor la tehnologie. Nu îi judec nici pe cei care impun restricții peste restricți. Dar nici nu-mi face plăcere să mă tot lovesc de atitudini precum cea din primul paragraf al acestui text.
Am să vă spun cum am considerat eu de cuviință să procedez în cazul copilului meu la capitolul internet+gadgeturi. Că e bine, că e rău, depinde de ce îți propui. De fapt, vă las să urmăriți discuția pe care am avut-o cu cei de la Observator, apoi, voi dezvolta.
Și acum să dezvolt, așa cum am promis.
Nu i-am interzis total accesul Alexiei la tehnologie. Primul telefon l-a avut pe la vreo 5 ani. Doar ca să o sunăm sau să ne sune ea, pe videocall (distracția ei să ne vadă la serviciu). Sigur, vine întrebarea firească: ”De ce a trebuit să îi cumpărați telefon pentru asta? Nu aveau adulții care stăteau cu ea?”. Ba da, aveau. Doar că era singurul mod în care ea voia să vorbească la telefon cu noi. Adică, să aibă proproiul telefon. Nici acum nu vorbește cu noi dacă o sunăm pe telefonul lui taii, al mătușei sau al altei persoane care stă cu ea. Deh, ambiție de copil!
Telefonul l-a folosit doar sub supraveghere și fără acces la internet. Dar nu ne-am gândit că, pentru ea, a vorbi cu noi era mai mult o joacă. Și, uite așa, ne trezeam că ne sună din minut în minut doar să întrebe ”Ce faci?” și să ne mai strâmbăm unii la alții. Cu răbdare și explicații multe, a înțeles. Așa că nu mai suna de 2455324 ori pe zi.
Daaaaaar, a descoperit joculețele. La început, le accesa doar sub supravegherea noastră și doar cu timp limitat. 30 de minute, în două reprize/zi. După jocuri, a descoperit YouTube-ul. I-am tot arătat clipuri de genul ”Cum se face”, sau ne uitam la tot felul de povești și de cântecele. A început să și le caute singură. La fel, sub supraveghere. Mereu eram cu un ochi în tableta ei, mereu folosea tableta în prezența adulților. Deci, ne-am asigurat că nu caută sau nu ajunge pe cine știe ce clipuri.
Firește, dorința ei de a sta cu ochii-n telefon/tabletă a crescut. Au fost și perioade în care plângea din cauză că nu le primea. Odată cu începerea școlii, accesul la acestea s-a redus considerabil. La început, doar în weekenduri și doar după efectuarea temelor. Apoi, ușor ușor, a început să nu mai arate interes. A descoperit cărțile. A început să citească. Desenatul. Puzzleurile. Lego. Păpușile. Cam astea au înlocuit tableta și telefonul. Are, acum, o aplicație care îi place foarte tare. Una de colorat. I se dau tot felul de grupuri de cifre și fiecare cifră are o anumită culoare. Pe ecran are numai cifre și, la final, când colorează corect, îi apare tabloul.
Nu îi interzic total să folosească telefonul sau tableta. Are acces și doar cu program. Intră pe net, își caută ”sistemul solar” sau ”cum se fac bomboanele” ori ce mai vrea ea să știe cum se face. Muzică ascultă, de regulă, la radio, în camera ei.
După o pauză de 4 ani, Alexia are, din nou, telefonul ei. L-a primit de curând, de ziua ei, când a împlinit 9 ani. Ce face cu el? Sună rudele, sau se joacă un joculeț descoperit de ea: confecționează obicte din lut, apoi le vinde. Cu banii primiți, își ia tot felul de chestii pe care le folosește la realizarea viitoarelor capodopere. Totul virtual. Ah, și mai caută pe YouTube diverse tutoriale. Deocamdată, atât.
Repet, nu știu dacă fac bine sau greșesc, însă merg pe ideea că lucrurile interzise cu vehemență vor fi tot mai dorite de copil. Și, cum eu îmi câștig existența stând la laptop, pe telefon, mereu cu internetul în față, mi se pare absurd să îi interzic copilului accesul la net și la tehnologie. În fond, asta mă vede că fac și din asta îi asigur mâncarea.
Eu îți mulțumesc frumos că ai intrat pe blog și te mai aștept cu drag. Mă poți urmări și pe FACEBOOK, pe INSTAGRAM, dar și pe YOUTUBE (unde te aștept să dai Subscribe).
Te poți abona la NEWSLETTER și vei primi, o dată pe lună, un e-mail de la mine cu o parte dintre articolele publicate.
